Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu AVICII - Wake Me Up
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Nicuşor Dan, după retragerea parțială a trupelor americane: „Securitatea României şi a flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată”

Meeting of the European Political Community (EPC)
Nicusor Dan. Profimedia

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că prezenţa trupelor americane din România revine la nivelul dinaintea războiului din Ucraina, prin redimensionarea forţei rotaţionale care opera şi în România, iar securitatea României şi a flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată. Şeful statului mai arată că Parteneriatul strategic rămâne în aceiaşi parametri.

Preşedintele Nicuşor Dan scrie pe Facebook că, ”prin redimensionarea forţei rotaţionale care opera şi în România, prezenţa trupelor americane din România revine, de fapt, la nivelul dinaintea războiului din Ucraina”.

Descurajarea ameninţărilor de pe flancul estic al NATO este compensată de suplimentarea consistentă de echipament militar şi de creşterea prezenţei forţelor europene, în deplin acord cu partenerul american”, mai spune preşedintele, potrivit News.ro. 

Potrivit lui Nicuşor Dan, „securitatea României şi a flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată iar parteneriatul strategic între România şi SUA rămâne în aceiaşi parametri. Infrastructura strategică dezvoltată împreună la Deveselu, Câmpia Turzii şi Kogălniceanu va continua să fie pe deplin operaţională, trupe americane vor continua să fie localizate în aceste baze, iar transferul de echipament militar va continua”, mai afirmă preşedintele Nicuşor Dan.

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a afirmat miercuri că efectivele americane de la Deveselu şi de la Câmpia Turzii rămân neschimbate şi că singura modificare, ca urmare a deciziei administraţiei SUA de redimensionare a trupelor, este la Baza Mihail Kogălniceanu unde nu va mai fi prezentă acea brigadă rotaţională.

Moşteanu a adăugat că la baza de la Mihail Kogălceanu vor fi militari din grupul de luptă aerian, dar şi diverse trupe.

El a precizat că şi-ar fi dorit ca lucrurile să nu se petreacă asa, dar a adăugat că pentru fiecare ţară cămaşa este întotdeauna mai aproape de corp decât haina. El a mai spus că a aflat luni de această redimensionare a trupelor americane în Europa.

Citește și: MApN anunță că România a fost informată de decizia SUA de a retrage trupe americane. Câți soldați mai rămân la noi în țară

Citește și: Cum explică Ionuț Moșteanu tăcerea privind retragerea parțială a trupelor americane din România: „A fost o decizie coordonată cu SUA”

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 12
Vladimir Putin/ Profimedia
Ce se întâmplă la Moscova de Ziua Victoriei. Ce lideri vor fi...
The Eurovision Song Contest 2013 - Day 2 Rehearsals and Photocalls
Bonnie Tyler, plasată în comă indusă. Interpreta piesei „Total...
Shakira Performs At Copacabana In A Mega Show
După succesul „Waka Waka”, Shakira revine la Cupa Mondială. Cum sună...
Pe aceeași temă
Nicușor Dan
Când vor avea loc consultările oficiale ale lui Nicușor Dan cu toate partidele parlamentare...
nicușor dan
Preşedintele Nicuşor Dan va găzdui miercuri Summitul Formatului Bucureşti 9 şi al Ţărilor...
German Chancellor Friedrich Merz and French President Emmanuel Macron attend the 25th Franco-German Ministerial Council at Fort de Bregancon, the French presidential residence in Bormes-les-Mimosas, France, on August 28, 2025. The two leaders met ahead of
Puterea NATO este dată nu doar de numărul soldaţilor, subliniază cancelarul german Friedrich...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan, de Ziua Europei: „Uniunea Europeană a însemnat în primul rând pace în Europa şi...
Te-ar putea interesa și
European Union's Chief Prosecutor Laura Codruta Kovesi Visits Bulgaria, Sofia - 16 Mar 2022
Kovesi, replică acidă pentru Nicușor Dan după declarațiile despre „abuzurile” de la DNA: „Un...
Cât costă rucsacul lui Nicușor Dan și de ce nu renunță la el/ Profimedia
Cât costă rucsacul lui Nicușor Dan și de ce nu renunță la el. A devenit un simbol al stilului...
orban 1
Ludovic Orban: „Nicușor Dan s-a înțeles cu PSD ca să scape de Bolojan. Este inacceptabil"
manole
PSD vrea înapoi la guvernare. Manole: „Refacerea coaliției pro-europene — probabilitate destul...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
kelemen hunor inquam george calin 2023-06-13-7080
Kelemen Hunor, după discuții cu Sorin Grindeanu: "Eu doresc refacerea coaliției. Nu iau în...
U.S. President Trump Visits China
De la Nixon la Trump. Vizitele preşedinţilor americani în China. Momentul care pune capăt...
Sorana Cîrstea (3)
Sorana Cîrstea, după ce a ajuns în sferturi la Roma: "Tot ce vine acum este din ambiție...
Marilyn Portrait
Catherine Deneuve lansează o carte despre Marilyn Monroe: „Cea mai frumoasă imagine văzută...