Reputatul poet, istoric literar și traducător Sorin Mărculescu a murit, miercuri, la vârsta de 89 de ani, a anunțat scriitoarea Denisa Comănescu, scrie Agerpres. Pe 19 noiembrie ar fi împlinit 90 de ani
"A plecat Sorin Mărculescu, unul dintre marii traducători, hispanist renumit și poet doldora de carte și talent. Avea o pasiune pentru T.S. Eliot. R.I.P.!", a scris Denisa Comănescu pe Facebook.
Fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, deplânge, la rândul său, moartea apreciatului traducător.
"S-a stins astăzi Sorin Mărculescu. Poet, istoric literar și traducător excepțional, unul dintre stâlpii pe care s-a construit hispanistica românească, Sorin a trăit în și prin literatură, cu o exigență care nu admitea aproximația și cu o libertate a spiritului pe care anii nu au împuținat-o. Cultura română îi datorează enorm: cărți, traduceri care au devenit ele însele opere ale limbii române și o viață întreagă pusă în slujba cuvântului exact. Prin traducerile sale din Cervantes, din Baltasar Gracian și din marii autori de limbă spaniolă, prin studiile și edițiile pe care le-a consacrat literaturii hispanice, Sorin Mărculescu a fost unul dintre cei care au întemeiat hispanistica românească modernă și i-au fixat standardele de rigoare. Dar astăzi îmi este greu să mă gândesc la toate acestea. Astăzi rămâne mai ales golul lăsat de omul pe care l-am avut atâția ani aproape: inteligența lui neobosită, umorul, curiozitatea, intransigențele lui, conversațiile care puteau porni de oriunde și ajunge foarte departe. Și acea familiaritate construită în timp, din zile obișnuite, din cărți, din vorbe și tăceri, despre care înțelegem abia când dispare cât de mult făcea parte din viața noastră. Sorin pleacă dintre noi lăsând în urmă o operă care va rămâne. Nouă ne rămâne însă absența lui, atât de greu de cuprins astăzi. Odihnească-se în pace!", a transmis Alexandrescu.
Și criticul literar Cosmin Ciotloș a transmis un gând la dispariția lui Sorin Mărculescu: "Aflu că s-a stins Sorin Mărculescu, admirabil intelectual, traducător de a cărui muncă benedictină mulți am avut de profitat enorm, uneori fără s-o știm ('Cristul lui Velasquez' de Unamuno e una dintre minunățiile lui recente), dar și un poet adevărat, din specia livreștilor rafinați, mult prea rar citit ca atare și prețuit cu prea multă discreție. Requiescat in pace".
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!