Acum la Digi FM FLY PROJECT - Puerto Rico
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cresc temerile că armele chimice din Siria ar putea fi scoase ilegal din ţară. OIAC a convocat o reuniune de urgenţă

Syria,Flag,Isolated,On,The,Blue,Sky,With,Clipping,Path.
Credit foto: Shutterstock

O reuniune de urgenţă a fost convocată de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru a discuta despre îngrijorările legate de stocurile Siriei. Există temerea că aceste arme riscă să fie scoase ilegal din ţară, relatează Sky News.

Ambasadorul SUA la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a declarat că prăbuşirea regimului lui Bashar al-Assad este o şansă extraordinară de a scăpa Siria de armele chimice „odată pentru totdeauna”.

OIAC a organizat joi o reuniune cu uşile închise pentru a solicita celor 41 de state membre finanţare şi asistenţă tehnică în vederea punerii în aplicare în Siria a unui proces de neproliferare a armelor chimice care necesită mult timp.

Siria deţine încă muniţii interzise, iar anchetatorii au constatat că astfel de arme au fost utilizate în mod repetat de forţele lui Assad în timpul războiului civil care a durat 13 ani. Şeful OIAC, Fernando Arias, a declarat că le va cere noilor lideri sirieni să le permită anchetatorilor accesul în ţară pentru a continua munca de identificare a autorilor acestor atacuri. „Vrem să terminăm treaba şi este într-adevăr o oportunitate pentru noii conducători ai Siriei să colaboreze cu comunitatea internaţională, să colaboreze cu OIAC pentru a termina treaba odată pentru totdeauna”, a declarat ambasadorul american Nicole Shampaine, potrivit News.ro. 

Cu Siria încă în dezordine şi o multitudine de grupuri armate în jurul ţării fracturate, OIAC ar dori să acţioneze rapid pentru a preveni căderea oricăror arme chimice în mâini greşite.

„Ştim că ISIS şi al-Qaida ştiu totul despre armele chimice şi ar dori să le deţină, aşa că este o preocupare reală”, a declarat Hamish De Bretton Gordon, fost şef al unităţii de arme chimice a armatei britanice. El a adăugat că „nu este ideal” ca Israelul să bombardeze siturile de arme chimice lăsate „moştenire” de Assad şi că ar dori să vadă experţi pe teren pentru a le verifica.

Căştile albe, o organizaţie umanitară siriană, încearcă să le securizeze pentru a împiedica civilii să se rănească, a adăugat el.

Referindu-se la Regatul Unit, De Bretton Gordon a declarat că este „şocant” că fostul premier Ed Miliband nu poate recunoaşte că a „greşit în mod clar” când a votat împotriva unei acţiuni militare a Regatului Unit în Siria în 2013. Miliband a declarat pentru Sky News că nu regretă decizia sa, luată atunci când era lider laburist. El a spus că, în urma războiului din Irak, planurile guvernului Cameron nu au fost gândite în detaliu şi nu au clarificat ce ar însemna implicarea britanică.

„Chiar sunt disperat, pentru că mi-am petrecut vara lui 2013 investigând alte atacuri cu gaz sarin şi era foarte clar că Assad folosea acest agent neurotoxic mortal”, a mărturisit expertul De Bretton Gordon. Dacă Marea Britanie ar fi scos aceste arme, „sute de mii de vieţi ar fi fost salvate”, a adăugat el. „Ştim ce hoţ şi mincinos a fost Assad. El a declarat doar aproximativ o treime din armele sale chimice şi apoi a continuat să le folosească în următorii 11 ani”, a completat expertul britanic.

Ce arme chimice sunt în Siria

Organismul de supraveghere a armelor chimice doreşte ca noii conducători ai Siriei să acorde acces pentru a-i identifica pe autorii atacurilor cu arme chimice în care au ucis şi rănit mii de persoane în timpul războiului civil.

Siria a aderat la OIAC în 2013 şi 1.300 de tone de arme chimice şi precursori ai lor au fost distruse de comunitatea internaţională.

Însă, după mai bine de un deceniu de inspecţii, Siria încă deţine muniţii interzise.

ONU şi OIAC au documentat 34 de utilizări cunoscute ale armelor chimice în războiul civil sirian între 2013 şi 2018.

O evaluare recentă a ajuns la concluzia că au rămas 19 motive de îngrijorare, inclusiv „posibila dezvoltare şi producţie nedeclarată pe scară largă de arme chimice la două instalaţii declarate anterior ca fiind legate de armele chimice”.

Siria condusă de Assad şi aliatul său militar Rusia au negat întotdeauna utilizarea armelor chimice în războiul civil, însă OIAC a constatat că utilizarea sistematică a bombelor cu clor, care au ucis şi rănit sute de persoane.

De asemenea, peste 1.000 de persoane au fost ucise într-un atac cu gaz sarin la 21 august 2013 în suburbia Ghouta din Damasc.

Gazul muştar a fost utilizat în oraşul Marea, la nord de Alep, la 21 august 2015, când insurgenţii Statului Islamic se luptau cu o altă grupare.

