Acum la Digi FM ELLIE GOULDING - Love me like you do
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

O chestiune urât mirositoare. Călătorii care nu se spală ar putea fi dați jos din autobuze

Decebal Făgădău

Primarul Constanței vrea să ia măsuri împotriva călătorilor certați cu apa și săpunul. Decebal Făgădău caută soluții pentru a-i putea da jos pe cei care nu se spală, dar circulă cu mijloacele de transport în comun.

Măsurile sunt cu atât mai necesare cu cât, în ultimele luni, în orașul de la Marea Neagră s-au înregistrat peste 100 de cazuri de hepatită.

Știm foarte bine că există unele trasee și unele intervale orare în care oamenii de bună credință trebuie să-i suporte pe cei certați cu igiena. Vrem să intervenim pentru a nu face din autobuzele noastre un focar de infecție pentru călători, a declarat astăzi edilul Constanței.

Decebal Făgădău a adăugat că nu vrea să insulte pe nimeni, ci doar să protejeze cetățenii care circulă cu mijloacele de transport în comun: Căutăm și analizăm absolut toate implicațiile, pentru că ea este o acțiune bună, corectă, pe care noi nu o facem din dorința de a insulta sau batjocori pe cineva, ci din dorința de a-i proteja pe ceilalți participanți, călători.

Săptămâna trecută, o școală gimnazială din Constanța a fost închisă pentru două zile după ce au fost identificați cinci elevi cu hepatita A. După dezinfectarea efectuată de DSP, cursurile au fost reluate.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 12
Jeremy Scott - Backstage - September 2018 - New York Fashion Week: The Shows
Rapperul Offset a fost împuşcat. Fostul soț al lui Cardi B, internat...
NASA Artemis Moonshot
„Este o zi istorică”. Astronauţii din echipajul Artemis 2 au doborât...
Codruța Filip (4)
Codruța Filip, confesiuni în lacrimi după divorțul de Valentin...
Pe aceeași temă
Drip,On,The,Background,A,Hospital,Corridor,Concept
Bacterie „mâncătoare de carne” în peștele insuficient gătit: O mamă a rămas fără mâini și...
Pharmacist making prescription record through computer in pharmacy
Câți bani încasează o farmacistă din Constanța, după patru ani de experiență. Femeia s-a...
Bucharest,,Ro,-,Nov,25,,2021:,The,Platform,Of,The
Autobuzele de noapte şi trenurile de metrou vor asigura transportul de Revelion. Intervale de...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Scandal în plină stradă la Constanța. Un preot a fost încătușat după ce a lovit o mașină cu...
Te-ar putea interesa și
medic, spital
Spitalul privat din Constanța, unde o tânără a avut probleme imediat după naştere, reacție...
Bucharest, Romania. 29th Aug, 2025: Alexandru Rogobete, Romanian Minister of Health, makes a press statement briefly presenting the reform package aimed at reducing the deficit, which the government will assume in next week's parliamentary plenary session
Ministrul Sănătăţii a încheiat raportul în cazul tinerei care a murit după ce a născut: „Am...
inundatii constanta (3)
Trei persoane au fost salvate de pompieri după ce au rămas blocate pe două mașini luate de...
Bebeluș mort, copil, nou-născut
Un al șaptelea bebeluș infectat cu bacteria Serratia Marcescens a murit. Fusese transferat la...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
gabi balint
Gabi Balint, după moartea lui Mircea Lucescu: „Ne-a părăsit un om care a însemnat enorm pentru...
CFR Cluj v Rapid 1923 Bucharest - Romania Superliga, Cluj-Napoca - 19 Mar 2023
Adrian Mutu, reacție după moartea lui Lucescu: „A fost un punct de reper în fotbalul românesc...
Bucharest, Romania. 6th Aug, 2024: Mircea Lucescu, the new coach of the Romanian National Football Team, is presented during a press conference by the Romanian Football Federation. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
FRF: Procesul de numire a unui nou selecţioner va fi suspendat pe o perioadă nedeterminată
lucescu
Ce spunea Mircea Lucescu despre starea sa de sănătate, înainte de barajul cu Turcia pentru...