De ziua de naștere a fiicei sale, sociologul Gelu Duminică i-a adresat un mesaj public emoționant — o scrisoare despre paternitate, iubire necondiționată și sensul pe care un copil îl dă lucrurilor pe care le construim în viață.
„Prima mare iubire a tatălui"
Gelu Duminică, sociolog cunoscut publicului român, a ales să marcheze aniversarea de trei ani a fiicei sale printr-un text personal, publicat sub forma unei scrisori deschise adresate direct copilului său. Mesajul pornește de la o mărturisire sinceră: deși crezuse că a trăit iubirea adevărată de mai multe ori de-a lungul vieții, nimic nu l-a pregătit pentru ceea ce a simțit în momentul în care și-a ținut fiica în brațe pentru prima dată.
„Un omuleț abia sosit pe lume a reușit să trezească în mine emoții pe care nu știam că le pot simți. Doar după ce te-am văzut am înțeles de ce se spune că o fată, mai ales prima născută, devine prima mare iubire a tatălui."
La 46 de ani, sociologul descrie experiența paternității ca pe un moment de „reconfigurare identitară" — un concept pe care îl cunoaște bine din disciplina pe care o practică. Odată cu nașterea fiicei, scrie el, „omul vechi" s-a estompat și s-a născut părintele.
Casa, copacul, copilul — o lecție despre sens
O parte semnificativă a scrisorii este dedicată unui dicton tradițional pe care sociologul spune că l-a luat ad litteram: că pentru a fi împlinit, un om trebuie să construiască o casă, să planteze un copac și să crească un copil. Duminică povestește că a construit o casă de la zero și a plantat zeci de copaci — printre ei, un cireș în curtea familiei. Și totuși, nu a simțit împlinirea pe care o așteptase.
„Abia când ai venit tu, casa și copacul și-au găsit sensul."
Interpretarea pe care o propune nu este una literală, ci profund umană: „a construi o casă" înseamnă a crea un spațiu în care sufletele celor dragi să se simtă în siguranță; „a planta un copac" este o formă de grijă față de lumea pe care o lași în urmă; iar „a crește un copil" este un angajament moral față de viitor.
Sociologul atrage atenția că aceste valori pot fi trăite în mii de feluri și că absența uneia dintre ele nu face un om mai puțin fericit sau mai puțin împlinit. „Unii construiesc case, alții construiesc comunități; unii plantează copaci, alții plantează idei; unii cresc copii, alții cresc proiecte, oameni, generații. Important este sensul pe care îl dai lucrurilor", scrie el.
„Obligația de a contribui la frumusețea lumii"
Statutul de tată a adus cu sine, în viziunea lui Duminică, o nouă formă de responsabilitate — nu doar față de fiica sa, ci față de lumea în care aceasta va crește. El scrie că această datorie nu se exercită exclusiv prin ceea ce îi oferă direct copilului, ci mai ales prin valorile pe care le lasă în urmă.
Scrisoarea conține și imagini de o intimitate aparte: tatăl o vede deja pe fiica sa „zburdând prin casa pe care a construit-o cu mâinile lui", cu „poala plină de cireșe dulci și zemoase" din copacul din curte. Și îi descrie viitorul cu o gingășie lipsită de patetism — greșelile, învățăturile, reușitele, îndrăgostirile.
„Iubirea, în forma ei matură, înseamnă să-l ajuți pe cel pe care îl iubești să ajungă la varianta sa cea mai bună, fiind, în cea mai mare măsură, el însuși, cu sufletul cât mai lipsit de crăpături."
O promisiune față de copil — și față de sine
Încheierea scrisorii este, totodată, o promisiune pe care Duminică și-o asumă împreună cu mama copilului: aceea de a-și chestiona propriile angoase pentru a nu le transfera ca model de viață și de a nu proiecta propriul trecut asupra fiicei lor.
„Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat să fiu" — cu aceste cuvinte își încheie sociologul mesajul adresat fiicei sale de trei ani. O frază simplă, în care rolurile par, pentru o clipă, inversate: nu părintele este cel care formează copilul, ci copilul este cel care îl transformă pe părinte.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