Clorul face ca sacii de aer din plămâni să secrete lichid, practic înecând sau sufocând victimele.

Sarinul este un agent neurotoxic aparţinând grupului chimic numit compuşi organofosforici, care blochează impulsurile nervoase şi sunt foarte toxici, cu efecte rapide. Aceasta provoacă convulsii, pierderea controlului corpului şi paralizia muşchilor, inclusiv a inimii şi a diafragmei.

Gazul muştar provoacă vezicule mari pe piele, trahee şi plămâni, precum şi arsuri ale ochilor şi membranelor mucoase.

SUA și Turcia se tem de o resurgență a ISIS 

În acest context, diplomaţi de rang înalt din SUA şi Turcia s-au întâlnit pentru a discuta despre eforturile de a contracara o reapariţie a Statului Islamic în Siria.

Cele două ţări au sprijinit anterior grupări rivale în nordul Siriei, care s-au luptat între ele, dar şi cu ISIS.

„Ţările noastre au depus eforturi şi au alocat foarte mult timp pentru a asigura eliminarea califatului teritorial al ISIS, pentru a se asigura că această ameninţare nu ridică din nou capul şi este imperativ să continuăm aceste eforturi”, a declarat secretarul american de stat Antony Blinken.

El a declarat că împărtăşeşte cu omologul turc Hakan Fidan opinii comune cu privire la ceea ce Turcia şi SUA ar dori să vadă în Siria după căderea lui Assad.

SUA sprijină Forţele Democratice Siriene, formate printr-o alianţă între Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG) conduse de kurzi şi alte grupări pentru a lupta împotriva Statului Islamic în 2014.

Turcia, între timp, consideră YPG ca fiind inseparabilă de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care a dus o insurgenţă de decenii în interiorul Turciei.

Ankara a trimis trupe în Siria începând din 2016 pentru a îndepărta grupările kurde şi Statul Islamic de graniţele sale şi continuă să sprijine grupurile care luptă sub steagul Armatei Naţionale Siriene.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
strâmtoarea Ormuz
Irakul şi Siria vor reconstrui o conductă petrolieră spre Marea Mediterană pentru a reduce...
Bombardament în provincia siriană Idlib
SUA, atac masiv împotriva Statului Islamic în Siria: „I-am vânat şi i-am ucis pe duşmanii...
Siria
Donald Trump a semnat un ordin care pune capăt programului de sancţiuni al SUA împotriva...
Siria
Armata americană a început să-și retragă trupele din Siria
Te-ar putea interesa și
profimedia-0951498335
Miniştri de externe europeni, la Damasc: Germania vrea să ajute Siria să devină „un stat...
premier siria
Premierul de tranziţie Mohammad al-Bashir le cere sirienilor din străinătate să se întoarcă în...
Abu Mohammed al-Jolani Leader Of Syrian Insurgents HTS
Cine este Abu Mohammad al-Jolani, liderul rebelilor sirieni. În 2013 era pus de SUA pe lista...
Bashar al-Assad profimedia-0944297338
De ce căderea lui Bashar al-Assad în Siria este o palmă pentru Vladimir Putin
Partenerii noștri
DigiSport Aproape imposibil de ratat! Ce șanse are Universitatea Craiova să ajungă într-o grupă europeană
Aproape imposibil de ratat! Ce șanse are Universitatea Craiova să ajungă...
PeRoz Laura Cosoi a născut a cincea fetiță. Ce nume a primit micuța și ce detaliu emoționant o leagă de surioarele sale
Laura Cosoi a născut a cincea fetiță. Ce nume a primit micuța și ce...
Film Now Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20 de ani mai tânără
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania...
Digi World Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru metabolic"
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi...
Stirile Kanal D Camera Deputaților a declarat criză pe piața carburanților. Acciza la motorină urmează să fie redusă
Camera Deputaților a declarat criză pe piața carburanților. Acciza la...
ProFM Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa arată adevărata fericire”
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul...
Digi Life 9 hobby-uri care îți pot calma mintea atunci când stresul preia controlul. Activitățile recomandate de specialiști pentru mai mult echilibru
9 hobby-uri care îți pot calma mintea atunci când stresul preia controlul...
APTOPIX Greece Wildfires
Două elicoptere s-au ciocnit în timp ce interveneau la un incendiu violent...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Hungary's Paks Nuclear Plant Shuts Down Due To Record-Low Danube Levels
Criza energetică în Ungaria. Premierul Peter Magyar anunță populația că urmează cinci zile...
Crude oil extraction from an oil field. Pumpjack silhouetted against a background of clouds at sunset. Concepts of petroleum industry and oil prices
Arabia Saudită, Rusia şi alţi cinci membri ai OPEC+ au decis o nouă majorare a cotelor de...
mapn
Al doilea mesaj RO-Alert, în judeţul Tulcea, duminică. Precizările MApN
Water levels of the Danube River in Serbia and Bulgaria continue to fall
Nivelul Dunării înregistrează un minim istoric: hidrocentralele din Serbia funcționează la 20%...