Acum la Digi FM Alice Tudor RAPSODY FT WARREN G - Prince Igor
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Fost comandant britanic: Odesa este următoarea „ţintă logică” a Rusiei

odesa
Oraşul-port Odesa, din sudul Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Oraşul-port Odesa, din sudul Ucrainei, este următoarea „ţintă logică” a trupelor ruse, după Mariupol, consideră un fost înalt responsabil din cadrul Comandamentului forţelor comune din Regatul Unit, Richard Barrons.

Richard Barrons a declarat într-o intervenţie la BBC Radio 4 că, dacă armata rusă va prelua controlul oraşului Mariupol, din sud-estul ţării, ţinta unor bombardamente intense timp de mai multe săptămâni, aceasta va fi perceput ca un „mare succes strategic” pentru Rusia.

„Când ruşii vor simţi că au încheiat cu succes această bătălie, creând coridorul terestru dintre Rusia şi Crimeea (peninsulă ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014 - n.r.), vor vedea aceasta ca pe un mare succes strategic”, a afirmat fostul responsabil militar britanic, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Barrons consideră că după aceea trupele ruse „se vor îndrepta spre Odesa, pentru că, din punct de vedere logic, acesta ar fi următorul lor obiectiv în sudul (Ucrainei) şi se pare că sunt mai multe nave în Marea Neagră care se îndreaptă în acea direcţie”.

Fostul comandant militar britanic avertizează că dacă forţele ruse ar prelua sub control Odesa, acestea ar „izola economia ucraineană” de Marea Neagră.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Volodimir Zelenski
De ce i-ar fi demis Zelenski pe Fedorov şi Sîrski, doi dintre cei mai importanți oameni din...
rubio (5)
Rubio, după întâlnirea cu Lavrov: SUA vor continua să ajute la încheierea războiului în Ucraina
kiev (2)
Von der Leyen: Atacurile ruseşti asupra Kievului arată că Ucraina are „nevoie urgentă” de mai...
trump, zelenski
Zelenski a vorbit cu Trump şi a cerut „determinare americană” pentru a ajuta la încheierea...
Te-ar putea interesa și
Defense Minister Pistorius Receives Kaja Kallas
Kaja Kallas avertizează asupra „capcanei” ruseşti privind numirea unui mediator pentru...
Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski, reacție după atacul rusesc din Ucraina: „Sunt chiar nebuni”. Rusia a...
Plenary session of Eastern Economic Forum
Putin pregătește finalul războiului din Ucraina. Planul prin care vrea să convingă Rusia că a...
Trump Meets President Zelenskyy of Ukraine and European Leaders
Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic în plin război din Ucraina. Inițiativa vine pe...
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are...
DigiSport Dinamo a renunțat la el după două luni și acum a marcat PATRU goluri într-un singur meci
Dinamo a renunțat la el după două luni și acum a marcat PATRU goluri...
PeRoz Universul le predă o lecție importantă acestor trei zodii pe 22 august 2026
Universul le predă o lecție importantă acestor trei zodii pe 22 august 2026
Film Now Nu-și mai vorbeau de ani. Mama lui Hayden Panettiere, declarații după moartea actriței: „Cred că e alături de fratele ei”
Nu-și mai vorbeau de ani. Mama lui Hayden Panettiere, declarații după...
Digi World NASA publică imagini cu craterul format după prăbuşirea pe Lună a unei rachete SpaceX
NASA publică imagini cu craterul format după prăbuşirea pe Lună a unei...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Matt Bellamy, divorț după șapte ani de căsnicie. Solistul trupei Muse cere custodia exclusivă a copiilor
Matt Bellamy, divorț după șapte ani de căsnicie. Solistul trupei Muse cere...
Digi Life Ethel Caterham, cea mai vârstnică persoană din lume, a împlinit 117 ani: „Am avut parte de multe premiere anul acesta”
Ethel Caterham, cea mai vârstnică persoană din lume, a împlinit 117 ani...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Tusk And Macron Meet At Polish-French Intergovernmental Meeting In Gdansk
Macron anunţă că va furniza noi rachete „interceptoare” Ucrainei
President Trump Campaigns With Congressman Mike Lawler In New York
Trump spune că Iranul nu este pregătit să încheie „acordul corect”
Wildfires in Spain 2026
Alertă de călătorie pentru Spania. Cod roșu în Comunitatea Valenciană din cauza riscului de...
F1 Grand Prix of Netherlands - Sprint & Qualifying
George Russell a câştigat cursa de sprint din Olanda