Acum la Digi FM Gabriel Cindea PORTUGAL THE MAN - Feel It Still
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Elena Lasconi, prima reacție după ce USR a decis să-l susțină pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale: "Categoric nu mă retrag. I-aș întreba pe colegii mei: cât de darul și cine-l dă?"

Elena Lasconi
Elena Lasconi / Foto: Profimedia

Elena Lasconi a rămas fără susținerea USR, partid pe care încă-l conduce, la alegerile prezidențiale din luna mai. Formațiunea politică, prin vocea celorlalți lideri ai săi, a anunțat că se raliază în spatele lui Nicușor Dan.

Reacția Elenei Lasconi nu a întârziat. Aceasta a intrat în direct la Digi 24 pentru a-și spune opinia.

"Nu sunt făcută pentru lupte mici. Am convingerea că voi fi cel mai bun președinte al României. Categoric nu mă retrag. Acum sunt mai hotărâtă ca oricând, pentru că-mi dau seama cât de putred e acest sistem. Mă aștept și la alte forme de presiune. L-aș întreba pe colegii mei cât e darul și cine-l dă?, pentru că0-l susțin pe Nicușor Dan. Suntem într-un moment atât de sensibil geopolitic, atât de greu pentru societatea românească, aflată la un pas de implozie. Știu că încearcă să-mi ia banii pentru campanie. Am nevoie de oameni curajoși, de mințile și inimile oamenilor. N-am nevoie de bani decât la un moment dat pentru ce înseamnă promovare pe rețelele sociale, dar îmi dau seama că acest moment e greu și fac apel la români. Sunt făcută pentru lupte grele, n-am de gând să mă retrag și voi lupta cu toată forța mea", a spus Elena Lasconi în direct prin telefon la Digi 24.

Elena Lasconi

Citește și: Elena Lasconi, prima reacție după ce USR a decis să-l susțină pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale: "Categoric nu mă retrag. I-aș întreba pe colegii mei: cât de darul și cine-l dă?"

Elena Lasconi: "Mă aștept și la alte presiuni, nu neapărat din interiorul USR. Sistemul e putred. Nicușor Dan e omul sistemului"

"Mi se pare o mișcare extrem de proastă a USR-ului. Probabil o fac de frică să nu fie arătați cu degetul de români, că nu intră Nicușor Dan în turul doi din cauza mea. Scuzați-mă, dar nu l-am deranjat pe Nicușor Dan. Nu înțeleg de ce independentul are nevoie de susținerea unui partid", a mai spus ea.

"Știam și simțeam ce urmează. Am darul ăsta de a simți ce urmează să se întâmple, nu-s vreo vrăjitoare, dar am fler. Mă așteptam la asta. Mă aștept și la alte tipuri de presiuni și nu mă refer din interiorul USR. Sistemul e putred și o să vedeți. De anul trecut am făcut cunoștință cu acest putregai care este sistemul. Știu că nu m-a crezut nimeni când am spus că alegerile s-au anulat din cauza mea. Dacă intra Ciolacu, nu se mai anulau. Cred că există doi candidați ai PSD și doi candidați ai PNL, iar eu sunt singura independentă, de fapt. Rămân la șefia partidului și o să lupt cu toată puterea mea. Nicușor Dan nu poate oferi USR-ului absolut nimic. Nu candidez pentru USR, candidez pentru români", a mai declarat Lasconi.

"Aș spune și că USR-ul face jocul sistemului. Imediat după anularea alegerilor, el (Nicușor Dan-n.r.) s-a întâlnit cu persoane importante din sistem, care controlează absolut tot. Cred și lucrul acesta (că Nicușor Dan e omul sistemului-n.r.). Mitul independentului e fals, e o pistă falsă, în spatele oricărui independent e un grup de interese", a încheiat Elena Lasconi intervenția în direct la Digi 24.

Citește și: Florin Negruțiu, după ce USR a anunțat că-l sprijină pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale: “Lasconi e aruncată ca o măsea stricată pentru că și-a pierdut suflul electoral”

USR a anunțat că-l susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale 

USR a anunțat că a decis susţinerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidenţiale din mai, decizia fiind luată cu doar două voturi împotrivă în şedinţa conducerii. 

”Nu mai există o cale pentru Lasconi să ajungă în turul doi. Astăzi, în şedinţa de Birou Naţional, am decis să convocăm un Comitet Politic şi să punem pe primul loc responsabilitatea faţă de această ţară, chiar dacă înseamnă o decizie dureroasă pentru partid şi să votăm susţinerea unui independent pentru funcţia de preşedinte al României. Nu este o decizie pe care am luat-o uşor, este o decizie pe care am luat în BN cu două voturi împotrivă”, a declarat Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, vicepreşedinte al USR. 

"Din păcate, nu o mai putem susține în acest moment pe Elena Lasconi. Mulți au migrat spre el (spre Nicușor Dan-n.r.) și sperăm că toată lumea să înțeleagă miza acestor alegeri. (...) Elena Lasconi este președinta partidului. Este clar că va fi nevoie să ne reordonăm ca partid, dar asta nu e relevant până în 18 mai", a transmis Dominic Fritz.

"Este o decizie asumată de noi toți care suntem aici și cred că și de majoritatea partidului. (...) Este clar că Elena Lasconi a reușit în noiembrie anul trecut să adune în jurul ei și în jurul USR o suficientă majoritate pentru a intra în turul doi pentru că toți alegătorii proeuropeni s-au adunat în jurul ei. Nu mai suntem în acest context. PSD joacă un joc dublu. Îl bagă pe Victor Ponta în turul doi. Antonescu nu are nicio șansă. Am reevaluat această candidatură, dar trebuie să ascultăm ce spun votanții", a mai spus Fritz în conferința de presă.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 18
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
daianu
Daniel Dăianu lansează un avertisment dur: „România riscă să intre cu...
mihai tatulici
Mihai Tatulici, prima voce din seria „Ca să știi ce se întâmplă”: O...
Pe aceeași temă
Nicușor Dan
Nicușor Dan schimbă premierul desemnat! Adrian Veștea preia mandatul după retragerea lui Eugen...
Bucharest, Romania. 22nd Apr, 2026: Nicusor Dan, President of Romania, makes press statements after consultations with the ruling parties following the Social Democratic Party (PSD) withdrawal of political support for Prime Minister Ilie Bolojan. Credit:
La 36 de ani de la Mineriadă, Nicușor Dan cere dreptate: „Este o restanță care trebuie...
Matei Paun
Matei Păun, om de afaceri şi apropiat al preşedintelui Nicuşor Dan: Ideea că Nicuşor Dan ar fi...
Romania Politics
Eugen Tomac, despre demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan: „Evident că Rusia...
Te-ar putea interesa și
Bucharest, Romania. 17th June, 2023: MEP Daniel Tomac, the president of the Popular Movement Party (PMP), delivers a speech at the Congress of the Save Romania Union (USR) party. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Premierul desemnat Eugen Tomac începe negocierile cu partidele, pentru susţinerea în...
Nicusor Dan Is Sworn As Romania's New President
Nicuşor Dan, despre cât de sigur e să mergem pe litoral: „În 10 iunie o să avem o discuţie la...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, după ședința cu armata privind dronele explodate în Portul Constanţa...
Bucharest, Romania. 22nd Apr, 2026: Nicusor Dan, President of Romania, makes press statements after consultations with the ruling parties following the Social Democratic Party (PSD) withdrawal of political support for Prime Minister Ilie Bolojan. Credit:
Nicuşor Dan, despre drona explodată la Constanța: „Partea ucraineană ne-a anunţat înainte ca...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
Ali Khamenei/ Profimedia
Funeraliile lui Ali Khamenei vor începe pe 4 iulie. Unde va fi înmormântat fostul lider suprem...
Hungarian Prime Minister Viktor Orban in Vatican
Viktor Orban a fost reales în funcţia de lider al partidului Fidesz din Ungaria, în ciuda...
Deghizaţi în mascotele oficiale de la CM, poliţiştii din Peru au arestat un traficant de droguri/ Profimedia
Metodă ingenioasă a poliției din Peru. S-au deghizat în mascotele CM 2026 și au capturat un...
Vijelie, furtună, ploi torențiale, averse, nori, fulgere, descărcări electrice, ploaie, tunete, vreme rea
România, sub cod galben de furtuni. ANM anunță vânt puternic, grindină și descărcări electrice