Michael Sanft, avocatul lui Duane „Keffe D” Davis, bărbatul condamnat în primă instanţă vara trecută pentru implicarea sa în uciderea lui Tupac Shakur, a fost găsit mort în apartamentul său vineri, potrivit presei americane. Circumstanţele morţii sale sunt, deocamdată, necunoscute.
La vârsta de 55 de ani, Michael Sanft era un „avocat de renume din Nevada”, a scris USA Today.
Avocatul, care îşi desfăşura activitatea în special în Las Vegas, a devenit cunoscut publicului larg în vara anului 2026, când l-a apărat pe Duane Davis, un fost membru al unei bande condamnat în octombrie la o pedeapsă minimă de 40 de ani de închisoare pentru uciderea rapperului Tupac Shakur, comisă cu treizeci de ani în urmă.
Încă înainte de pronunţarea sentinţei, avocatul anunţase că va face apel împotriva acestei decizii. La microfonul postului local FOX5, el a declarat după pronunţarea sentinţei: „Am avut cea mai bună echipă posibilă pentru acest caz (…). Ne-am făcut partea noastră de muncă. Nu văd ce am fi putut face altfel”.
„Michael Sanft era unul dintre cei mai buni avocaţi ai apărării din Las Vegas, iar Las Vegas a pierdut un avocat bun, dar, ceea ce este mai important pentru mine, am pierdut un prieten”, a declarat Marc DiGiacomo, unul dintre procurorii din acest caz, pentru ziarul local Las Vegas Review-Journal. Potrivit acestuia, Michael Sanft întreţinea, în general, relaţii „cordiale” cu procurorii.
„Era una dintre acele persoane care făceau viaţa mai frumoasă pentru toţi cei din jurul ei”, a declarat, de asemenea, pentru ziar Michael Sloan, un executor judecătoresc din judeţul Clark şi prieten al avocatului, relatează News.ro.
Potrivit presei americane, avocatul a crescut în Tonga, în Polinezia, înainte de a se muta la San Diego la vârsta de 12 ani. După ce a devenit avocat în 2002, a instrumentat peste 150 de cazuri. „Era un avocat şi un orator cu un talent înnăscut”, a declarat Dan Hill, un avocat şi prieten al lui Michael Sanft.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!