Acum la Digi FM BECKY HILL FT TOPIC - My Heart Goes (La Di Da)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Pompierii români sunt pregătiţi să intervină în Grecia pentru stingerea incendiilor, anunță DSU

State of Emergency Declared As Wildfires Burn In Rural Athens
Incendii în Grecia. Foto: Getty Images

Modulul naţional specializat în combaterea incendiilor de vegetaţie şi fond forestier (RO GFFF-V), dislocat în Republica Elenă prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, a început sâmbătă activităţile operaţionale în cadrul misiunii de prepoziţionare.

Modulul RO GFFF-V acţionează sub coordonarea autorităţilor elene, în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, fiind pregătit să intervină ori de câte ori situaţia operativă o va impune, a precizat sâmbătă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Conform sursei citate, sâmbătă dimineaţa team leader-ul şi ofiţerul de legătură ai modulului român au participat, alături de reprezentanţii contingentului francez, la şedinţa operativă organizată de autorităţile elene în baza de operaţii, context în care au fost analizate situaţia din teren, prognoza meteorologică şi nivelul de risc privind producerea incendiilor de vegetaţie şi fond forestier, transmite Agerpres.

Potrivit evaluării realizate de autorităţile elene, pentru ziua de sâmbătă riscul de producere a incendiilor este încadrat la nivelul 5, cel mai ridicat nivel de alertă.

"În urma analizei situaţiei operative, s-a stabilit ca, pe parcursul zilei, Modulul RO GFFF-V să asigure capacitatea de răspuns din baza de operaţii, fiind pregătit pentru dislocare imediată în cazul producerii unor incendii. Pe lângă menţinerea stării de operativitate, pompierii români desfăşoară activităţi de pregătire şi instruire împreună cu contingentul francez aflat, la rândul său, în misiune de prepoziţionare în Grecia, pentru consolidarea cooperării şi creşterea eficienţei intervenţiilor", a precizat DSU.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
serbia (2)
Ministrul de Externe al Serbiei mulțumește României pentru sprijinul în lupta cu incendiile de...
Bucharest,Romania,-,2020:,Fundeni,Clinical,Institute,Hospital,With,Blue
Incendiu la Institutul Fundeni din Bucureşti. 37 de pacienţi au fost evacuaţi
incendiu pompieri - digi24
Incendiu puternic la o hală din Sectorul 1 al Capitalei. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza...
Incendiu de vegetatie în Grecia
Evacuări în insula grecească Paros din cauza unui incendiu de vegetaţie. Avertizări pentru mai...
Te-ar putea interesa și
pompieri romani in franta (3)
Pompierii români specializați în stingerea incendiilor de pădure intervin în sud-estul...
ancheta azilele groazei bihor (4)
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către...
Bucharest,,Romania,-,October,18,,2022:,Romanian,Firefighters,(pompieri),During
Pompierii români merg în Franța, pregătiți pentru intervenții la incendii de vegetație și...
Hantavirus/ Profimedia
Un pompier din Caraş-Severin, suspect de infecţie cu hantavirus. Bărbatul ar fi călătorit în...
Partenerii noștri
DigiSport Zero pentru Cristi Chivu! Patronul lui AC Milan nu s-a putut abține, după 3-1 cu Inter
Zero pentru Cristi Chivu! Patronul lui AC Milan nu s-a putut abține, după...
PeRoz Ce fac franțuzoaicele pentru a arăta impecabil după 50 de ani. Secretele lor de frumusețe nu au legătură cu perfecțiunea
Ce fac franțuzoaicele pentru a arăta impecabil după 50 de ani. Secretele...
Film Now Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut
Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a...
Digi World Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la...
Digi Life 8 lucruri inedite despre Halloween pe care cel mai probabil nu le știai
8 lucruri inedite despre Halloween pe care cel mai probabil nu le știai
drona militara
Două drone au pătruns în șase județe din România. Ministrul Apărării...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
salvamont
Traseele montane de altitudine din judeţul Prahova s-au închis. Stratul de zăpadă poate depăși...
batran
Testul de 30 de secunde, pe care îl poți face acasă, care îți arată cât de bine îmbătrânești...
316799935_682051283271289_680316822034943100_n
Când se deschide Târgul de Crăciun București 2026. Restricții de circulație din 2 noiembrie...
Dominic Fritz
Dominic Fritz: "Nu vom fi scara pe care PSD se întoarce la putere. Mă tem că Grindeanu comandă...