Acum la Digi FM MAROON 5 FEAT CHRISTINA AGUILERA - Move like Jagger
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

În loc să-l aplaude la absolvire, colegii i-au aprins lumânări. Cosmin își luase licența în Medicină cu doar o zi înainte să moară la doar 24 de ani

cosmin student la medicina mort
Cosmin a murit la numai o zi după ce a terminat Facultatea de Medicină. / Foto: Facebook

Cu numai o zi înainte își vedea încheiat unul dintre cele mai grele drumuri din viața lui. După șase ani de studiu, Cosmin promovase examenul de licență la Facultatea de Medicină din Timișoara, cu media 8,47. Urma festivitatea de absolvire, apoi o carieră pentru care se pregătise ani întregi. Nu a mai ajuns la niciuna dintre ele. Tânărul originar din Sighetu Marmației a murit fulgerător, la numai 24 de ani, după ce i s-a făcut rău la scurt timp după ce revenise acasă pentru a sărbători reușita alături de familie.

Presa locală relatează că ar fi suferit un infarct. Echipajele medicale au încercat să-l resusciteze, însă fără succes.

În doar câteva ore, o familie care ar fi trebuit să sărbătorească începutul unei noi etape s-a trezit în fața unei pierderi imposibil de cuprins. Iar colegii care urmau să-l aibă lângă ei la absolvire s-au adunat, în schimb, pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Cosmin își luase licența cu o zi înainte de tragedie

Cosmin era student în anul VI la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Cu o zi înainte de moarte, susținuse examenul de licență și îl promovase cu media 8,47. După ani de cursuri, examene, stagii și gărzi, ajunsese în punctul pe care îl așteaptă orice student la Medicină, momentul în care putea spune că a terminat facultatea și că drumul spre profesia de medic începea cu adevărat.

A plecat apoi spre Sighetu Marmației, pentru a fi alături de părinți și pentru a sărbători. Potrivit informațiilor apărute în ziuadevest.ro, în acea seară ar fi mers la un prieten pentru a urmări un meci. La un moment dat, i s-a făcut rău. Au fost chemate echipajele medicale, iar salvatorii au început manevrele de resuscitare. La doar 24 de ani, însă, inima lui Cosmin nu a mai răspuns.

Urma să fie la festivitatea de absolvire. Colegii s-au adunat să-i aprindă lumânări

În zilele în care Cosmin ar fi trebuit să fie alături de colegii săi, să încheie șase ani de facultate și să privească spre ceea ce urma, în fața clădirii Medicină 1 din Piața Eftimie Murgu au apărut flori, coroane și lumânări. Colegii, profesorii și apropiații s-au adunat acolo pentru a-l comemora.

Universitatea a transmis, la rândul său, un mesaj de condoleanțe. „Universitatea de Medicină și Farmacie «Victor Babeș» din Timișoara este alături de familia îndoliată a regretatului Cosmin Nicholas Bodran, proaspăt absolvent al Facultății de Medicină. Plecarea sa fulgerătoare a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat”, a transmis instituția.

„Aveai înainte un viitor frumos, în care urma să fii de folos oamenilor”

Moartea lui Cosmin a declanșat un val de mesaje din partea celor care l-au cunoscut. Unul dintre cele mai dureroase a venit din partea nașului său, care este și preot. Acesta a vorbit despre perspectiva pe care tânărul o avea în față după terminarea facultății și despre nedreptatea pe care cei rămași încearcă acum să o înțeleagă.

"Astăzi îmi este greu să găsesc cuvintele potrivite pentru această despărțire atât de dureroasă și atât de greu de înțeles. La numai 24 de ani, când viața abia își deschidea înaintea ta cele mai frumoase drumuri, Dumnezeu te-a chemat la El. Te-am privit cu bucurie și cu mândrie, știind că ai absolvit medicina și că aveai înainte un viitor frumos, în care urma să fii de folos oamenilor și să le alini suferințele. Poate că Dumnezeu a rânduit pentru tine o altă chemare, una pe care noi, cei rămași, nu o putem înțelege acum.

