Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume

Actriţa Kira Hagi a vorbit la matinalul Digi FM despre expoziţia „Agapi" dedicată bunicilor ei, despre presiunea numelui Hagi, despre rolul care a readus-o în România şi despre bucuria de a fi mătușă pentru prima dată.

Kira Hagi: „Mă simt binecuvântată că port acest nume"

Există poveşti care încep în bucătăria bunicii, pe foi lăsate deoparte şi schiţe desenate în timp ce doi oameni îşi amintesc cum s-au iubit. Exact aşa a început „Agapi" — proiectul multimedia al actriţei Kira Hagi, deschis weekendul acesta la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Vineri dimineaţă, Kira a trecut pe la matinalul Digi FM, unde Oana Zamfir şi Vlad Craioveanu au primit-o cu flori, iar ea a răspuns cu mărţişoare şi cu poveşti pe care le poartă în portofel, literalmente, sub forma unor fotografii minuscule cu bunicii ei.

Un nume care cântăreşte — şi o artistă care şi-a ales propriul teren

Întrebarea vine inevitabil: cum e să porţi numele Hagi în România? „Mă simt binecuvântată şi onorată să port acest nume, pentru că a fost muncit", a spus Kira, fără ezitare. Nu a simţit niciodată presiunea ca pe ceva apăsător. Ea a ales teatrul şi filmul — un teren propriu, departe de gazon, unde legile jocului sunt altele.

Gică Hagi, în prima seară în care a văzut-o pe scenă, a trăit emoţiile mai intens decât ea. „A avut mai multe emoţii ca mine. Ca orice părinte, vrei ca al tău copil să exceleze în domeniul pe care îl alege, şi el depindea de mine. La sfârşit mi-a zâmbit şi a zis: Bravo."

„Agapi" — iubire născută într-o bucătărie

Proiectul care o aduce acum în faţa publicului este, în esenţă, un act de dragoste. Totul a pornit dintr-o după-amiază obişnuită în bucătăria bunicilor ei materni — Dima şi Sultana — când cei doi au început să vorbească despre cum s-au cunoscut. Kira asculta şi schiţa, aşa cum face de obicei când e la ei. De data aceasta însă, a notat totul.

„Bunica mi-a spus că prima dată când l-a văzut a fost love at first sight. L-a iubit din prima secundă, fiindcă avea părul creţ şi ea adoră părul creţ. Şi a zis: Îl iau de soţ." O hotărâre luată instantaneu, fără negocieri, fără îndoieli. Kira a râs povestind-o, dar în voce se simţea altceva — admiraţia sinceră pentru certitudinea cu care bunica ei a ştiut.

Din acea după-amiază s-a născut o expoziţie multimedia care combină fotografii realizate de Sebastian Enache, picturi, schiţe, obiecte vechi de mireasă din colecţia curatoarei Iulia Corneanu — paftale din secolul al XIX-lea —, un mini-documentar de zece minute şi o instalaţie centrală numită „Casa Meraki". Meraki înseamnă în greacă „a face ceva cu iubire profundă", iar „Agapi” înseamnă iubire. Întregul proiect este construit în jurul acestei idei: că iubirea, când e autentică, lasă urme concrete, vizibile, palpabile.

Rolul care a adus-o înapoi acasă

Dincolo de expoziţie, Kira a vorbit şi despre un moment de cotitură profesional şi personal. Filmul „Între chin şi amin", în care a interpretat personajul Tana, a schimbat-o profund — şi a readus-o în România. Pelicula explorează o perioadă dintre cele mai negre ale istoriei recente, anii 1945–1962, când comunismul a distrus o întreagă generaţie de intelectuali şi a transformat societatea românească din temelii.

„Am realizat că acel fenomen nu e atât de îndepărtat de propria mea familie şi că toată lumea a suferit din cauza lui", a spus Kira. A fost o revelaţie care a funcţionat simultan ca lecţie de istorie şi ca întoarcere la rădăcini. „Am pierdut oameni extraordinari din cultură. Comunismul a făcut ce a vrut." De aceea consideră că istoria recentă trebuie predată în şcoli — nu ca un exerciţiu academic, ci ca o formă de memorie vie, care să nu se mai repete.

Mătușă, soţie şi actriţă — toate în acelaşi timp

La aproape treizeci de ani — îi împlineşte pe 27 martie —, Kira Hagi pare să ştie exact cine este. A confirmat că şi în cazul ei iubirea a funcţionat la prima vedere, a vorbit cu discreţie despre viaţa personală şi şi-a exprimat fericirea că fratele ei, Ianis, a devenit tată. „Sunt cea mai fericită mătușă ever. Îi văd pe ei doi foarte fericiţi şi asta e cea mai mare binecuvântare."

Iar în portofel, alături de orice altceva, poartă două fotografii mici cu bunicii Dima şi Sultana. „Ei sunt cu mine oriunde merg." Este, poate, cea mai simplă şi mai completă definiţie a proiectului „Agapi": iubirea nu dispare, se transformă în artă.