Ministrul de externe danez, Lars Lokke Rasmussen, speră că acordul anunţat de Statele Unite cu privire la Groenlanda va aduce mai multă stabilitate în regiunea arctică şi va pune capăt incertitudinii, relatează sâmbătă AFP şi dpa, agenții de presă citate de Agerpres.
''Sperăm că în curând, printr-un acord cu obligativitate juridică, se va pune capăt incertitudinii prelungite. Săptămâna viitoare va fi una bună ... pentru Groenlanda, Danemarca şi SUA'', a scris sâmbătă, 19 septembrie Rasmussen, pe Facebook.
Potrivit acestuia, acordul este menit să consolideze securitatea în Arctica şi Atlanticul de Nord, respectând în acelaşi timp ''liniile roşii'' anunţate de Copenhaga.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri noaptea că a obţinut de la Danemarca şi Groenlanda un ''control permanent'' al securităţii teritoriului arctic.
Documentul urmează să fie semnat săptămâna viitoare, în marja Adunării Generale a ONU de la New York.
Acordul despre care liderul american a scris pe platforma Truth Social va împiedica orice ''adversar'' al Washingtonului să-şi stabilească o prezenţă militară în Groenlanda sau să realizeze acolo investiţii sensibile fără acordul Statelor Unite, a precizat Departamentul de Stat american.
De asemenea, Trump a declarat că SUA vor ''lansa imediat procesul de dezvoltare a unei importante prezenţe militare''.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!