Acum la Digi FM RIHANNA - Don t Stop The Music

Digi Communications NV raportează venituri și alte câștiguri consolidate de 817,2 milioane euro, EBITDA ajustată de 279,9 milioane euro

Serghei Bulgac, CEO DIGI
Serghei Bulgac, CEO Digi Communications
  • Veniturile și alte câștiguri consolidate ale Grupului au crescut cu 13% în T2 2023 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 418,6 milioane euro, ceea ce a condus la venituri și alte câștiguri de 817,2 milioane euro generate în S1 2023 (+ 13% față de S1 2022)
  • EBITDA ajustată (excluzând impactul IFRS 16) a atins 125,2 milioane euro în T2 2023, o creștere de 24% de față de T2 2022 pe fondul extinderii bazei de clienți, contribuind la rezultatul aferent S1 2023 de 238,6 milioane euro (+ 15% față de S1 2022)
  • Evoluție substanțială a numărului unităților generatoare de venituri (RGU) în toate cele trei piețe de activitate, ajungând la 22,4 milioane (o creștere de 16% față de S1 2022) pentru întregul portofoliu de servicii – servicii de telecomunicații mobile și fixe, internet fix și de date și televiziune cu plată.

Digi Communications NV, unul dintre liderii la nivel european în furnizarea de servicii și soluții de telecomunicații, listat la Bursa de Valori București, raportează venituri consolidate (incluzând și alte câștiguri) de 418,6 milioane euro în cel de-al doilea trimestru din 2023, o creștere de 13% față de aceeași perioadă a anului precedent. EBITDA ajustată a crescut cu 21% față de rezultatul din al doilea trimestru din 2022, ajungând la 146,2 milioane euro. EBITDA ajustată, excluzând impactul IFRS 16, a crescut cu 24% la 125,2 milioane euro.

Serghei Bulgac, CEO Digi Communications, a declarat: „Al doilea trimestru al anului 2023 a marcat o altă perioadă de creștere semnificativă pentru Digi Communications, cu o evoluție remarcabilă atât în piețele în care activăm t și la nivelul tuturor categoriilor de servicii, în linie cu estimările noastre. Devotamentul nostru de a furniza servicii de telecomunicații de ultimă generație la prețuri competitive, în special într-un mediu inflaționist, ne-a consolidat poziția în ambele regiuni și a contribuit la creșterea cotei noastre de piață. Programele noastre de loialitate din România au jucat un rol esențial în retenția clienților, în timp ce extinderea noastră strategică în Spania arată promițător. Încurajați de această dinamică, continuăm să direcționăm investiții semnificative de capital către îmbunătățirea rețelei mobile din România și dezvoltarea în continuare a prezenței noastre în Spania și Portugalia, asigurându-ne că perspectivele de creștere ale Digi Communications rămân solide.”

În T2 2023, Digi a continuat să crească la nivelul întregului său portofoliu de servicii, depășind 22,4 milioane de relații contractuale generatoare de venituri (RGU) în cele trei piețe în care activează – România, Spania și Italia, reprezentând o creștere de 16% față de aceeași perioadă din 2022. Ofertele Grupului includ servicii de televiziune cu plată, internet fix și de date, telefonie mobilă și date, precum și telefonie fixă. În România, Digi oferă servicii fixe de telecomunicații și divertisment printr-o rețea de fibră optică avansată din punct de vedere tehnologic. Grupul operează, de asemenea, o rețea de telefonie mobilă în România, care utilizează infrastructura de bază a rețelei fixe de fibră optică. În Spania, Digi oferă servicii mobile, internet fix și date și servicii de telefonie fixă, în timp ce în Italia, Grupul oferă exclusiv servicii mobile.

Segmentul mobil este proeminent deoarece produce cel mai mare număr de RGU dintre toate categoriile de servicii ale Grupului. Continuând ritmul de creștere din trimestrele precedente, numărul de RGU din această categorie a ajuns la 10 milioane, o creștere de 21% comparativ cu  T2 2022, reprezentând clienții de telefonie mobilă din România, Spania și Italia.

În România, segmentul de servicii mobile a ajuns la 5,4 milioane de RGU, o creștere de 19%, față de T2 2022, serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 11%, față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 4,4 milioane de RGU, în timp ce segmentul de servicii de televiziune cu plată (cablu și satelit) a înregistrat o apreciere cu 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la 5,6 milioane de RGU.

Operațiunile din Spania au continuat să înregistreze o performanță solidă în cel de-al doilea trimestru al anului 2023, deoarece numărul utilizatorilor de servicii fixe, internet și telefonie a crescut cu 68% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, la 1,5 milioane de RGU. Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a crescut semnificativ, cu 25%, și a ajuns la un total de 4,3 milioane de RGU.

În Italia, utilizatorii de telefonie mobilă au crescut  cu 11 %, ajungând la un total de 391 mii RGU.

Subsidiarele Grupului din Portugalia și Belgia (în asociere cu Citymesh NV) sunt în proces de dezvoltare a infrastructurii în vederea lansării serviciilor de comunicații în viitor.

