Acum la Digi FM DELIA - Da, mama
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Vladimir Putin se comportă ca şi cum pacea nu l-ar interesa, scrie CNBC. Economia Rusiei ar putea însă depinde de ea

Vladimir Putin (3)
Vladimir Putin / Foto: Profimedia

Economia fragilizată a Rusiei, marcată de încetinirea creşterii şi de un deficit bugetar în expansiune, ar putea deveni un factor decisiv în calculele preşedintelui Vladimir Putin privind eventuale negocieri cu Ucraina, relatează CNBC.

Deşi Kremlinul a respins până acum ideea unui armistiţiu şi continuă bombardamentele asupra teritoriului ucrainean, presiunile economice sunt în creştere. Ministerul de Finanţe de la Moscova a anunţat la începutul lunii august un deficit bugetar de 4,88 trilioane ruble (61,1 miliarde dolari) în primele şapte luni ale anului, echivalent cu 2,2% din PIB. În acelaşi interval, cheltuielile guvernamentale au crescut cu peste 20%, ajungând la 25,19 trilioane ruble.

Costurile uriaşe ale apărării au fost până acum susţinute de exporturile de petrol şi gaze către China şi India şi prin majorări de taxe. Însă veniturile din petrol scad, pe fondul sancţiunilor şi al cererii globale mai reduse, ceea ce obligă Kremlinul să ia în calcul noi tăieri de cheltuieli sau creşteri de taxe, potrivit News.ro. 

În timp ce în 2024 economia Rusiei a crescut cu 4,3%, în 2025 Banca Centrală estimează o expansiune de doar 1–2%. Riscul de recesiune este considerat ridicat de analişti, mai ales în condiţiile în care dobânzile rămân foarte mari, investiţiile private sunt descurajate, iar sancţiunile apasă asupra sectorului industrial.

Inflaţia, alimentată de cheltuielile de război, sancţiuni şi lipsa forţei de muncă, continuă să fie o problemă majoră. După ce a atins 17,8% în 2022, rata anuală a scăzut la 8,8% în iulie, ceea ce a permis Băncii Centrale să reducă dobânda de referinţă la 18%.

Totuşi, creşterea economică rămâne slabă, iar unii economişti avertizează că Rusia se află pe un ”drum al stagnării”, cu perspective de recesiune în cursul acestui an.

Între timp, Rusia prevede o încetinire a creşterii sale economice în 2025 la 1,5%, mult sub prognoza anterioară de 2,5%, deoarece ratele ridicate ale dobânzii impuse pentru a reduce inflaţia au împiedicat împrumuturile, i-a spus miercuri ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, preşedintelui Vladimir Putin.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Atacuri devastatoare asupra Kievului / Profimedia
Atacuri devastatoare asupra Kievului! Un pod important a fost lovit, iar alimentarea cu...
Kopenhagen, Dänemark, 01.10.2025: Schloss Amalienborg: Abendessen für Vertreter Europäische Politische Gemeinschaft (EPG
Chişinăul se aşteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situaţia din...
ucraina (11)
Războiul din Ucraina se va încheia în lunile următoare, crede Lukașenko: "Nu mai sunt forţe şi...
Navă turcească încărcată cu cereale, lovită de o dronă în Marea Neagră
România a condamnat la OCDE atacurile Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră...
Te-ar putea interesa și
Vladimir Putin
Putin amenință Europa cu războiul. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin: „Suntem...
Elon Musk
Elon Musk, lăudat pe față de Vladimir Putin: "Este cu adevărat un geniu"
ND 2025-11-12-5296
Nicușor Dan, avertisment dur după sabotajul de la CARFIL Brașov. Rusia, acuzată că vizează...
Volodimir Zelenski, Donald Trump și Vladimir Putin
Volodimir Zelenski anunță o întâlnire între ruşi şi ucraineni, cu medierea SUA: "Suntem...
Partenerii noștri
Digi24 A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl...
DigiSport Lovitură după lovitură pentru Cristi Chivu: 3 jucători sunt OUT de la Inter
Lovitură după lovitură pentru Cristi Chivu: 3 jucători sunt OUT de la Inter
PeRoz Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie
Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie
Film Now A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi...
Digi World Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o singură zi
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un SMS: "Era foarte autoritar"
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat...
Digi Life Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
cafea
Câte cafele poți bea pe zi fără să-ți pui sănătatea în pericol. Limita recomandată de...
iran, sua
Peste 70% dintre americani vor ca noua majoritate democrată din Congres să impună încheierea...
Romania's Prime Minister-designate Holds Meeting With Parliamentary Parties On Forming A Government
Premierul Luca Niculescu: Ameninţările continue ne arată că trebuie să fim pregătiţi pentru...
ospatar, chelner, mancare, restaurant
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce...