Acum la Digi FM Arando Marquez feat Elianne - Vara asta
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Prefectul Capitalei: Firmele vor avea program redus. Cele care nu respectă legea vor fi închise (VIDEO)

Alin Stoica

Agenții economici care nu respectă noile reguli privind programul de lucru sau limita de clienți vor avea activitatea suspendată. Mesajul a fost subliniat ferm de prefectul Capitalei. 

Alin Stoica a găsit cadrul legal pentru ca barurile, restaurantele sau terasele care nu respectă restricțiile să fie închise. Într-o declarație de presă făcută în așteptarea Hotărârii de Guvern privind noile restricții, prefectul a spus că măsura va fi luată de la a doua abatere în sus. 

Doar dacă sunt abateri repetate, cel puțin două. Sunt agenți economici care au și 20 de abateri, deci se pot închide oricând. Măsurile nu sunt menite să afecteze pe cineva, ci să protejeze sănătatea și viața cetățenilor, a precizat Alin Stoica, potrivit căruia activitatea unei firme găsite în neregulă poate fi oprită timp de 6 luni. 

Cât privește programul de lucru, prefectul a precizat că toți operatorii economici vor încheia activitățile mai devreme, iar sălile de fitness ar putea fi închise, în funcție de hotărârea luată de Guvern.

Problema cluburilor și a restaurantelor pline, cu încălcarea restricțiilor impuse, a fost ridicată deseori în ultimele săptămâni și a fost menționată drept cauză a creșterii numărului de infectări. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 18
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
daianu
Daniel Dăianu lansează un avertisment dur: „România riscă să intre cu...
mihai tatulici
Mihai Tatulici, prima voce din seria „Ca să știi ce se întâmplă”: O...
Pe aceeași temă
Turkish President Recep Tayyip Erdogan
Președintele turc pledează pentru ridicarea restricțiilor de cooperare în domeniul apărării...
restrictii
CNAIR anunță restricţii de circulaţie în 35 de judeţe pentru autovehiculele de peste 7,5 tone...
Compensarea prețului carburanților ar putea fi eliminată din 2023/ Shutterstock
Prima țară din Europa care restricționează vânzarea de carburanți din cauza războiului din...
Donald Trump
Donald Trump semnează un ordin executiv de ridicare a restricțiilor privind presiunea apei la...
Te-ar putea interesa și
Winter,Road,Through,The,Mountains,With,Deep,Snow,During,A
Circulaţie îngreunată din cauza zăpezii pe DN 73, între Dâmbovicioara (Argeş) şi Fundata...
Tudor Chirilă/ Foto: Facebook
Câți bani câștigă Tudor Chirilă din cele două firme pe care le deține. Unde alege artistul să...
Alimentare cu apă/ Shutterstock
Alimentarea cu apă, restricţionată în peste 580 de localităţi. ANAR recomandă populaţiei să...
Chisinau,,Moldova,-,June,18,,2023:,A,Police,Car,Pictured
Sorin Grindeanu anunţă închiderea circulaţiei pe Valea Oltului, pentru lucrări la autostrada...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
F1 Grand Prix of Netherlands - Practice
Lando Norris, penalizat cu 10 locuri pe grila de start la GP-ul Belgiei. Ce s-a întâmplat cu...
CCR
CCR amână pentru septembrie sesizarea lui Bolojan privind conflictul cu ICCJ pe tema...
Diana Ivanovici Șoșoacă
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Federatia Sanitas
Grevă generală în spitale. Semnalul de alarmă tras de SANITAS: „Pacienții cronici vor avea de...