Acum la Digi FM Cetin Rasit EVERYTHING BUT THE GIRL - Missing
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cum a reușit un crescător de vaci să devină milionar în euro. Motivul pentru care a dat statul român în judecată

Vaci/ Shutterstock
Vaci/ Shutterstock

Statul român îi va plăti unui crescător de vaci din judeţul Vrancea despăgubiri de peste 12 milioane de euro, după ce ferma sa ecologică a fost afectată de lucrările la Autostrada Moldovei (A7), conform Profit.ro.

Decizia în acest sens a instanţei este definitivă şi executorie.

Este una dintre cele mai mari compensaţii acordate vreodată în România pentru exproprieri legate de proiecte de infrastructură. Autostrada a fost proiectată să treacă chiar prin mijlocul fermei de vaci, din comuna Ţifeşti. Lucrările au determinat organismele de certificare să retragă imediat statutul ecologic al exploataţiei, iar, în lipsa acestei certificări, fermierul a pierdut contracte importante, ajungând să contracteze credite şi să ipotecheze proprietăţi pentru a menţine afacerea măcar la nivel convenţional, scrie News.ro. 

”Noi ne bucurăm că am reuşit să facem dreptate pentru un client care şi-a pus toată viaţa în slujba acestui business. Un business care a început pe fonduri europene, un business care a trecut prin situaţii financiare neplăcute din cauza exproprierii, pentru că în momentul când autostrada a venit exact prin fermă, certificarea bio a fost ridicată. În acel moment, tot ce înseamnă contracte pe care le avea acest fermier nu au mai putut fi duse la bun sfârşit. Totul a fost ca un domino financiar care l-a adus pe acest fermier într-o ipostază destul de grea. A fost nevoie să facă multe credite, să ipotecheze proprietăţi, pentru a putea ţine ferma într-un ritm care să îi permită să funcţioneze măcar convenţional, dar a fost destul de greu”, a explicat avocatul său Cosmin Monac, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Litigiul s-a purtat în baza Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dar şi în raport cu articolul 44 din Constituţie, care apără dreptul de proprietate. Iniţial, autorităţile au evaluat despăgubirile la mai puţin de 50.000 euro, o sumă considerată „derizorie” de proprietar. După doi ani de expertize şi audieri, instanţa a ridicat cuantumul la 14,6 milioane euro în primă instanţă, pentru ca, la apel, completul de la Galaţi să fixeze suma finală la 12,5 milioane euro.

După comunicarea deciziei, Ministerul Finanţelor trebuie să asigure fondurile către CNAIR, iar plata este scadentă în maximum 90 de zile de la data rămânerii definitive (29 mai 2025). În paralel, fermierul analizează posibilitatea relocării în alt judeţ pentru a reconstrui o fermă certificată bio, mizând pe reinvestirea unei părţi din despăgubire şi pe noi programe de finanţare europeană.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
1560x1060px_comunicat(DIGIFM) (4)
Grupul DIGI a contribuit cu peste 712 milioane de lei la bugetul de stat în primele 5 luni din...
basescu profimedia-0184645464
Curtea de Apel București îi dă câștig de cauză lui Traian Băsescu. Ce sumă are de recuperat...
birocratie
23% din toți angajații României lucrează la stat. Ce minister are cei mai mulți angajați
ILIE NASTASE
Ilie Năstase, despre pensia specială pe care o încasează în fiecare lună de la stat: „Alea cu...
Te-ar putea interesa și
bani romanesti
Româncele care devin mame în 2023 primesc bani de la stat. Ce condiții trebuie să îndeplinească
dorin-florea
Primarul din Târgu Mureș: „Am avut cel puțin vreo 4.000 de cetățeni care stăteau cu caii în...
C.P. Tăriceanu
Tăriceanu, despre declarația lui Florea: Nu agreez declarațiile care încurajează discriminarea
Eugen Tomac
Tomac, după declarația lui Florea: „Este o prostie ce a spus”
Partenerii noștri
DigiSport Sorana Cîrstea - Sara Bejlek | LIVE VIDEO, ora 13:00, DGS 2, în optimile de finală de la Ningbo
Sorana Cîrstea - Sara Bejlek | LIVE VIDEO, ora 13:00, DGS 2, în optimile...
PeRoz Kate Middleton, ca o rază de soare într-o rochie galbenă spectaculoasă. Prințesa a purtat și tiara preferată a prințesei Dianei
Kate Middleton, ca o rază de soare într-o rochie galbenă spectaculoasă...
Film Now „Sunt încă în stare de şoc”. Christina Applegate, diagnosticată greșit cu scleroză multiplă: M-am întors la punctul zero
„Sunt încă în stare de şoc”. Christina Applegate, diagnosticată greșit cu...
Digi World Cum să treci mai ușor prin sezonul răcelilor și gripei. Ce recomandă medicii și ce remedii chiar pot ajuta
Cum să treci mai ușor prin sezonul răcelilor și gripei. Ce recomandă...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a cunoscut-o în copilărie, și fiica lor de 19 ani
Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a...
Digi Life Ce înseamnă, de fapt, „sănătos”? Ce trebuie să conțină un aliment pentru a primi această etichetă
Ce înseamnă, de fapt, „sănătos”? Ce trebuie să conțină un aliment pentru a...
spania, comunitatea valenciana, furtuna adam
O româncă de 55 de ani a murit înecată în Spania, după ce a intrat în mare...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Luca Niculescu
Premierul Luca Niculescu, precizări despre Pilonul 2 de pensii: "Nu se atinge nimeni de el...
meteo (38)
Atenționare ANM: vânt puternic şi ploi, în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţa
Sorin Grindeanu
Florin Negruțiu: „În 2028, PSD va fi pe copcă. Mare parte din electorat se duce spre...
prăjitură cu pere
Prăjitură răsturnată cu pere caramelizate. Rețeta unui desert de toamnă pufos, aromat și ușor...