Regele Charles împlineşte sâmbătă 78 de ani, însă ziua sa de naștere este sărbătorită oficial în luna iunie, cu parada anuală „Trooping the Colour”.
De ce are monarhul britanic două zile de naştere?
Răspunsul se reduce la tradiţie şi la condiţiile meteorologice. Motivul pentru care regele are două zile de naştere îşi are originea într-o regulă veche de secole, stabilită de o serie de monarhi din trecut.
Prima ediţie a ceremoniei "Trooping the Colour" a avut loc în timpul domniei regelui Charles al II-lea, care a domnit între anii 1660 şi 1685. Cu toate acestea, abia în 1748 parada a fost desemnată să marcheze ziua de naştere oficială a suveranului, devenind ulterior un eveniment anual după urcarea pe tron a lui George al III-lea, în 1760.
Regele Edward al VII-lea, care a domnit între 1901 şi 1910 şi s-a născut în noiembrie, a fost cel care a stabilit pentru prima dată tradiţia organizării ceremoniei "Trooping the Colour" în luna iunie.
Monarhii ale căror zile de naştere cad în diferite perioade ale anului o sărbătoresc pe cea ceremonială în iunie, în timp ce îşi celebrează ziua de naştere propriu-zisă la data reală a venirii pe lume.
Ziua de naştere oficială a regelui este sărbătorită în iunie, ca urmare a unei decizii luate acum un secol, motivată în mare parte de dorinţa de a beneficia de o vreme plăcută. Când Edward al VII-lea îşi planifica festivităţile aniversării, a ajuns la concluzia că noiembrie - luna în care se născuse de fapt - era departe de a fi ideală pentru un eveniment grandios în aer liber.
Prin urmare, el a mutat ceremonia "Trooping the Colour" în mai/iunie, când probabilitatea ca vremea să fie rece şi mohorâtă era considerabil mai mică. Monarhul care i-a succedat lui Edward al VII-lea - George al V-lea - avea, în mod convenabil, ziua de naştere în iunie, dar tatăl reginei, George al VI-lea, născut în decembrie, a reînviat tradiţia unei zile de naştere oficiale de vară, obicei pe care Elisabeta a II-a, născută în aprilie 1926, l-a continuat.
Charles s-a născut pe 14 noiembrie 1948 şi a decis să continue tradiţia veche de secole de a-şi sărbători oficial ziua de naştere vara. Când prinţul William va urca în cele din urmă pe tron, este foarte probabil să aibă o singură aniversare, având în vedere că ziua lui de naştere cade deja în iunie - mai exact, pe 21.
Regele Charles, copilăria, adolescența și Diana
Charles s-a născut la palatul Buckingham, în seara zilei de 14 noiembrie 1948, în timp ce tatăl său, prinţul Philip, juca squash. Marea Britanie se recupera după ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial. Străzile Londrei erau încă pline de moloz, iar oamenii se confruntau cu dificultăţi economice groaznice care au dus la întemeierea sistemului modern de bunăstare al ţării. În interiorul palatului, prinţul Charles intrase într-o lume paralelă, a privilegiilor imense, dar şi a datoriei prestabilite.
Patru ani mai târziu, el a devenit moştenitorul tronului după moartea bunicului său George V. Nu a fost o copilărie uşoară, sunt de acord Sally Bedell Smith şi alţi biografi şi istorici regali. Mama şi tatăl său erau adesea absenţi, făcând turnee în Commonwealth luni întregi şi ratând primele două Crăciunuri ale lui Charles şi a treia aniversare a lui.
Charles era un "tânăr foarte sensibil şi emotiv", aşa că tatăl său, "mascul alfa", l-a trimis la Gordonstoun, un internat dur şi spartan din Scoţia, potrivit biografului regal Tina Brown, scrie NBC News. Aceasta este "povestea vieţii sale", familia lui Charles "încearcând în mod constant să-l împingă în acest tipar, pentru că el era viitorul rege, care pur şi simplu nu se potrivea", a notat Brown.
Charles a absolvit cu note medii, descriind ulterior experienţa drept "o pedeapsă cu închisoarea".
