Acum la Digi FM Marius Dobre BOB SINCLAIR FEAT STEVE EDWARDS - World Hold On
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Doi copii, transportaţi la spital după ce tavanul fals al unui loc de joacă din Botoşani s-a prăbuşit

Details,Of,A,Paramedic,Uniform,From,The,Romanian,Emergency,Rescue
Medic, SMURD. Foto: Shutterstock

Doi copii în vârstă de 5, respectiv 10 ani au fost transportaţi la spital, sâmbătă după-amiază, după ce tavanul fals al unui loc de joacă din municipiul Botoşani s-a prăbuşit. În acel spaţiu se aflau în total 13 copii şi cinci adulţi, toţi fiind evaluaţi medical.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă după-amiază, la un spaţiu de joacă din municipiul Botoşani, după ce o parte din tavanul fals s-a prăbuşit, relatează News.ro.

Acolo s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD, trei ambulanţe SAJ, jandarmi şi poliţie.

”Aceştia au constatat faptul că toate cele 18 persoane care se aflau în interior, în momentul producerii evenimentului, erau ieşite din clădire. Este vorba de 13 copii şi cinci adulţi. Toţi au fost evaluaţi din punct de vedere medical. Doi copii, de 10, respectiv 5 ani, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis ISU Botoşani.

Pompierii au verificat apoi spaţiul şi au îndepărtat bucăţile căzute.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la un spital din Braşov: o pacientă a murit. Polițiștii au deschis dosar penal. Focul...
mapn
O dronă aeriană s-a prăbuşit în apropierea localităţii Solca din judeţul Suceava, anunță MApN
Un român beat a făcut scandal într-un spital din Italia/ Profimedia
Un român beat a făcut scandal într-un spital din Italia. A distrus un computer și i-a atacat...
politie-perchezitii
Patru percheziţii în cazul furtului a peste un kilogram de bijuterii din aur, în Botoșani...
Te-ar putea interesa și
FOTBAL:RAPID BUCURESTI-SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (12.05.2023)
Rică Răducanu a ajuns de urgență la spital: coaste rupte, umăr dislocat şi o lovitură la cap...
Spitalul de Urgență Târgu Jiu
Operați de urgență cu doar câteva zile înainte de BAC. Doi elevi au susținut examenul din...
Spitalul Județean de Urgență Reșița
Doi medici de la Spitalul de Urgență din Reșița, trimiși în judecată pentru că au tratat cu...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Un copil de 12 ani din Arad a fost înjunghiat de un coleg. El se află sub investigaţii la...
Partenerii noștri
DigiSport Voluntari-Craiova 1-0, ACUM, DGS 1 / Concordia-Sepsi 1-1 / Bistrița-FCSB, 21:30, DGS 1. Programul și rezultatele din Cupa României
Voluntari-Craiova 1-0, ACUM, DGS 1 / Concordia-Sepsi 1-1 / Bistrița-FCSB...
PeRoz 4 zodii scapă de o perioadă stresantă la final de octombrie 2026. Își recapătă echilibrul după ce problemele încep să se rezolve
4 zodii scapă de o perioadă stresantă la final de octombrie 2026. Își...
Film Now Julia Roberts a împlinit 59 de ani, iar soțul i-a făcut o dulce declarație de dragoste: Te iubesc atât de mult
Julia Roberts a împlinit 59 de ani, iar soțul i-a făcut o dulce declarație...
Digi World Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl consideră esențial
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Pink, ironie savuroasă după ce a fost criticată pentru cum arată fără machiaj: "Arăt HOT!" Cum a fost fotografiată artista
Pink, ironie savuroasă după ce a fost criticată pentru cum arată fără...
Digi Life Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare
Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne...
2026 AO Opening Ceremony
Djokovic, întrebat la Basel despre Federer: „În afara terenului, nu am...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The 2015 MusiCares Person Of The Year Gala Honoring Bob Dylan - Show
Neil Young a cerut despăgubiri 10 milioane de dolari, după ce Trump a folosit una dintre...
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania
Bilanţul deceselor în urma accidentului feroviar din Spania creşte la 69. Dintre cei 180 de...
Accident feroviar grav în Spania, octombrie 2026
Un român, printre pasagerii trenurilor implicate în tragedia feroviară din Spania. A fost...
toaletă norvegia
O "ţară de rahat"? "Avem într-adevăr unele dintre cele mai spectaculoase toalete din lume", îi...