Acum la Digi FM Cetin Rasit MORANDI - Miss Cali
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Volodimir Zelenski anunță o întâlnire între ruşi şi ucraineni, cu medierea SUA: "Suntem dispuși să discutăm"

Volodimir Zelenski, Donald Trump și Vladimir Putin
Volodimir Zelenski, Donald Trump și Vladimir Putin / Profimedia Images

Volodimir Zelenski a confirmat că în noiembrie va avea loc o întâlnire între ruşi şi ucraineni, cu medierea Statelor Unite, pentru a relansa negocierile de pace, aflate în impas de la începutul anului, relatează AFP, agenție de știri citată de News.ro.

„Suntem dispuşi să discutăm. Dacă este vorba despre chestiunea teritorială, aceasta trebuie abordată la nivel de conducere. Celelalte chestiuni ţin de competenţa grupurilor tehnice. Aşadar, toate aceste aspecte vor putea fi discutate în noiembrie”, a declarat preşedintele ucrainean într-un interviu acordat televiziunii naţionale.

Rusia a anunţat că o astfel de întâlnire este prevăzută în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, în cadrul eforturilor recente ale Statelor Unite de a relansa negocierile de pace, aflate în impas de la începutul războiului israelo-american din Iran.

În 2025 au avut loc deja negocieri directe între ruşi şi ucraineni, fără a se ajunge însă la o soluţionare a conflictului, ambele părţi insistând asupra condiţiilor proprii. Duminică, Volodimir Zelenski a respins din nou o serie de cereri ruseşti, considerând că garanţiile de securitate pe care Ucraina le solicită aliaţilor săi occidentali, dimensiunea armatei sale sau alegerea alianţelor sale „nu sunt negociabile”.

Potrivit acestuia, problema teritoriilor revendicate de Moscova în Ucraina „poate fi abordată doar la nivel de lideri”, adică în cadrul unei întâlniri între Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. Cu toate acestea, Kremlinul a respins în repetate rânduri o astfel de întâlnire înaintea oricărui acord de pace definitiv.

Preşedintele ucrainean a făcut, de asemenea, un nou apel la un armistiţiu energetic, în contextul în care ţara sa se teme, la fel ca în 2025, de o campanie dureroasă de atacuri ruseşti în această iarnă. Rusia respinge orice pauză în luptă înainte de încheierea unui acord de fond, considerând că un armistiţiu i-ar oferi Kievului posibilitatea de a se reînarma.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
iran, sua
SUA ar putea ataca Iranul în acest weekend, afirmă un diplomat american
EU President Ursula von der Leyen Visits Sydney
Ursula von der Leyen, „profundă alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea...
ZGRjZGNkYTc5MDhkYWMyNzgzYTBiNDE4MTlhODY1NzA=.thumb
O adolescentă este acuzată că a otrăvit soldaţi ucraineni în numele Rusiei. Doi militari au...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, nou interviu în SUA, despre criza politică din ultimele cinci luni: "În tot acest...
Te-ar putea interesa și
Volodimir Zelenski
Zelenski spune că ar candida dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc în timpul războiului
President Trump Attends Dan Scavino's Wedding At Mar-a-Lago
Trump îl acuză pe Zelenski că „nu vrea să pună capăt” războiului cu Rusia: „Eu vreau să se...
zelenski (16)
Zelenski, atac dur la adresa lui Trump după decizia privind Rusia: „Îl încurajează să continue...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan, despre atacurile cu drone din Marea Neagră: „Beneficiarul acestei situaţii de...
Partenerii noștri
DigiSport "Nu ne-am gândit la bani". Cât costă un bilet la meciul Gloria Bistrița - FCSB: se anunță un stadion plin!
"Nu ne-am gândit la bani". Cât costă un bilet la meciul Gloria Bistrița...
PeRoz 5 zodii scapă de stres și griji până pe 21 noiembrie 2026. Au intrat într-o perioadă de liniște și schimbări în bine
5 zodii scapă de stres și griji până pe 21 noiembrie 2026. Au intrat...
Film Now A cucerit Hollywoodul, apoi a dispărut. Evangeline Lilly explică de ce a renunțat la actorie: "Am urât mereu să fiu celebră"
A cucerit Hollywoodul, apoi a dispărut. Evangeline Lilly explică de ce a...
Digi World Noi detalii despre rata de migrare a polilor Pământului: „Este o descoperire incitantă”
Noi detalii despre rata de migrare a polilor Pământului: „Este o...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și atitudine. Rosalia, admirată în Miami. Sacoul i-a lăsat la vedere bustiera și abdomenul impecabil
Magnetism și atitudine. Rosalia, admirată în Miami. Sacoul i-a lăsat la...
Digi Life Un sat din Sardinia ar putea deveni o nouă „zonă albastră”. Ce au descoperit cercetătorii în „paradisul longevităţii”
Un sat din Sardinia ar putea deveni o nouă „zonă albastră”. Ce au...
Traian Băsescu
Traian Băsescu: "Stăpânul guvernului va fi Sorin Grindeanu, dar nu direct...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Iliana Iotova
Alegeri prezidențiale în Bulgaria. Iliana Iotova şi Andrei Ghiurov se confruntă în turul II...
Meghan Markle, prințul Harry, Thomas Markle/ Profimedia
Scandal uriaș în familia lui Meghan Markle! Tatăl ducesei, investigat după acuzații grave. Ce...
Donald Trump
Trump, atac fără precedent la adresa Norvegiei: „Țară de rahat”! De ce amenință că nu mai vrea...
Balonul de Aur/ Profimedia
Balonul de Aur 2026 se decernează astăzi! Messi, Mbappé și Haaland, pe lista nominalizaților...