Joia Mare, numită și Joia Neagră sau Joia Patimilor, este una dintre cele mai încărcate zile din întregul an liturgic creștin. Nu este doar ziua în care se vopsesc ouăle roșii și se coace pasca. Este ziua în care s-au petrecut, într-o singură noapte, patru evenimente care au schimbat istoria omenirii: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul Patimilor prin trădarea lui Iisus. Totul a pornit de la un gest pe care nimeni nu l-a anticipat — și de la un om pe care Iisus îl numise prieten.
Ce s-a întâmplat la Cina cea de Taină
Cina cea de Taină a fost ultima masă pe care Iisus Hristos a luat-o cu cei doisprezece apostoli înainte de răstignire. S-a petrecut în seara Joii Mari, într-un foișor din Ierusalim, pe care ucenicii îl pregătiseră la porunca Mântuitorului. Evenimentul este relatat în toate cele patru Evanghelii — Matei, Marcu, Luca și Ioan — și reprezintă fundamentul Tainei Euharistiei în creștinism.
În cadrul acestei cine, Hristos a luat pâinea, a binecuvântat-o și a frânt-o, spunând: „Luați, mâncați; acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi." Apoi a luat paharul cu vin și a spus:
„Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu." Prin aceste cuvinte, Iisus a instituit Sfânta Euharistie — Taina Împărtășaniei — și a marcat trecerea de la Vechiul Legământ la cel Nou.
Dar Cina cea de Taină nu a fost doar un moment de comuniune spirituală. A fost și locul în care Iisus a rostit ceva ce a înghețat aerul în cameră: unul dintre cei doisprezece îl va trăda. Și tot acolo, înainte de masă, s-a petrecut un gest care a rămas în memoria creștinătății ca simbol suprem al smereniei — Iisus a spălat picioarele fiecărui ucenic în parte. Un Dumnezeu care se pleacă înaintea oamenilor, arătând că adevăratul conducător este cel care slujește.
Cine a fost Iuda Iscarioteanul
Dintre toate figurile Noului Testament, niciuna nu poartă o umbră mai grea decât Iuda Iscarioteanul. Și totuși, el nu a fost un om de rând — a fost unul dintre cei doisprezece aleși de Iisus, omul căruia îi fusese încredințată punga comună a grupului, trezorierul apostolilor.
Supranumele „Iscariotean" indică, cel mai probabil, originea sa geografică — din localitatea Kerioth, în sudul Iudeei. Spre deosebire de ceilalți apostoli, galileeni în majoritate, Iuda ar fi fost singurul iudeu din grup, deși această interpretare rămâne disputată între cercetători.
Timp de trei ani, Iuda călătorise alături de Iisus, îi ascultase învățăturile și fusese martor direct la minuni. Și totuși, conform Evangheliei după Matei, s-a dus la mai marii preoților și a negociat: „Ce îmi veți da mie și eu îl voi da vouă?". Prețul stabilit a fost treizeci de monede de argint — suma echivalentă, în acele vremuri, cu prețul unui sclav.
Semnalul trădării a fost un sărut. Iuda a venit cu un grup de oameni înarmați în Grădina Ghetsimani și l-a identificat pe Iisus printr-un gest de salut. De atunci, „sărutul lui Iuda" a intrat în limbajul universal ca simbol al celei mai perfide forme de trădare: cea ascunsă sub masca afecțiunii.
Trădător sau instrument al destinului?
Teologia creștină a dezbătut timp de două milenii o întrebare care nu are un răspuns simplu: Iuda a acționat din liberă voință sau a fost un instrument al unui plan divin prestabilit? Iisus știa că va fi trădat — a spus-o explicit la Cină. Profeții din Vechiul Testament anticipaseră vânzarea pentru treizeci de arginți cu sute de ani înainte.
Și totuși, tradiția ortodoxă este clară: Iuda a ales. Iisus l-a avertizat, i-a spălat picioarele, i-a întins pâinea și vinul la Cină — l-a tratat ca pe un prieten până în ultimul moment. „Prietene" a fost ultimul cuvânt pe care Mântuitorul i l-a adresat lui Iuda, în Grădina Ghetsimani.
Ceea ce l-a pierdut pe Iuda, spun Sfinții Părinți, au fost două patimi: iubirea de arginți și mândria. Evanghelistul Ioan îl descrie ca pe un om care, deținând punga comună, „șterpelea" din ceea ce se punea în ea. Iar mândria l-a orbit față de adevărata misiune a lui Iisus — Iuda aștepta un Mesia politic și militar, nu unul care se lasă răstignit.
Finalul său a fost tragic. Plin de remușcări după condamnarea lui Iisus, a aruncat cei treizeci de arginți în templu și s-a spânzurat. Contrastul cu Apostolul Petru — care și el L-a lepădat pe Iisus, de trei ori, în aceeași noapte — este edificator: Petru s-a pocăit și a cerut iertare. Iuda a ales disperarea.
Denia celor 12 Evanghelii
Seara Joii Mari, în toate bisericile ortodoxe, are loc una dintre cele mai impresionante slujbe din an: Denia celor 12 Evanghelii. Credincioșii vin cu lumânări aprinse și ascultă, timp de mai multe ore, citirea celor douăsprezece pericope care reconstituie, pas cu pas, Cina cea de Taină, trădarea, judecata și răstignirea lui Iisus.
După citirea celei de-a cincea Evanghelii, preotul scoate Sfânta Cruce din Altar și o așează în mijlocul bisericii, rostind: „Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape."
Crucea rămâne acolo până vineri, când este readusă în Sfântul Altar.
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare
Vopsitul ouălor. În cele mai multe regiuni ale țării, Joia Mare este ziua consacrată vopsirii ouălor. Culoarea roșie — cea mai răspândită — simbolizează sângele Mântuitorului. Tradiția spune că ouăle vopsite în această zi nu se strică și au puteri de protecție. Cojile ouălor fierte se îngroapă în pășuni, ca să ferească animalele de boli.
Copturile pascale. Gospodinele frământă și coc pasca și cozonacii. Cojile rămase de la ouăle folosite la pască nu se aruncă — se strâng cu grijă și se dau pe o apă curgătoare în Sâmbăta Paștelui, pentru a proteja puii și găinile peste vară.
Pomenirea morților. Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții din Postul Mare. Femeile merg la biserică cu pachete de mâncare de post — colaci, vin, miere, fructe. Tradiția spune că în noaptea dinaintea Joii Mari se deschid mormintele și sufletele celor adormiți se întorc acasă, unde rămân până în Sâmbăta dinainte de Rusalii.
Focurile rituale. În Oltenia, în zori, se aprind focuri în curți și la morminte din nuiele sau boz. Se crede că închipuie focul de la curtea arhiereului Caiafa, în noaptea în care Iuda l-a vândut pe Hristos.
Joimărița. Un personaj unic în mitologia românească: o femeie bătrână și înfricoșătoare care venea să vadă dacă gospodinele și-au terminat torsul cânepii. Fetele leneșe erau pedepsite — câteodată, o femeie mai în vârstă mergea chiar să dea foc cânepii netoarse.
Ce este interzis în Joia Mare
Două alimente sunt total interzise în această zi, chiar și pentru cei care nu țin post: oțetul și urzicile. Tradiția spune că, pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici și i s-a dat să bea oțet.
Nu se spală rufe — se crede că, în loc să ajungă pomana la morți, le-ar trimite apa murdară. Nu se lucrează pământul, nu se folosesc unelte ascuțite și nu se organizează petreceri sau distracții.
Ziua este dedicată rugăciunii, spovedaniei, împărtășaniei și pregătirii sufletești pentru Învierea care urmează.
De ce contează Joia Mare
Joia Mare nu este o simplă dată în calendar. Este o oglindă. Reflectă simultan cel mai înalt act de iubire — un Dumnezeu care spală picioarele oamenilor și se jertfește pentru ei — și cel mai abrupt act de trădare din istoria omenirii. Între smerenia lui Iisus și alegerea lui Iuda se află toată complexitatea naturii umane.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
