Acum la Digi FM Alice Tudor SEAL - Crazy
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

DIGI și Fundația Îmi Pasă aduc mii de cărți mai aproape de elevii din Tulcea, Brașov și Dolj

1560x1060px_comunicat(DIGIFM) (3)

Grupul DIGI își extinde implicarea în inițiative din sfera educației și se alătură, pentru prima dată, proiectului „Bookster în școli”, dezvoltat de Fundația Îmi Pasă. Cu susținerea DIGI, mii de volume vor ajunge în șapte unități de învățământ din țară și vor putea fi împrumutate în mod gratuit de elevii și cadrele didactice din Școlile Gimnaziale Beidaud, Sarighiol de Deal, Neatârnarea, Stejaru și Casimcea (județul Tulcea), Vama Buzăului (județul Brașov) și Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Craiova (județul Dolj).

Pentru ca lectura să devină o practică obișnuită în procesul de cunoaștere și pregătire, cartea ar trebui mai întâi să fie prezentă în locul unde copiii își petrec o mare parte din timp: în școală. Realitatea este însă că nu toate instituțiile de învățământ dispun de biblioteci funcționale sau de colecții care să ofere suficiente alternative adaptate vârstei, nevoilor și preocupărilor generației de azi. În România, doar 1 din 10 școli primare deține o bibliotecă amenajată și sub 30% dintre unitățile din ciclul secundar dispun de un spațiu dedicat cărților.

Înlesnirea accesului la un fond de carte modern și adecvat se dovedește o măsură eficientă pentru dobândirea competențelor de literație, antrenarea gândirii critice și, totodată, pentru reducerea diferențelor dintre oportunitățile de învățare din mediul rural și cel urban. În plus, diversificarea portofoliului existent în școli și flexibilitatea de a apela cu regularitate la un astfel de suport le permite elevilor să își formeze propriile preferințe, să ia contact cu autori, teme și domenii pe care poate nici nu și le imaginau.

DIGI, împreună cu Fundația Îmi Pasă, inițiatoarea proiectului „Bookster în școli”, își unesc eforturile în misiunea de a aduce universul cuvintelor mai aproape de cât mai mulți școlari și profesori din sistemul public de învățământ. Demersul își propune să sprijine evoluția academică și socială a tinerilor din comunitățile vizate și să creeze, în jurul acestei activități, un obicei care îi poate însoți în viață, nu doar pe durata anilor de studiu.

„Credem că școala ar trebui să ofere cât mai multe mijloace care să îi ajute pe copii să cunoască, să exploreze și să interpreteze lumea din jur, iar cartea continuă să fie unul dintre cele mai importante instrumente pentru a crește curios și informat. Statisticile ne arată însă că nu toți elevii se bucură de o bibliotecă sau de o gamă extinsă de titluri din care să aleagă. Suntem de părere că interesul pentru lectură se cultivă mai ușor atunci când există destulă diversitate pentru ca fiecare să poată găsi poveștile care îl atrag. Alături de Fundația Îmi Pasă, ne dorim să le dăm șansa acestor tineri de a avea la îndemână lecturi cât mai variate care să îi stimuleze și să le îmbogățească experiența educațională.”, a declarat Serghei Bulgac, Director General DIGI România.

„Le mulțumim celor de la DIGI România pentru încrederea acordată și pentru că au ales să fie parte din povestea noastră. Datorită lor, Bookster ajunge în alte 7 școli, oferindu-le copiilor de acolo libertatea de a descoperi lectura, ori de câte ori își vor dori. Profit de ocazie pentru a adăuga un detaliu foarte personal. Eu cred cu tărie în puterea cărților pentru că am experimentat-o. Am fost un copil care nu a avut acces la cărți, nici acasă, nici la școală. Singurele mele lecturi erau cele primite la premiere, împreună cu coronița. Unele dintre acele cărți mi-au deschis mintea, mi-au dat curaj să visez și m-au ajutat să evoluez. Dar a durat ani buni până să-mi permit singură să-mi cumpăr cărțile și să descopăr bogăția și bucuria cititului după pofta inimii.
De aceea astăzi, din poziția mea extrem de privilegiată, îmi doresc și fac eforturi pentru ca un număr cât mai mare de copii să nu aștepte acești ani și nici să nu rateze oportunități doar pentru că n-au avut la îndemână ceva atât de esențial și de bază cum sunt cărțile”
, a completat Marina Roșu, Președinte Executiv Fundația Îmi Pasă.

