Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Accident grav în județul Neamț. Șapte persoane, între care și un copil, au fost rănite

Accident grav în județul Neamț
Accident grav în județul Neamț / Credit foto: Știri de Neamț

Şapte persoane, inclusiv un copil de 10 ani, au fost rănite duminică după amiază, într-un accident rutier produs în judeţul Neamţ, iar circulaţia în zonă se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au transmis că în urma accidentului cele două maşini au ieşit de pe drum, una s-a răsturnat, iar cealaltă a ajuns în şanţ.

“La sosirea pompierilor, toate persoanele erau în afara autoturismelor. Şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani, se afla în stare de inconştienţă fiind preluat de echipajul SMURD TIM şi transportat la UPU Piatra Neamţ”, au precizat reprezentanţii ISU Neamţ, potrivit News.ro. 

Au mai fost răniţi trei bărbaţi, de 18, 20 şi 37 ani, o femeie de 47 de ani şi doi băieţi de 10 şi 17 ani. Aceste victime au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi apoi au fost transportate la CPU Târgu Neamţ şi CPU Bicaz.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 18
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
daianu
Daniel Dăianu lansează un avertisment dur: „România riscă să intre cu...
mihai tatulici
Mihai Tatulici, prima voce din seria „Ca să știi ce se întâmplă”: O...
Pe aceeași temă
cisterna cu benzina rasturnata
O cisternă cu 31 de tone de benzină s-a răsturnat pe DN 7, în judeţul Argeş. Șoferul este...
Soferul de TIR care a provocat accidentul din Constanța
Primele declarații ale șoferului de TIR care a avariat mai multe autovehicule în Constanța...
accident Constana
Șoferul TIR-ului scăpat de sub control la Constanța ar fi suferit o criză diabetică. Bărbatul...
masini-politie-autostrada-innorat-pr-fb
Accident cu șase mașini pe A3, spre București. O persoană a fost rănită, iar traficul este...
Te-ar putea interesa și
Mărturia unui concurent de la Transylvania 100 după incidentele din Bucegi/ Foto: Facebook
Mărturia unui concurent de la Transylvania 100 după incidentele din Bucegi: „Oamenii strigau...
Două tramvaie s-au ciocnit frontal la Dusseldorf, Germania/ Foto: X
Două tramvaie s-au ciocnit frontal la Dusseldorf, Germania. Peste 50 de persoane au fost...
Elicopter SMURD
Opt concurenți au căzut în râpă la ultramaratonul „Transilvania 100”, în Bucegi. Elicopterul...
mașină de politie
Accident în Bucureşti. O maşină condusă de un bărbat care avea o valoare de 0,64 mg/l alcool...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
"Coutures" Première
„A fost ciudat să am Hollywoodul în salonul de spital”. Angelina Jolie, față în față cu una...
Mihai Albu, alături de fiica lui, Mikaela, și de Elena / Foto: Facebook
Soția lui Mihai Albu rupe tăcerea despre relația cu Mikaela. De ce păstrează distanța față de...
kelemen hunor
Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: "Am prezentat trei variante, pe a patra n-am...
ilie bolojan, pnl
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: "Un guvern minoritar în jurul PSD sau un...