Alegerile intermediare din SUA, din 3 noiembrie, se prefigurează a fi un punct de cotitură pentru cel de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump, comentează dpa.
Sondajele indică faptul că republicanii lui Trump și-ar putea pierde majoritatea, și așa redusă, în Camera Reprezentanților și, eventual, chiar în Senat - dar acest rezultat este departe de a fi sigur, iar în multe competiții, candidații rivali sunt practic la egalitate.
Ce anume se votează?
Congresul are două camere. La alegerile intermediare, așa-numitele 'midterms' organizate la jumătatea mandatului prezidențial, americanii aleg toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților și 35 din cele 100 de locuri din Senat. Doar o treime dintre senatori sunt aleși, deoarece mandatele lor durează șase ani. Mandatele încep la momente diferite, astfel încât doar o parte din Senat este aleasă la fiecare doi ani.
În plus, majoritatea statelor organizează alegeri pentru funcția de guvernator, cea mai puternică funcție dintr-un stat, inclusiv în California, Arizona și Michigan. Multe state își aleg, de asemenea, legislativele și alte funcții, cum ar fi secretarii de stat locali, direct responsabili de organizarea, monitorizarea și certificarea alegerilor.
Care este actualul echilibru al puterii în Congres?
În Camera Reprezentanților, republicanii dețin în prezent 218 din 435 de locuri, iar democrații 214, notează Agerpres. Două locuri sunt vacante în urma unor demisii sau decese, iar reprezentantul Kevin Kiley este acum independent după ce a părăsit Partidul Republican. Prin urmare, majoritatea republicană este extrem de fragilă.
Republicanii sunt majoritari în Senat, cu 53 de locuri față de cele 47 de locuri ale democraților, inclusiv doi independenți care s-au aliat oficial și colaborează cu Partidul Democrat.
Din cele 35 de locuri puse la bătaie pentru alegerile din Senat, 22 sunt în prezent deținute de către republicani și 13 de către democrați. Cu toate acestea, majoritatea acestor mandate republicane se află în state în care Trump a câștigat cu o marjă solidă în 2024.
De ce sunt importante alegerile de la jumătatea mandatului?
Alegerile care au loc chiar înainte de jumătatea mandatului de patru ani al unui președinte american sunt văzute în mod tradițional ca un referendum asupra politicilor președintelui. Mai precis, acestea determină cât spațiu de manevră politică are un președinte în următorii doi ani. Fără o majoritate în ambele camere ale Congresului, un președinte poate face puține schimbări durabile în politica internă.
Dacă democrații obțin o majoritate într-una sau ambele camere, ar putea trage administrația Trump la răspundere mai mult. Acest lucru se datorează faptului că, de exemplu, politicienii din partidul majoritar prezidează comitetele și, prin urmare, au puterea de a lansa anchete sau de a chema oficiali guvernamentali să depună mărturie sub jurământ.
Dacă sunt majoritari, democrații din Senat ar putea, de asemenea, bloca viitoarele nominalizări judiciare ale lui Trump.
Cum își exprimă votul americanii?
Votarea începe cu săptămâni înainte, deoarece milioane de americani votează prin corespondență sau își exprimă votul anticipat. Până luni seara, Laboratorul Electoral al Universității din Florida numărase deja peste 55 de milioane de voturi anticipate.
Marți, majoritatea cetățenilor americani vor vota în persoană, urnele deschizându-se și închizându-se la ore diferite în funcție de cele 6 fusuri orare care acoperă teritoriul Statelor Unite. În unele locuri, alegătorii vor decide și asupra judecătorilor locali.
Cum funcționează numărarea voturilor?
Numărarea începe imediat după închiderea secțiilor de votare. În multe state, voturile exprimate în ziua alegerilor sunt procesate mai întâi, iar buletinele de vot prin corespondență mai târziu. Pe măsură ce numărarea progresează, acest lucru poate provoca schimbări semnificative în rezultatul general, deoarece profilul alegătorilor prin corespondență diferă uneori foarte mult de cel al celor care votează în persoană.
Numai atunci când marile rețele de televiziune anunță câștigătorii, pe baza sondajelor efectuate la ieșirea de la urne și a numărării timpurii, imaginea majorităților devine mai clară. Dacă cursa este foarte strânsă, poate dura câteva zile pentru a se stabili cine este în frunte.
În săptămânile următoare, rezultatele oficiale sunt certificate de comisiile electorale locale sau de oficialii electorali din fiecare stat. Mandatele actualilor membri ai Congresului se încheie pe 3 ianuarie 2027, la ora 12:00. Congresul nou ales se reunește imediat după aceea.
Prima sarcină a noii Camere a Reprezentanților este alegerea președintelui acesteia. Actualul președinte este republicanul Mike Johnson, un apropiat al lui Trump.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!