Pe 20 decembrie, românii sărbătoresc Ignatul, una dintre cele mai vechi și mai puternic înrădăcinate tradiții legate de sărbătorile de iarnă. Ziua este cunoscută în popor și ca „Ignatul porcilor” și marchează, în mod simbolic, începutul pregătirilor pentru masa de Crăciun și pentru sărbătorile dintre Crăciun și Bobotează. În foarte multe gospodării, mai ales la sat, aceasta este ziua în care se taie porcul, se pregătesc primele bucate din carne proaspătă și se respectă o serie întreagă de obiceiuri și superstiții păstrate din generație în generație.
Originea Ignatului: între foc, soare și martirul creștin
Denumirea de Ignat vine de la Sfântul Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei și martir al Bisericii, prăznuit în calendarul ortodox pe 20 decembrie. Numele său derivă din latinescul „ignis” – foc, simbol al luminii și al purificării. În mentalitatea populară, sărbătoarea creștină s-a suprapus peste vechi rituri păgâne legate de solstițiul de iarnă și de înnoirea timpului.
Vechii daci sacrificau un animal ca simbol al divinității întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului. Pentru a „ajuta” Soarele să învingă întunericul, oamenii sacrificau porci, iar după solstițiu ziua începea să crească, Crăciunul devenind sărbătoarea luminii și a vieții. Și romanii sacrificau porci la Saturnalii, între 17 și 30 decembrie, în cinstea zeului Saturn, considerat protector al semănăturilor. Porcul era văzut ca întruchipare a acestei divinități, a cărei moarte și renaștere marcau trecerea dintre ani.
În timp, toate aceste sensuri s-au împletit cu tradiția creștină, iar ziua Sfântului Ignatie Teoforul a preluat, în satul românesc, rolul de reper pentru sacrificarea porcului de iarnă.
De ce se taie porcul de Ignat
Tăierea porcului de Ignat are atât motive practice, cât și simbolice. Pe de o parte, gospodăria are nevoie de carne pentru sărbători și pentru lunile de iarnă: din porcul sacrificat se pregătesc cârnați, tobă, caltaboș, sarmale, piftie, friptură, slănină pentru afumat și multe alte preparate care vor fi consumate până la Bobotează și dincolo de ea. Pe de altă parte, sacrificiul este încărcat de semnificații legate de belșug, protecție și purificare.
În credința populară, porcul „visează cuțitul” în noaptea de Ignat și își „știe” sfârșitul. Se spune că porcul care nu e tăiat până la Ignat nu se mai îngrașă, iar cine nu vede sânge de Ignat nu va avea un an îmbelșugat. De aceea, ziua de 20 decembrie este considerată momentul potrivit pentru acest ritual, iar tradiția spune că tăierea porcului este singura activitate permisă: nu se spală, nu se coase, nu se toarce, nu se mătură, nu se fac alte munci în gospodărie.
Ritualul tăierii porcului: lumină, foc și purificare
Conform datinii, porcul se taie doar pe lumină, între ivirea zorilor și apusul soarelui. Se crede că doar lumina – asociată simbolic cu focul și cu „ignis” – poate ține la distanță spiritele rele care ar putea tulbura sacrificiul. Locul în care va fi tăiat animalul este, de multe ori, tămâiat și stropit cu apă sfințită, într-un ritual de purificare a gospodăriei.
Bărbații sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiția cere ca cel care taie porcul să fie un om „curat”, care a mers la biserică și s-a spovedit înainte, părintele „iertându-i și păcatul uciderii porcului”. Femeile, spune obiceiul, nu au voie să participe direct la tăiere, pentru că li se face milă și „porcul nu moare ușor”. Rolul lor începe după sacrificiu, când carnea ajunge în bucătărie și trebuie tranșată și pregătită.
După tăiere, porcul este pârlit – în trecut pe pat de paie, azi adesea cu flacără de butelie – apoi spălat și curățat. În unele zone, se aruncă în foc ramuri de lemn câinesc sau iasomie, pentru ca șoriciul să capete o aromă deosebită. După pârlit, porcul este acoperit cu un țol, iar copiii sunt urcați pe el, în joacă, gest despre care se spune că le aduce sănătate și noroc.