Ca naș, te voi conduce cu lacrimi în ochi și cu sufletul îndurerat. Ca preot, mă rog cu nădejde pentru sufletul tău și îl încredințez iubirii și milei nemărginite a lui Dumnezeu. Să-ți fie drumul spre veșnicie luminat de Cristos, iar Maica Domnului să te ocrotească în Împărăția Cerurilor. Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină, iar Mamei tale să-i dăruiască puterea de a purta această cruce grea. Veșnică să-ți fie pomenirea, dragul meu fin!" - este mesajul transmis în memoria sa.

În loc să-l vadă îmbrăcând halatul de medic, familia și cei apropiați se pregătesc acum să-l conducă pe ultimul drum.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
a murit mama lui victor ponta
A murit Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta, la 84 de ani. Mesajul fostului premier: "O vom...
sorin marculescu
A murit Sorin Mărculescu, poet, istoric literar și traducător excepțional. În noiembrie ar fi...
iulie darie si anca pandrea
Anca Pandrea a murit la 80 de ani. Marea ei iubire, Iurie Darie, s-a stins în urmă cu 14 ani
Ratko Mladic
Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor bosniaci, condamnat pentru genocid, a murit...
Te-ar putea interesa și
Tim Curry
Tim Curry a murit la 80 de ani. De la rolurile excentrice la valetul nesuferit din "Singur...
37th Annual Rock & Roll Hall Of Fame Induction Ceremony - Arrivals
Dolly Parton a murit la 80 de ani. Regina muzicii country a avut o carieră de poveste și o...
Isabelle Sava
Moarte fulgerătoare la doar 19 ani. Cine era Isabelle Sava, sportiva cu origini românești care...
marius totolici
Nepotul lui Mircea Rednic a murit la doar 37 de ani, chiar înainte de propria nuntă. Cu o...
Partenerii noștri
DigiSport Lamine Yamal a primit Trofeul Kopa la gala Balonului de Aur 2026 și a intrat în istorie: ”Mi-aș fi dorit să-l fi câștigat el”
Lamine Yamal a primit Trofeul Kopa la gala Balonului de Aur 2026 și a...
PeRoz Regina Letizia a Spaniei, protagonista unui moment stânjenitor. A căzut pe puntea unei ambarcațiuni în timpul unei vizite oficiale
Regina Letizia a Spaniei, protagonista unui moment stânjenitor. A căzut pe...
Film Now A cucerit Hollywoodul, apoi a dispărut. Evangeline Lilly explică de ce a renunțat la actorie: "Am urât mereu să fiu celebră"
A cucerit Hollywoodul, apoi a dispărut. Evangeline Lilly explică de ce a...
Digi World 3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM S-a despărțit recent de iubita actriță, iar acum a fost surprins ținând-o de mână pe Sofia Vergara. Cine este celebrul solist rock
S-a despărțit recent de iubita actriță, iar acum a fost surprins ținând-o...
Digi Life Țigările electronice, pericol ascuns pentru sănătate. Ce se întâmplă cu vocea celor care folosesc vape
Țigările electronice, pericol ascuns pentru sănătate. Ce se întâmplă cu...
Luca Niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu Mugur Isărescu: "Dialogul constant...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Show Chris Brown em Săo Paulo
Chris Brown a scăpat de o pedeapsă de închisoare cu executare după ce a recunoscut că e...
Jobul de vis în Finlanda! Se caută o persoană plătită să miroasă păduri, stânci și pâine proaspătă/ Profimedia
Jobul de vis în Finlanda! Se caută o persoană plătită să miroasă păduri, stânci și pâine...
Irinel Columbeanu/ Foto: Facebook
Cum arăta viața lui Irinel Columbeanu înainte de Revoluție. Ce rol ar fi avut în perioada...
Călin Georgescu
Tribunalul Bucureşti a respins cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin...