Acum la Digi FM Audiență Națională LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

SUA pregătesc sancţiuni împotriva Rusiei din cauza Ucrainei, dar nu este clar dacă Trump le va semna

American,Flag,Waving,In,The,Wind.
Steag SUA. Shutterstock

Oficialii americani au finalizat noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, inclusiv măsuri ce vizează sectorul bancar şi energetic, pentru a intensifica presiunea asupra Moscovei să sprijine eforturile preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, potrivit a trei oficiali americani şi unei surse familiarizate cu subiectul, relatează Reuters. Ţintele includ gigantul energetic de stat rus Gazprom şi entităţi majore implicate în sectoarele resurselor naturale şi bancar, a declarat un oficial din administraţie, care, la fel ca şi celelalte surse, a solicitat anonimatul.

Oficialul nu a oferit detalii suplimentare.

Totuşi, nu era deloc clar dacă pachetul va fi aprobat de Trump, ale cărui simpatii faţă de declaraţiile şi acţiunile Moscovei au fost înlocuite de frustrare faţă de refuzul preşedintelui rus Vladimir Putin de a răspunde apelurilor sale pentru o încetare a focului şi pentru negocieri de pace.

„Consiliul Naţional de Securitate al SUA încearcă să coordoneze un set de acţiuni mai punitive împotriva Rusiei”, a declarat sursa familiarizată cu problema. „Acest lucru va trebui aprobat de Trump.”

„Decizia îi aparţine în totalitate”, a confirmat un al doilea oficial american.

„Încă de la început, preşedintele a fost clar în angajamentul său faţă de obţinerea unei încetări complete şi cuprinzătoare a focului,” a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, James Hewitt. „Nu comentăm detalii ale negocierilor aflate în desfăşurare”, a spus el.

Trezoreria SUA, care pune în aplicare majoritatea sancţiunilor americane, nu a răspuns unei solicitări de comentarii.

O aprobare din partea lui Trump a noilor sancţiuni – care ar urma semnării miercuri a unui acord privind mineralele dintre SUA şi Ucraina, acord pe care Trump l-a promovat intens ca parte a eforturilor sale pentru pace – ar putea semnala o înăsprire a poziţiei sale faţă de Kremlin.

De la declanşarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în 2022, Statele Unite şi aliaţii lor au impus sancţiuni succesive împotriva Rusiei. Deşi aceste măsuri au afectat economia rusă, Moscova a găsit modalităţi de a ocoli sancţiunile şi de a continua finanţarea războiului, potrivit News.ro. 

Trump „s-a dat peste cap ca să-i ofere lui Putin toate şansele să spună: «Bine, vom accepta o încetare a focului şi un sfârşit al războiului», iar Putin continuă să-l respingă,” a declarat Kurt Volker, fost trimis al SUA la NATO şi fost reprezentant special al SUA pentru negocierile privind Ucraina în primul mandat al lui Trump. „Aceasta este următoarea etapă în exercitarea unei presiuni asupra Rusiei.”

„Putin a escaladat situaţia,” a continuat el. Trump „a reuşit să alinieze SUA şi Ucraina în apelul pentru o încetare imediată şi completă a focului, iar acum Putin este cel care se află în afara consensului.”

De la preluarea mandatului în ianuarie, Trump a luat măsuri considerate ca fiind menite să încurajeze acceptarea de către Rusia a eforturilor sale pentru pace, inclusiv desfiinţarea unei echipe operative a Departamentului de Justiţie care fusese creată pentru a aplica sancţiunile şi a viza oligarhii apropiaţi de Kremlin.

De asemenea, a făcut declaraţii favorabile Moscovei, acuzându-l în mod fals pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că a început conflictul şi numindu-l „dictator”.

Între timp, Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump, a promovat o strategie de pace care ar presupune cedarea a patru regiuni ucrainene către Moscova şi s-a întâlnit de patru ori cu Putin, cel mai recent chiar săptămâna trecută.

Însă la trei zile după acea întâlnire, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a reiterat cererile extreme ale lui Putin pentru o înţelegere, iar forţele ruse au continuat atacurile pe linia frontului, precum şi loviturile cu rachete şi drone asupra oraşelor ucrainene, provocând noi victime civile.

