Acum la Digi FM Alexia ft NAD - Stelele care nu cad (Master)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

China ar urma să depășească SUA și să devină cea mai mare economie a lumii cu cinci ani mai devreme decât era prevăzut

Conflict comercial China SUA, containere, marfă

China va depăși Statele Unite și va deveni cea mai mare economie din lume în 2028, cu cinci ani mai devreme decât se estimase anterior din cauza recuperărilor contrastante ale celor două țări din pandemia COVID-19.

„De ceva timp, o temă generală a economiei globale a fost lupta pentru putere dintre Statele Unite și China. Pandemia COVID-19 și consecințele economice au înclinat cu siguranță această rivalitate în favoarea Chinei”, arată Centrul pentru Cercetări Economice și de Afaceri într-un raport anual publicat sâmbătă, potrivit Mediafax.

CEBR a declarat că „gestionarea abilă a pandemiei de către China”, cu un blocaj strict impus din timp, precum și impactul asupra creșterii economic pe termen lung din Occident au dus la o îmbunătățire a performanței economice a Chinei.

Economia chineză ar urma să înregistreze o creștere medie de 5,7% pe an în perioada 2021-25, înainte de a încetini la 4,5% pe an în 2026-30.

În acest timp Statele Unite vor avea probabil o revenire puternică post-pandemie în 2021, dar creșterea va încetini la 1,9% pe an între 2022 și 2024, iar apoi va ajunge la 1,6%.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Negruțiu și Naum. Vineri, de la 13.00
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Trump-Xi Summit Puts China AI In Spotlight
Mai mult de jumătate din populaţia Chinei foloseşte AI generativă
Bucharest, Romania. 1st July, 2024: Theodor Stolojan, former Prime Minister of Romania, leaves after the meeting of the National Political Bureau of the National Liberal Party. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Stolojan: Reducerea ritmului de creştere economică în România a început în 2022
Greenland Prepares For Increased Tourism As Airlines To Open New Routes
SUA, Danemarca şi Groenlanda vor semna marţi, la New York, acordul privind teritoriul arctic
ollie millroy
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din...
Te-ar putea interesa și
inundații și valuri de noroi în nepal
"Un cimitir uriaș". Sute de persoane au murit și peste 1400 sunt încă dispărute, după ce...
a impartit dopuri de urechi in avion
De ce a cumpărat un bărbat 100 de perechi de dopuri de urechi înainte de o călătorie scurtă...
U.S. President Trump Meets With China's President Xi And Attends State Banquet
Xi Jinping va veni în SUA pe 24 septembrie, anunță Trump
President Trump Campaigns With Congressman Mike Lawler In New York
Trump acuză China de 'cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie'
Partenerii noștri
DigiSport A luat 5 goluri în Europa și a "dat de pământ" cu șefii lui! Adversara, numită "echipă de liga a doua"
A luat 5 goluri în Europa și a "dat de pământ" cu șefii lui! Adversara...
PeRoz Regina Camilla dezvăluie obiceiul „deranjant” al regelui Charles înainte de cină. Ce fac cei doi în fiecare seară
Regina Camilla dezvăluie obiceiul „deranjant” al regelui Charles înainte...
Film Now La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii despre noua producție
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului...
Digi World Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea sa de elemente grele
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus...
Digi Life Top 10 cele mai sănătoase țări din lume. Cine ocupă primul loc în clasamentul global și ce obiceiuri au locuitorii
Top 10 cele mai sănătoase țări din lume. Cine ocupă primul loc în...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, după cele două atacuri cu armă albă în școli din România...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Alexandru Constandachi
Justiţiarul de Berceni, după ce a fost plasat în arest la domiciliu: "Persoana în cauză a...
elev injunghiat in arges
Elevul rănit cu o macetă de un coleg, într-un liceu din Pitești, e în afara oricărui pericol...
mașină de politie
O femeie din Buzău, arestată la cinci ani după ce și-a ucis fiul nou-născut. Cum a ieșit la...
The RHS Chelsea Flower Show - Press Day
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de...