Donald Trump se confruntă cu noi acuzații de agresiune sexuală, după ce Beatrice Keul, care s-a plasat în top 3 la Miss Elveția 1992, a declarat că ar fi fost violată de acesta în noiembrie 1993, într-o cameră a hotelului Plaza din New York. Mărturia femeii apare într-un raport publicat pe 26 octombrie 2026 de membrii democrați ai Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților a SUA, document care examinează presupusele legături dintre Trump și rețeaua infracțională a lui Jeffrey Epstein.
Beatrice Keul s-a născut la Cluj, iar în 1980 a plecat cu familia în Elveția, acolo unde s-a stabilit, menționează libertatea.ro. În prezent lucrează în domeniul bancar, în Berna.
Beatrice Keul, care avea 24 de ani la momentul presupusului incident, susține că Donald Trump i-ar fi promis sprijin pentru obținerea unei vize americane și admiterea la Universitatea din New York. Ulterior, potrivit relatării sale, ar fi fost invitată într-o cameră de hotel, unde ar fi avut loc agresiunea.
Casa Albă respinge categoric acuzațiile. Donald Trump nu a fost pus sub acuzare penală în legătură cu afirmațiile făcute de Beatrice Keul.
Ce susține Beatrice Keul că s-a întâmplat în 1993
Potrivit raportului citat de publicația People, Beatrice Keul lucra ca model și în domeniul serviciilor financiare când a fost recrutată pentru a participa la un concurs de frumusețe organizat de Donald Trump, în noiembrie 1993.
În timpul unui prânz cu presa, organizat la hotelul Plaza, Trump s-ar fi apropiat de tânără și i-ar fi promis că o poate ajuta să obțină o viză și să fie admisă la New York University. La scurt timp, Jeffrey Epstein ar fi abordat-o și el, făcându-i promisiuni asemănătoare și invitând-o la o petrecere la Mar-a-Lago.
Mai târziu în aceeași zi, un reprezentant al lui Trump ar fi invitat-o să îl întâlnească într-o suită a hotelului. Keul susține că a acceptat, considerând că discuția i-ar putea deschide oportunități profesionale și educaționale. Potrivit declarațiilor consemnate în raport, odată ajunsă în cameră, femeia ar fi fost apucată din spate și violată. Ea a descris presupusa agresiune drept „brutală”, susținând că i-ar fi fost ruptă rochia și că ar fi suferit vânătăi și sângerări.
După incident, Trump i-ar fi repetat promisiunile privind viza și studiile universitare, cerându-i în același timp să păstreze tăcerea "Spectacolul trebuie să continue", i-ar fi spus acesta, potrivit mărturiei femeii.
Beatrice afirmă că a continuat să participe la concurs, deși era îngrozită, apoi s-a întors în Elveția. Câteva săptămâni mai târziu, ar fi refuzat să participe la o altă competiție organizată sub numele lui Trump, în Hawaii. Femeia mai susține că, la câteva luni după presupusa agresiune, Trump ar fi sunat-o în Elveția și i-ar fi oferit din nou ajutor pentru a ajunge în Statele Unite, însă ea a refuzat.
Documentul publicat de membrii democrați ai Comisiei Juridice susține că anumite concursuri de frumusețe și evenimente din lumea modellingului ar fi fost folosite pentru a atrage tinere vulnerabile. Autorii raportului compară promisiunile de sprijin profesional și educațional descrise de Beatrice Keul cu metodele de recrutare atribuite lui Jeffrey Epstein de alte femei care au depus mărturie.
Casa Albă respinge acuzațiile: "Niciuna dintre aceste afirmații nu este adevărată"
Contactată de People, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Lauren Bis, a respins categoric acuzațiile formulate împotriva președintelui american. "Niciuna dintre aceste acuzații nu este adevărată", a declarat aceasta.
Reprezentanta administrației Trump a susținut că raportul reprezintă o încercare a democraților de a distrage atenția opiniei publice de la realizările președintelui și de la evoluțiile politice favorabile republicanilor. "Președintele l-a dat afară pe Jeffrey Epstein din clubul său de la Mar-a-Lago pentru că era un individ dubios", a mai transmis Lauren Bis, adăugând că Trump a fost exonerat, în opinia administrației, de orice implicare în activitățile lui Epstein.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!