Şi-a întreţinut ambiţiile de a fi conductor de tren, soldat şi chiar vânător, a spus el, "până când mi-am dat seama că sunt destul de blocat". Acea apatie chinuită nu s-a stins. În 1994, într-un film documentar de televiziune un copil îl întreabă: "Cine eşti?". Charles a răspuns: "Aş vrea să ştiu".
Charles a trăit o lungă poveste de dragoste cu femeia ce mai târziu avea să-i devină soţie. Dar Camilla Shand, aşa cum a fost numită atunci, va apărea în fundal. Familia ei nu era suficient de aristocratică pentru a fi o soţie potrivită pentru moştenitorul tronului. Ea avusese deja mai multe relaţii şi "convenţiile vremii cereau ca moştenitorul tronului britanic să se căsătorească cu o femeie care părea a fi cel puţin virgină", a scris Smith în cartea sa.
Lady Diana Spencer era cu 12 ani mai mică decât Charles şi s-au întâlnit doar de vreo câteva ori înainte ca el să o ceară în căsătorie. Diana provenea dintr-una dintre cele mai vechi familii din Marea Britanie, iar în calitate de educatoare în vârstă de 19 ani era departe de a fi o socialistă a cărei istorie romantică ar putea zdruncina monarhia.
Era o uniune nepotrivită. "Presat şi panicat, se grăbise să ia o decizie înainte de a fi pregătit", a scris Smith.
Întrebat la o conferinţă de presă dacă el şi Diana erau îndrăgostiţi, Charles a răspuns: "Orice înseamnă 'îndrăgostit'".
S-au căsătorit pe 29 iulie 1981, în Catedrala St. Paul din Londra. Dar în timpul căsniciei, Charles a fost adesea absent în turneele regale. Diana a devenit din ce în ce mai izolată, coborând înapoi în depresia şi bulimia despre care ea a dezvăluit mai târziu că o afectaseră încă din copilărie.
Căsătorie eşuată. "Noi eram trei în această căsătorie, aşa că era puţin aglomerat"
Căsătoria Dianei şi a lui Charles a eşuat într-un mod public spectaculos, cu infidelitate reciprocă, separare şi divorţ, urmate de moartea Dianei în 1997, într-un accident de maşină la Paris.
Relaţia lui Charles cu Camilla a fost printre motivele pe care Diana le-a invocat pentru despărţire, spunând în 1995: "Noi eram trei în această căsătorie, aşa că era puţin aglomerat".
Charles şi Diana au deveni părinții a doi fii: prinţul William, acum moştenitorul tronului, şi prinţul Harry, care a revenit acum în Marea Britanie, după ce s-a mutat în California împreună cu soţia sa, Meghan Markle, după ce s-a retras din îndatoririle din prima linie după o despărţire care a implicat acuzaţii de rasism în familia regală.
Noul rege nu este lipsit de susţinători, mulţi văzându-l ca pe un vizionar când vine vorba de campania lui de decenii pentru mediu. Un grădinar pasionat, care a fost ridiculizat chiar în 2010, după ce a recunoscut că a vorbit cu plantele sale.
Când a părăsit Royal Navy în 1976, şi-a folosit pensia de 7.000 de lire sterline (aproximativ 8.500 de dolari) pentru a înfiinţa Prince's Trust, care îşi propune să "ajute tinerii vulnerabili să-şi refacă viaţa". Ar fi prima dintre zecile de organizaţii caritabile pe care prinţul le-a fondat, inclusiv Fundaţia Prinţului şi Şcoala Prinţului de Arte Tradiţionale.
Spre sfârşitul vieţii reginei, Charles şi-a asumat mai multe îndatoriri, ca o modalitate de a pregăti publicul pentru domnia lui.
Mare prieten al României
Fostul prinţ de Wales este un mare prieten al României. El a fost prezent, din 1998 încoace, aproape în fiecare an în ţara noastră, iar în Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau oficiale.
Prinţul Charles deţine două proprietăţi în România: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi o alta în satul Viscri (judeţul Braşov). Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care beneficiază ucenici, meşteri artizani, studenţi şi arhitecţi din întreaga ţară.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!