Acum la Digi FM 29 INNA - MORENITO (beatmix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

A fost stabilită cauza morții lui Matthew Perry. Actorul din „Friends” a fost ucis de efectele acute ale ketaminei

Matthew Perry
Matthew Perry/sursa foto: Profimedia

Actorul Matthew Perry, starul serialului Friends, care a murit la 28 octombrie, la vârsta de 54 de ani, a decedat din cauza efectelor acute ale ketaminei, potrivit raportului de autopsie publicat vineri de medicul legist din comitatul Los Angeles, relatează ABC News.

Raportul autopsiei mai consemnează înecul, boala coronariană şi efectele buprenorfinei ca fiind factori care au contribuit, dar care nu au legătură cu cauza imediată a morţii.

Modul în care a survenit moartea a fost declarat accident.

Într-o declaraţie făcută a doua zi după ce a intervenit la locuinţa sa, Departamentul de Poliţie din Los Angeles a precizat că Perry "a fost descoperit fără reacţie, în jacuzzi-ul său, de un martor".

"Departamentul de pompieri al oraşului Los Angeles a răspuns la faţa locului şi l-a declarat pe Perry decedat", a precizat poliţia, potrivit News.ro. 

Nu au existat indicii care ar putea fi vorba de crimă, potrivit unor surse din cadrul forţelor de ordine.

Perry urma o terapie ce presupunea infuzie de ketamină, fiind de dată recentă, efectuată cu o săptămână şi jumătate înainte de deces, potrivit raportului de autopsie. El avea un nivel ridicat de ketamină în sânge şi probabil că a leşinat şi apoi a intrat sub apă, se arată în raportul de autopsie.

Potrivit raportului, se pare că a primit perfuzii cu ketamină pentru depresie şi anxietate, dar medicul legist scrie că ketamina din organismul său la momentul morţii nu ar fi putut proveni de la acea terapie administrată prin perfuzii, deoarece timpul de înjumătăţire al ketaminei este de 3 până la 4 ore sau mai puţin. Metoda de administrare a ketaminei pe care o avea în sânge la momentul morţii rămâne necunoscută.

La domiciliul său au fost găsite medicamente eliberate pe bază de reţetă şi pastile care se dau la liber, dar nimic în apropierea căzii în care a fost găsit mort, se arată în raportul de autopsie.

Perry a devenit celebru după ce l-a interpretat pe Chandler Bing în serialul de succes "Friends", care a rulat între 1994 şi 2004. De asemenea, a jucat în mai multe seriale de televiziune, inclusiv "Studio 60 on the Sunset Strip", şi în filme precum "17 Again" şi "Fools Rush In". Dar, în afara realizărilor sale din film şi televiziune, Perry spunea că vrea ca oamenii să îşi amintească de el pentru că i-a ajutat pe alţii.

"Când voi muri, nu vreau ca Friends să fie primul lucru care să fie menţionat", a declarat Perry într-un interviu acordat în 2022 în podcastul "Q With Tom Power". "Vreau ca (ajutarea oamenilor) să fie primul lucru care să fie menţionat, iar eu voi trăi tot restul vieţii mele dovedind asta", a spus Perry.

În cartea sa de memorii, "Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing", lansată în 2022, Perry s-a destăinuit despre dependenţa sa de alcool şi de analgezicele eliberate pe bază de reţetă, care a fost declanşată după ce un medic i-a prescris Vicodin în urma unui accident de ski-jet. Regretatul actor a înfiinţat, de asemenea, o casă de abstinenţă pentru a-i ajuta pe alţii în lupta lor cu dependenţa.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Hayden Panettiere/ Profimedia
Adevărata cauză a morții lui Hayden Panettiere. Ce a găsit medicul legist în organismul...
Tim Curry/ Getty Images
A fost dezvăluită cauza morții lui Tim Curry. Actorul suferea de mai multe probleme de sănătate
Dolly Parton/ Getty Images
Cauza morții lui Dolly Parton, dezvăluită. Artista s-a stins la 80 de ani, într-o clinică din...
'Blackbird' Photocall - 67th San Sebastian Film Festival, Spain - 20 Sep 2019
De ce a murit Sam Neill, la doar trei luni după ce anunțase că a învins cancerul. Ce s-a...
Te-ar putea interesa și
Edmonton Oilers v Los Angeles Kings - Game Six
Obiectele personale ale lui Matthew Perry, scoase la licitaţie. Suveniruri din Friends și o...
World Premiere of "Wimbledon"
Moartea lui Matthew Perry. Un medic, condamnat la 30 de luni de închisoare. Ce au transmis în...
Felix Baumgartner
S-a aflat adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner, la trei luni de la...
perry (2)
„Regina ketaminei”, bănuită că i-ar fi vândut doza fatală actorului Matthew Perry, își asumă...
Partenerii noștri
DigiSport Nicolae Pîrvulescu, după Corvinul - Rapid 0-0: ”Ne calificăm!”
Nicolae Pîrvulescu, după Corvinul - Rapid 0-0: ”Ne calificăm!”
PeRoz 4 zodii ajung la un punct de cotitură la final de octombrie. Deciziile pe care nu le mai pot amâna
4 zodii ajung la un punct de cotitură la final de octombrie. Deciziile pe...
Film Now La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul, pe bicicletă de-a lungul coastei Los Angelesului
La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul...
Digi World Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști
Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat să-l țin strâns în brațe"
Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani...
Digi Life O insulă întreagă, scoasă la vânzare cu aproape un milion de lire. Locul ascuns din Scoția unde s-ar fi refugiat un prinț regal
O insulă întreagă, scoasă la vânzare cu aproape un milion de lire. Locul...
MAE
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, convocat la sediul MAE
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Vasile Tofan
Premierul Republicii Moldova, după întrevederea cu Luca Niculescu: "Ne leagă viitorul pe care...
Television Academy's 78th Emmy Awards - Arrivals
Noah Wyle a fost desemnat de revista People „Cel mai sexy bărbat în viaţă” al anului 2026
Trendul de Halloween viral pe TikTok care îi poate traumatiza pe copii/ Foto: Captură video
Trendul de Halloween viral pe TikTok care îi poate traumatiza pe copii. Avertismentul...
placinta cu dovleac
Plăcintă cu dovleac. Rețeta rapidă și simplă de toamnă, cu foi cumpărate și umplutură aromată...