Opt senatori AUR au înregistrat un proiect de lege prin care propun modificarea denumirii staţiunii balneoclimaterice Balvanyos, situată în judeţul Covasna. Documentul legislativ solicită ca în toate actele şi anexele oficiale ale statului român, cuvântul „Balvanyos” să fie înlocuit cu forma românească „Bălvăniş”, scrie News.ro.
Printre actele normative vizate pentru modificare se numără Legea nr. 526/2003 privind Programul naţional „Schi în România” şi Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 referitoare la normele de atestare a staţiunilor turistice. Iniţiatorii acestui demers sunt parlamentarii AUR Evdochia Aelenei, Andrei Busuioc, Gheorghe-Adrian Cătană, Valentin-Rică Cioromelea, Mircea Dăneasă, Andrei-Emil Dîrlău, Andrei Hangan şi Ionuţ Neagu.
În expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege, parlamentarii AUR prezintă un argument bazat pe fonetică şi pe normele ortografice ale limbii române literare. Ei susţin că Balvanyos este singurul toponim din România care, în uzul oficial, se pronunţă diferit faţă de forma în care este scris, relatează Cotidianul.
„Această formă prezintă dificultăţi în sensul pronunţării literei S ca Ş, a literei Y ca I şi a literei N ca N palatalizat, în condiţiile în care normele stabilite de Academia Română admit folosirea literei Y doar în unele nume de locuri străine şi nu permit atribuirea altor valori fonetice pentru literele N şi S”, explică documentul.
Iniţiatorii susţin că locuitorii din zonă şi turiştii români folosesc în vorbirea curentă forma „Bălvăniş”, pe care ei o consideră toponimul istoric corect. Potrivit expunerii de motive prezentate de parlamentari, acest nume provine de la substantivul regional „bălvan” (sau „bâlvan”), care înseamnă butuc mare de lemn, bârnă sau trunchi de arbore.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!