Acum la Digi FM JAMES MORRISON FEAT NELLY FURTAD - Broken strings
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Daniel Fenechiu: Dacă Vlad Voiculescu nu va lua măsuri cât se poate de coerente va avea o mare problemă

Daniel Fenechiu

Daniel Fenechiu spune această criză sanitară ne-a arătat faptul că o parte dintre instituții sunt la pământ și nu din cauza lui Vlad Voiculescu sau a lui Nelu Tătaru, potrivit RFI.

Senatorul PNL crede că dacă ministrul Sănătății nu va veni cu măsuri coerente pentru îmbunătățirea actului medical, va avea o mare problemă în coaliție.

Daniel Fenechiu se așteaptă ca redeschiderea școlii să decurgă bine: „Mă aștept să decurgă bine, pentru că suntem țara care am avut pe parcursul anului trecut o perioadă foarte mare de timp școlile închise și exista o mare dorință, atât a copiilor, cât și a părinților, ca școlile să se redeschidă. Cred că această lungă perioadă în care școlile au fost închise va genera un anumit tip de reacție care va avea ca și consecință o respectare a măsurilor sanitare și cred că experiența statului acasă va fi un imbold pentru cei care se duc la școală să își dorească să continue această activitate”.

Senatorul PNL afirmă în contextul disensiunilor dintre Vlad Voiculescu și Sorin Cîmpeanu că cei doi au personalități puternice: ”Eu cred că într-o situație de acest gen, în care opiniile profesionale ale decidenților politici sunt împărțite în raport de competențele pe care le au (...), e firesc (să existe divergențe-n.r.). Faptul că doi oameni care sunt decidenți politici la un moment dat pot să aibă o polemică profesională de bună credință nu este un lucru care în mod obligatoriu să fie înfierat. Important este că cei doi au ajuns la un acord (...). Sunt două personalități puternice, Sorin Cîmpeanu este un ministru cu experiență, rector atâția ani, de cealaltă parte, Vlad Voiculescu, o personalitate destul de recunoscută în zona serviciilor medicale, un om care a făcut destul de multe lucruri în zona asta, e firesc ca în momentul în care sunt două personalități puternice și colaborarea să fie o colaborare care să se așeze puțin mai greu”.

Daniel Fenechiu spune că reformarea sistemului sanitar este o provocare serioasă și că Vlad Voiculescu va avea probleme, dacă nu va lua măsuri coerente: „Această criză sanitară ne-a arătat faptul că o parte dintre instituțiile noastre sunt la pământ și nu din cauza ministrului Voiculescu sau a ministrului Tătaru, sunt la pământ pentru că timp de 30 de ani, în sistemul sanitar s-au făcut doar cârpeli și improvizații. Fără o reformă serioasă, orice situație gravă de sănătate ne găsește într-o situație în care doar norocul ne ajută ca lucrurile să meargă cum ne dorim. Din punctul ăsta de vedere, este foarte mult de muncit. Ministrul Voiculescu are o provocare serioasă și în raport de maniera cum o rezolvă, va fi evaluată activitatea lui guvernamentală, pentru că în momentul ăsta știe care sunt problemele și trebuie să vină cu acel tip de soluții care să conducă sistemul de sănătate românesc în față. Sunt conștient că nu poate peste noapte să rezolve toate problemele, însă dacă nu va lua măsuri cât se poate de coerente, care să ducă la îmbunătățirea actului medical, la îmbunătățirea organizării în sistem, va avea o mare problemă, atât în coaliție, cât și în propriul lui partid, ca să nu mai vorbesc de ceea ce contează, de zona de reacție publică”.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 18
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
daianu
Daniel Dăianu lansează un avertisment dur: „România riscă să intre cu...
mihai tatulici
Mihai Tatulici, prima voce din seria „Ca să știi ce se întâmplă”: O...
Pe aceeași temă
vlad voiculescu ID88230_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Vlad Voiculescu sesizează CE privind achitările din dosarul '10 August' și hotărârea CSM cu...
Nelu Tătaru la D24
Fostul ministru Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită, acuză că nu este lăsat...
BUCURESTI - COMISIA JURIDICA - VOT RIDICARE IMUNITATE - NELU TAT
Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită
Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu, reacție după decizia CCR de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale...
Te-ar putea interesa și
vlad voiculescu ID130142_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Vlad Voiculescu anunţă că îl dă în judecată pe Mircea Geoană pentru calomnie: „Am crezut că...
Nelu Tătaru
Nelu Tătaru anunţă că va încerca să deschidă un cabinet privat, după ce ÎCJJ a menţinut...
BUCURESTI - COMISIA JURIDICA - VOT RIDICARE IMUNITATE - NELU TAT
Nelu Tătaru, pus sub control judiciar. Are interdicție de a-și exercita profesia de medic
Bucharest, Romania - August 02, 2022: Romanian prime Minister Nicolae Ciuca hold a press conference after the meeting of the Political Bureau of the N
Nicolae Ciucă, despre Nelu Tătaru: Este un caz care pune în evidenţă faptul că instituţiile...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
"Coutures" Première
„A fost ciudat să am Hollywoodul în salonul de spital”. Angelina Jolie, față în față cu una...
Mihai Albu, alături de fiica lui, Mikaela, și de Elena / Foto: Facebook
Soția lui Mihai Albu rupe tăcerea despre relația cu Mikaela. De ce păstrează distanța față de...
kelemen hunor
Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: "Am prezentat trei variante, pe a patra n-am...
ilie bolojan, pnl
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: "Un guvern minoritar în jurul PSD sau un...