Reuters a relatat în martie că Statele Unite elaborează un plan care ar putea oferi Rusiei o relaxare a sancţiunilor, însă Trump şi-a exprimat în ultimele săptămâni frustrarea faţă de tergiversările lui Putin în ceea ce priveşte încheierea invaziei şi, sâmbăta trecută, a avut o întâlnire „foarte productivă” tête-à-tête cu Zelenski la Vatican.

A doua zi, Trump a declarat, într-o postare pe platforma sa Truth Social, că „ia în considerare cu fermitate impunerea unor sancţiuni bancare la scară largă, sancţiuni şi tarife vamale împotriva Rusiei”, care ar rămâne în vigoare până la o încetare a focului şi un acord de pace final.

Volker a spus că Rusia obţine valută forte pentru finanţarea armatei sale prin vânzările de petrol şi gaze către ţări precum India şi China şi că ar fi „foarte semnificativ” dacă Trump ar impune sancţiuni secundare asupra acestor tranzacţii.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Nicuşor Dan/ Profimedia
Ce spune Nicușor Dan despre riscul unui atac al Rusiei asupra NATO: „Trebuie să fim...
nicusor dan, volodimir zelenski (2)
Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Paris,,France,-,Jan,1,,2025:,A,Hand,Holding,A
Ministrul de externe danez speră că acordul anunțat de SUA va pune capăt incertitudinii legate...
War situation in Ukraine on April 26th
Alegerile din Rusia provoacă o dispută diplomatică între Moscova şi Chişinău. Transnistria...
Te-ar putea interesa și
Imagine din Groenlanda
NATO salută acordul dintre SUA și Danemarca privind Groenlanda: Securitatea și stabilitatea...
Russian Foreign Ministry Spokesperson Maria Zaharova
Rusia vrea ca Japonia să retragă sistemul de rachete american Typhon de pe teritoriul său
fratii tate
Procurorii britanici au depus o cerere oficială pentru extrădarea din SUA a fraţilor Andrew şi...
ASEAN Meetings Take Place In Philippines
Kallas: UE trebuie să-i impună Rusiei un cost mai ridicat după multiplicarea atacurilor...
Partenerii noștri
Digi24 Melania Trump afirmă că a avut o „copilărie frumoasă” trăind în comunism
Melania Trump afirmă că a avut o „copilărie frumoasă” trăind în comunism
DigiSport Un nou stadion în SuperLiga! FRF a dat aviz pozitiv
Un nou stadion în SuperLiga! FRF a dat aviz pozitiv
PeRoz 5 zodii dau lovitura până la sfârșitul lui septembrie 2026. Norocul se întoarce de partea lor
5 zodii dau lovitura până la sfârșitul lui septembrie 2026. Norocul se...
Film Now Rita Wilson dezvăluie un tatuaj uriaș pe spate, aproape identic cu al fiului ei. Soția lui Tom Hanks sfidează convențiile la 69 de ani
Rita Wilson dezvăluie un tatuaj uriaș pe spate, aproape identic cu al...
Digi World Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte. Noile descoperiri indică o imagine cu totul diferită
Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cheloo, declarații rare despre mama sa. Cu ce s-a ocupat până în ultima zi a vieții sale: „A fost decizia ei”
Cheloo, declarații rare despre mama sa. Cu ce s-a ocupat până în ultima zi...
Digi Life Ce să mănânci pentru un păr mai sănătos. Alimentele recomandate de un hairstylist
Ce să mănânci pentru un păr mai sănătos. Alimentele recomandate de un...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
Premierul israelian Benjamin Netanyahu
Netanyahu, la tribuna ONU: "Ei acuză Israelul, minusculul Israel, de colonialism. Care...
31.08.2024, xsvx, Motorsport FIA Formel 1, Großer Preis von Italien 2024 emspor, v.l. Corinna Schumacher Ehefrau von Mic
Soția lui Michael Schumacher, declarații rare la aproape 13 ani de la accidentul de schi: „Era...
nicusor dan si mirabela gradinaru (3)
Nicușor Dan, reacție după ce imaginile în care o sărută pe Mirabela Grădinaru au devenit...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Alertă într-o școală din Iași. Un elev de 15 ani, internat cu suspiciune de scarlatină. Medic...