Înfrângerea regimului Assad marchează sfârșitul unei dictaturi de jumătate de secol și evidențiază slăbiciunea regimului lui Vladimir Putin pe scena internațională.
După 24 de ani de la preluarea puterii, Bashar al-Assad a fost forțat să plece în exil, iar regimul său sângeros, care a dominat Siria timp de jumătate de secol, a fost răsturnat de o ofensivă fulgerătoare a rebelilor islamiști radicali din gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS). Evenimentul are consecințe geopolitice semnificative, mai ales pentru Rusia, care și-a văzut aliatul tradițional abandonat în fața avansului rebelilor.
Căderea Damascului și retragerea lui Assad reprezintă nu doar sfârșitul unui regim autoritar, ci și o înfrângere majoră pentru Kremlin. Vladimir Putin, care se autoproclamase garantul stabilității regimului sirian, nu a reușit să-și apere partenerul de la Damasc. Eșecul Moscovei de a susține regimul sirian afectează grav statutul internațional al Rusiei și subminează încrederea altor aliați ai Kremlinului din Africa și Orientul Mijlociu.
Lovitura finală pentru regimul Assad a venit sub forma unei ofensive rapide a HTS, fostă ramură siriană a al-Qaida. În doar câteva zile, principalele orașe din Siria – Alep, Homs și Hama – au căzut, iar forțele rebele au pătruns în Damasc. În fața acestui avans surprinzător, Assad și familia sa au fost nevoiți să părăsească Siria, fiind acum în exil, probabil sub protecția Rusiei.
În mod surprinzător, Kremlinul nu a intervenit decisiv pentru a opri avansul rebelilor, în ciuda zecilor de raiduri aeriene raportate. Duminică, capitala Damasc a fost cucerită, iar luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să confirme că Assad se află în Rusia, dar a recunoscut că i s-a oferit drept de azil. „Întreaga lume a fost surprinsă de ceea ce s-a întâmplat (...) Noi nu facem excepţie”, a declarat Peskov.
Slăbiciunea militară a Rusiei
Pentru Vladimir Putin, răsturnarea regimului Assad reprezintă un eșec militar răsunător. Sprijinul oferit regimului sirian încă din 2015 i-a permis Rusiei să revină în prim-planul geopoliticii internaționale. Prin implicarea directă în conflictul sirian, Putin a dorit să demonstreze forța militară a Rusiei, iar baza navală din Tartous și baza aeriană de la Latakia au devenit simboluri ale puterii ruse în Mediterana.
Totuși, conflictul din Ucraina a secat resursele Kremlinului, iar capacitatea Rusiei de a-și sprijini aliații pe mai multe fronturi a fost pusă la încercare. Forțele armate ruse, deja epuizate pe frontul ucrainean, nu au reușit să sprijine regimul sirian în fața avansului rapid al rebelilor. „Această mare putere este vădit incapabilă să conducă o simplă expediţie pe un front secundar”, a declarat pentru BFMTV politologul Frédéric Encel. Potrivit acestuia, slăbiciunea Rusiei a devenit evidentă încă de la începutul războiului din Ucraina, când armata rusă a eșuat în fața Kievului.
Prăbușirea regimului Assad ridică semne de întrebare și asupra capacității Rusiei de a-și susține alți aliați din lume, inclusiv pe continentul african. Rusia și-a construit o rețea de parteneriate, mai ales prin forța Wagner, în țări precum Mali, Niger și Burkina Faso. Însă, eșecul de a-și susține aliatul sirian ridică îndoieli cu privire la angajamentele Rusiei față de partenerii săi africani.
„Credibilitatea sprijinului Rusiei este acum pusă sub semnul întrebării”, avertizează Jean-Didier Revoin, corespondent BFMTV la Moscova. Dacă regimul Assad a fost abandonat, ce garanții au ceilalți aliați ai Kremlinului că nu vor fi și ei lăsați de izbeliște? Această întrebare capătă relevanță mai ales pentru țările africane care au acceptat sprijinul forțelor Wagner în schimbul promisiunii de protecție și stabilitate.
Ce urmează pentru Rusia?
Una dintre cele mai mari pierderi pentru Rusia este soarta celor două baze strategice – baza navală de la Tartous și baza aeriană de la Latakia. Acestea reprezintă puncte de aprovizionare esențiale pentru operațiunile militare rusești din Africa și Orientul Mijlociu. Ele permit Kremlinului să proiecteze forță militară în regiuni cheie precum Libia, Sahel și Republica Centrafricană.
„Este o palmă pentru Putin, care avea două baze în Marea Mediterană, o bază navală și o bază aeriană, care îi permiteau să se proiecteze în Africa de pe coasta siriană”, subliniază Antoine Basbous, directorul Observatoire des pays arabes.
Ministerul rus de Externe a încercat să minimalizeze gravitatea situației, susținând că „bazele militare ruse de pe teritoriul sirian sunt în stare de alertă maximă” și că „nu există nicio amenințare gravă la adresa securității lor”. Totuși, aceste declarații par a fi mai mult o încercare de a calma tensiunile decât o reflectare a realității din teren.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
