Acum la Digi FM DJ GOJA - MI CHICO
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un copil de 12 ani din Arad a fost înjunghiat de un coleg. El se află sub investigaţii la Spitalul de Copii din Timişoara

Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Ambulanță. Shutterstock

Copilul de 12 ani din localitatea Vinga, judeţul Arad, care a fost înjunghiat de un coleg în timpul unei altercaţii, la şcoală, are multiple leziuni la nivelul spatelui şi la piept. El se află internat la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara unde este supus unor investigaţii medicale.

”În momentul prezentării în serviciul UPU, pacientul este echilibrat hemodinamic, este conştient, dar prezintă multiple leziuni la nivel cervical, la nivel toracal şi la nivel lombar. În momentul de faţă, pacientul se află sub investigaţii clinice şi paraclinice”, au transmis reprezentanţii Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Copilul de 12 ani a fost preluat, vineri, de elicopterul SMURD, de la Şcoala din Vinga, judeţul Arad, şi a fost dus de urgenţă la Spitalul de Copii din Timişoara, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, de către un coleg, în timpul unei altercaţii, relatează News.ro.

Poliţiştii fac investigaţii în acest caz.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
elev injunghiat in arges
Elevul rănit cu o macetă de un coleg, într-un liceu din Pitești, e în afara oricărui pericol...
elev injunghiat in arges
"A venit cu maceta și a început să dea! Victima s-a băgat în spatele meu". Mărturiile unui...
Colegiul Tehnic Armand Călinescu
Doi elevi, răniți de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Pitești. Unul dintre adolescenți...
Flydubai
Copilotul care și-a înjunghiat colegul a încercat să transforme avionul într-o armă. Planul...
Te-ar putea interesa și
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la un spital din Braşov: o pacientă a murit. Polițiștii au deschis dosar penal. Focul...
pilotul Smit Machchhar si Narendra Modi
"Încercam să-mi salvez viaţa, dar ştiam că nu pot lăsa toate aceste persoane să moară"...
Madison Rei/ Profimedia
O femeie a început să-și piardă auzul la scurt timp după naștere. Ajunsese să nu-și mai audă...
anca dumitra (1)
Gianina din "Las Fierbinți", în rolul vieții ei. Anca Dumitra e topită după fiul ei de doi...
Partenerii noștri
DigiSport "NU" pentru un gigant din Europa! Didier Deschamps și-a ales următoarea destinație
"NU" pentru un gigant din Europa! Didier Deschamps și-a ales următoarea...
PeRoz Prințul Harry, din ce în ce mai nesigur pe mariajul cu Meghan Markle? "Se simte singur și izolat. E panicat de deciziile ei"
Prințul Harry, din ce în ce mai nesigur pe mariajul cu Meghan Markle? "Se...
Film Now Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul...
Digi World Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem deloc”
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite...
Digi Life A vrut să fie diferită la nuntă, dar a stârnit un val de reacții. Ce rochie și-a creat aceasta: „Este lipsit de respect”
A vrut să fie diferită la nuntă, dar a stârnit un val de reacții. Ce...
Atac armat în Polonia/ Profimedia
Cine este atacatorul care a ucis șase oameni în Cracovia. Ce au descoperit...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Atac armat în Polonia (2)
Atac armat în Polonia! Șase oameni au fost uciși și 15 răniți în centrul Cracoviei. Atacatorul...
Sir Alex Ferguson/ Profimedia
Sir Alex Ferguson, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care a fost la un pas de moarte...
Michael Sanft/ Profimedia
Avocatul care l-a apărat pe presupusul ucigaș al lui Tupac Shakur a fost găsit mort în...
Luca Niculescu
Ce se întâmplă cu taxele și impozitele în 2027? Anunțul premierului despre o posibilă nouă...