Indicatori comerciali în funcție de țară (RGU, sute de mii)

T2 23

T2 22

Variație (%)

România

 

 

 

TV cu plată

5,580

5,271

6%

Servicii internet fix

4,391

3,965

11%

Servicii mobile

5,391

4,528

19%

Telefonie fixă

909

956

-5%

Spania

 

 

 

Servicii mobile

4,300

3,434

25%

Servicii internet fix

1,112

658

69%

Telefonie fixă

364

223

63%

Italia

 

 

 

Servicii mobile

391

354

10%

TOTAL

22,438

19,389

16%

 

Performanța solidă înregistrată în al doilea trimestru al anului a contribuit la rezultatele aferente primului semestru din 2023, în linie cu așteptările conducerii. În consecință, Grupul a înregistrat în S1 2023 venituri și alte câștiguri consolidate de 817,2 milioane euro (+ 13% față de S1 2022), EBITDA ajustată de 279,9 milioane euro (+ 14% față de S1 2022) și EBITDA ajustată excluzând impactul IFRS 16 de 238,6 milioane euro (+ 15% față de S1 2022).

Raportul financiar la 30 iunie 2023 al Digi Communications este disponibil aici .

Despre Digi Communications NV

Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicații RCS & RDS, liderul pieței de televiziune cu plată și servicii convergente de bandă largă din România, cu operațiuni în Spania, Italia și prezență în Portugalia și Belgia. Înființată în urmă cu aproximativ 30 de ani, compania operează în România o rețea extinsă și avansată de fibră optică. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și în cel al comunicațiilor mobile. De-a lungul timpului, acest avantaj competitiv a devenit un beneficiu pentru milioane de clienți, care au obținut acces mai rapid și mai accesibil la servicii de înaltă calitate.

Digi Communications NV este o companie publică listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București.

 

 

 

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Vara 2025
Michael Madsen passed away at 67 **FILE PHOTOS**
Michael Madsen, actorul din „Reservoir Dogs” şi „Kill Bill”, a murit...
bolojan 2025-06-23-8157
Ilie Bolojan, întrebat dacă regretă că a acceptat postul de premier...
Us,President,Donald,Trump,Is,Sharp,In,The,Background,,While
Putin îi spune la telefon lui Trump că Rusia ”nu va renunţa la...
Pe aceeași temă
WhatsApp Image 2025-05-30 at 13.21.35
312 angajați au dăruit peste 140 litri de speranță la ediția aniversară „DIGI Donează VIAȚĂ”
Vizual Comunicat Roaming ZEN_19.05.2025
Vacanțe mai relaxate cu „Roaming Zen” de la DIGI
Vizual Digi Communications (3)
Digi Communications N.V. raportează venituri consolidate și alte venituri de 532 milioane de...
Vizual_DIGI_
Grupul DIGI, contribuție de 357 milioane de lei la bugetul de stat în primul trimestru al...
Te-ar putea interesa și
1280x720px_comunicat
DIGI, în căutarea următoarei generații de specialiști tech la Târgul IT&C
Vizual Digi Communications
Digi Communications N.V. raportează venituri consolidate preliminare de 1,93 miliarde de euro...
Vizual Netuarie 2025
La DIGI, „Netuarie” se întoarce cu o promoție de 50% la abonamentele de internet, în prima...
Vizual_DIGI_
DIGI, lider detașat la portarea în rețeaua mobilă în anul 2024
Partenerii noștri
DigiSport FCSB a primit două mari lovituri, dar Ilie Dumitrescu a găsit rapid rezolvarea: ”Soluția!”
FCSB a primit două mari lovituri, dar Ilie Dumitrescu a găsit rapid...
PeRoz Irina Columbeanu, adevărul despre presupusul iubit: „Sunt deschisă”. Cum a reacționat Irinel Columbeanu
Irina Columbeanu, adevărul despre presupusul iubit: „Sunt deschisă”. Cum a...
Film Now Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea planuri de nuntă
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de...
Digi World Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul Vitruvian”
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a...
ProFM Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia: „Au închis taraba!’”
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna...
Digi Life Vila din afara Parisului ce i-a aparținut lui Karl Lagerfeld, vândută cu peste 4.5 milioane de euro. Imagini din curte și din interior
Vila din afara Parisului ce i-a aparținut lui Karl Lagerfeld, vândută cu...
Daniel David, Minister of Education, press conference, Bucharest, Romania - 21 May 2025
Daniel David: În ceea ce priveşte evaluarea naţională, nu se schimbă nimic...
Incendiu într-un avion Ryanair pe pistă din Palma de Mallorca/ Foto: X
Incendiu într-un avion Ryanair pe pistă din Palma de Mallorca. 18 oameni...
Ultimele știri din matinal
edsta 78aab15e-f0b1-44ca-8552-4dafea62b6ed
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
radu jude la matinal 2025
Radu Jude, despre cum un film făcut cu un iPhone poate câștiga un Urs de Argint
alexandra stan si adi istrate la matinalul digi fm
Alexandra Stan & Adi Istrate: Povestea nebună a piesei „Aerul”
haihui2 2025
„Ne-au urmărit cu camerele ascunse” – Cum a fost călătoria HaiHui în Doi în Coreea de Nord
Ultimele știri
Diogo Jota, alături de soția și copiii săi/ Foto: Instagram
Ce avere a strâns Diogo Jota. Soția și cei trei copii ai săi vor moșteni totul după moartea...
Dan Negru, alături de soția și copiii lor/ Foto: Facebook
Ce medie a avut fiica lui Dan Negru la Evaluarea Națională. Prezentatorul e un tată mândru...
dalai lama shutterstock_503428498
Dalai Lama speră că va trăi mai mult de 130 de ani: „Intenţionez să slujesc fiinţele şi dharma...
ncendiu pe terasa unui mall din Bucureşti
Incendiu pe terasa unui mall din Bucureşti. Persoanele aflate în centrul comercial sunt...