Concret, prin intermediul platformei Bookster, cadrele didactice din cele șapte unități incluse în program vor putea solicita gratuit, pe tot parcursul anului, resurse dedicate elevilor, cât și perfecționării lor profesionale – exemplare tipărite, audiobook-uri, articole sau materiale multimedia. Prin acest mecanism, volumele alese intră într-un circuit dinamic ce favorizează distribuția, returnarea și actualizarea periodică a fondului disponibil. Aproximativ 2.100 de copii își vor putea completa cunoștințele cu idei și surse de inspirație noi dintr-o selecție cuprinzătoare de opere și genuri, de la literatură clasică, beletristică, până la non-ficțiune. La rândul lor, 166 de dascăli vor avea la dispoziție o listă generoasă de lucrări din aria de specializare - psihologie, pedagogie, comunicare sau management educațional.  

Un singur abonament facilitează împrumutul a până la 30 de titluri concomitent. Cărțile vor fi livrate săptămânal la colțul Bookster din fiecare școală, astfel încât lectura să fie integrată firesc în rutina colectivului.

În linie cu direcția de responsabilitate socială #DIGIEdu, inițiativa se adaugă campaniilor susținute de companie, care așază educația la baza dezvoltării comunităților. Viitorul se construiește încă de astăzi, prin crearea unor contexte care favorizează tânăra generație să își descopere pasiunile și să își valorifice aptitudinile.

Despre Grupul DIGI

DIGI este liderul pieței de telecomunicații din România pe segmentele de internet de bandă largă (broadband), servicii de distribuție TV (pay-TV), telefonie fixă și comunicații mobile, deținând cea mai mare acoperire la nivel național. Compania derulează operațiuni în România, Spania, Italia, Portugalia, Belgia și Regatul Unit.

Soluțiile de conectivitate și comunicații electronice convergente furnizate de DIGI se bazează pe rețele moderne de fibră optică și tehnologii de ultimă generație. DIGI pune la dispoziția clienților săi și o ofertă diversificată de conținuturi radio și TV: sport (Digi Sport), știri (Digi24), filme, documentare, muzică și serviciul de content online Digi TV.

Despre Fundația Îmi Pasă

Înființată în 2005, Fundația Îmi Pasă facilitează accesul la cultură și educație pentru comunitățile vulnerabile și pentru tinerii și copiii cu potențial deosebit. Parte a grupului Octra Holding, fundația a sprijinit de-a lungul timpului organizații precum Fundația Regina Maria, Asociația MAME, Asociația Autism Europa, Asociația INACO, Asociația Mâini Întinse și Asociația Zâmbetul Îngerilor. În această perioadă principalul proiect al Fundației este „Bookster în Școli”.

Companiile care vor să se implice în dezvoltarea programului și școlile care își doresc să fie parte din “Bookster în școli” pot să contacteze Fundația la adresa: office@fundatiaimipasa.ro

Despre Bookster

Bookster este serviciul prin care poți împrumuta mii de cărți și resurse educaționale: titluri de dezvoltare personală, profesională, beletristică sau hobby-uri, audiobookuri și articole. Comunitatea Bookster a ajuns la 1.500 de companii partenere și 200.000 de abonați.

Companiile care vor să ofere Bookster angajaților lor sunt invitate să trimită un mesaj la: citesc@bookster.ro

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
1560x1060px_comunicat(DIGIFM)
Digi, raportează venituri consolidate de 1.8 miliarde € la nouă luni în 2026, în creștere cu...
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro/ Freepik
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura...
Judecată, curte, tribunal, justiție,dreptate,proces
Elevă a unei şcoli din Bucureşti, trimisă în judecată după ce ar fi împins o...
Atac armat într-o școală din SUA/ Profimedia
Atac armat într-o școală din SUA. O profesoară s-a luptat cu atacatorul de 16 ani, iar un tată...
Te-ar putea interesa și
Atac armat în fața unei școli din Turcia/ Profimedia
Atac armat în fața unei școli din Turcia: 11 elevi au fost răniți. Suspectul are doar 15 ani
familie vacanta disney
Părinți amendați după ce și-au luat copiii de la școală pentru o vacanță la Disney World...
1560x1060px_comunicat(DIGIFM) (2)
DIGI și Asociația Îngeri pentru Suflete redeschid ușile „Dulăpiorului Fermecat” pentru 900 de...
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport La 46 de ani, Ronaldinho a revenit pe gazon și ce a urmat face înconjurul lumii: ”Unii vor spune că e făcut cu IA”
La 46 de ani, Ronaldinho a revenit pe gazon și ce a urmat face înconjurul...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat publicul: "Ne mângâi sufletele"
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor"...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The Museum of Modern Art Film Benefit Presented By CHANEL
Michelle Pfeiffer, mesaj dulce la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...
simion (8)
George Simion, la protestul din Capitală: „Acesta nu este mitingul AUR. Noi am răspuns numai...
The Eurovision Song Contest 2013 - Day 4 Rehearsals and Photocalls
Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată într-o piesă de Crăciun lansată...
King Charles III Presents Colours To The Royal Marines
Regele Charles a împlinit 78 de ani. De ce ziua monarhului britanic este sărbătorită de două...