Acum la Digi FM LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Guvernul va acorda ajutoare cuprinse între 15.000 și 30.000 de lei pentru familiile afectate de inundațiile din Suceava și Neamț

inundatii suceava, iulie 2025 (4)
Inundații județul Suceava, iulie 2025 / Foto: Profimedia

Persoanele ale căror locuințe au fost afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț vor primi ajutoare cuprinse între 15.000 și 30.000 de lei, a anunțat, vineri, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, după ședința extraordinară a Guvernului.

De asemenea, se vor acorda ajutoare de câte 15.000 lei celor trei familii în care au existat decese în urma fenomenelor meteo extreme, scrie Agerpres.

Ajutorul financiar va fi distribuit cu ajutorul Prefecturilor și autorităților locale, a precizat șeful DSU, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.

''Există trei persoane decedate. Au fost informații care au circulat despre persoane dispărute, însă nu s-a confirmat acest lucru. Nu avem nicio sesizare despre persoane dispărute și, la acest moment, după ce au intrat pompierii în zonă și au verificat tot ce au putut să verifice, din fericire, n-am mai găsit alte persoane decedate. Deci, vorbim de trei persoane, trei familii care vor primi câte 15.000 de lei ajutor pentru situația tragică, din păcate, pe care au avut-o în familie'', a spus Arafat.

De asemenea, se vor acorda:

- 15.000 de lei familiilor sau persoanelor singure ale căror locuințe au fost afectată în proporție mai mică de 75%;

- 25.000 de lei familiilor sau persoanelor singure ale căror locuințe au fost afectată în proporție mai mare de 75%;

- 30.000 de lei familiilor sau persoanelor singure ale căror locuințe au fost distruse în integralitate.

Arafat a menționat că 41 de case au fost distruse, unele fiind chiar luate de ape.

''Bineînțeles, asta nu acoperă integral nevoile oamenilor, asta este un proces de sprijin, de ajutor, de găsire a unor soluții în care vor fi implicate inclusiv autoritățile județene și autoritățile locale'', a completat șeful DSU.

El a pledat pentru asigurarea locuințelor și a lansat un apel să nu se mai înalțe case în albia râurilor și în zone predispuse calamităților.

''Este extrem de important acest lucru pentru că este soluția optimă pentru a preveni tragedii precum cea prin care am trecut'', a subliniat Raed Arafat.

Inundații județul Suceava, iulie 2025 / Foto: Profimedia

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
inundatii romania
Bani de la Uniunea Europeană pentru România. Câte milioane de euro ajung la noi după...
Weather Barcelona Spain
Ploile torențiale au provocat dezastru în estul Spaniei. Doi morți în Catalonia. Locuitorii...
spania (38)
Inundaţiile au făcut ravagii în sud-estul Spaniei. O femeie de 102 ani a murit, zeci de...
mapn
O dronă aeriană s-a prăbuşit în apropierea localităţii Solca din judeţul Suceava, anunță MApN
Te-ar putea interesa și
inundații și valuri de noroi în nepal
"Un cimitir uriaș". Sute de persoane au murit și peste 1400 sunt încă dispărute, după ce...
NANNING, CHINA - JULY 08: Flood-affected resident clears mud from his house on July 8, 2026 in Hengzhou, Nanning, Guangx
Imagini de coșmar pe străzile din Hengzhou: sute de șerpi au scăpat de la o crescătorie...
inundatii vrancea
Risc mare de inundații în Vrancea. Mesaje RO-Alert și zeci de persoane evacuate
Poliție/ Shutterstock
Accident grav în judeţul Neamţ. Patru persoane au murit şi trei au fost rănite, după ce un...
Partenerii noștri
DigiSport AC Milan - Inter 3-1, ACUM, Digi Sport 1. Ce spectacol! Moreira a refăcut diferența de două goluri
AC Milan - Inter 3-1, ACUM, Digi Sport 1. Ce spectacol! Moreira a refăcut...
PeRoz Ce fac franțuzoaicele pentru a arăta impecabil după 50 de ani. Secretele lor de frumusețe nu au legătură cu perfecțiunea
Ce fac franțuzoaicele pentru a arăta impecabil după 50 de ani. Secretele...
Film Now Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut
Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a...
Digi World Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la...
Digi Life 8 lucruri inedite despre Halloween pe care cel mai probabil nu le știai
8 lucruri inedite despre Halloween pe care cel mai probabil nu le știai
drona militara
Două drone au pătruns în șase județe din România. Ministrul Apărării...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
salvamont
Traseele montane de altitudine din judeţul Prahova s-au închis. Stratul de zăpadă poate depăși...
batran
Testul de 30 de secunde, pe care îl poți face acasă, care îți arată cât de bine îmbătrânești...
316799935_682051283271289_680316822034943100_n
Când se deschide Târgul de Crăciun București 2026. Restricții de circulație din 2 noiembrie...
Dominic Fritz
Dominic Fritz: "Nu vom fi scara pe care PSD se întoarce la putere. Mă tem că Grindeanu comandă...