Pomana porcului, prima masă din carnea proaspătă
În orice gospodărie, după terminarea sacrificării și a pârlitului, urmează un moment așteptat de toți: „pomana porcului”. Din bucăți alese din mai multe părți ale porcului – mușchi, costiță, slănină, organe – gospodina pregătește o friptură bogată, la ceaun sau în tigaie, servită fierbinte, alături de mămăligă și murături. La masă sunt chemați toți cei care au ajutat la tăiere, rudele și uneori vecinii.
Pomana porcului este considerată un gest de recunoștință și de împărțire a belșugului, dar și un ritual menit să aducă noroc și sănătate celor care iau parte la această masă. Se spune adesea: „Doamne-ajută, să-l mâncați sănătoși!”, ca o rugăciune de iertare și de binecuvântare pentru hrana primită.
Din restul cărnii, femeile sortează și pregătesc preparatele pentru Crăciun și Anul Nou: cârnați, tobă, caltaboși, jumări, slănină pentru afumat, carne pentru sarmale și fripturi. Nimic nu se irosește: de la urechi și coadă, mâncate de obicei de copii, până la picioarele folosite la piftie, toate au rostul lor în bucătăria tradițională.
Superstiții și obiceiuri de Ignat
Ziua de Ignat este însoțită de numeroase credințe și superstiții, multe dintre ele încă vii în satele din România:
- În ajunul Ignatului se fierbe grâu, care este tămâiat și binecuvântat de capul familiei. Din el mănâncă toți membrii casei, iar ce rămâne se dă dimineața la păsări, pentru spor și sănătate.
- În unele zone, sângele porcului amestecat cu mei și uscat se folosește mai târziu pentru „afumat” copiii speriați sau cu guturai, ca leac popular.
- Stăpânul casei aduce mai întâi în casă capul porcului, cu râtul înainte, „ca să meargă treaba bine” tot anul.
- În anumite regiuni, sângele porcului se folosește pentru a desena o cruce pe fruntea copiilor, ca să fie rumeni și sănătoși. Fetele își făceau uneori, în joacă, semne cu sânge – o inimă pentru iubire, un pom pentru rodnicie, o cruce pentru curăție sufletească.
- Părul de porc rezultat la pârlit se păstrează și este folosit pentru afumarea copiilor de deochi sau pentru protecția adăposturilor de vite.
- Splina porcului „prevestește” iarna: dacă este groasă la un capăt, se spune că urmează o iarnă grea, cu multă zăpadă; dacă este subțire, iarna va fi mai blândă și anul nou secetos.
Tot în legătură cu Ignatul există și interdicții clare: hainele cusute în această zi „dau junghiuri” celui care le poartă, iar cei care lucrează la spălat, cusut sau măturat riscă, spune credința, să fie „pedepsiți” prin ghinion sau boli.
Ignatul între tradiție și prezent
Chiar dacă în mediul urban tăierea porcului în curte este tot mai rară și strict reglementată, Ignatul rămâne un reper important în mentalul colectiv românesc. Mulți orășeni își păstrează legătura cu satul mergând la rude pentru a participa la tăiere sau cumpără carne de porc în apropierea acestei date, păstrând astfel gustul și ritualul pregătirilor de Crăciun.
Pentru cei care respectă tradiția, Ignatul, tradiția din 20 decembrie, nu este doar o zi de „tăiat porcul”, ci un întreg scenariu ritual: un amestec de credințe vechi, gesturi simbolice, muncă în gospodărie și bucuria revederii în familie. Tăierea porcului, pomana porcului, superstițiile legate de sânge și de grâu, interdicțiile de muncă și pregătirea „scutecelelor Domnului” din grâul pisat între Ignat și Crăciun alcătuiesc un tablou complex, care vorbește despre felul în care românii au înțeles, de secole, să lege belșugul, hrana și sărbătoarea de respectul față de calendarul tradițional.
Chiar dacă vremurile se schimbă, Ignatul continuă să fie pentru mulți români începutul adevărat al sărbătorilor de iarnă, ziua în care casa se umple de miros de foc, carne prăjită și condimente, iar obiceiurile vechi își găsesc, încă, locul la masa familiei.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
