Acum la Digi FM MARK RONSON FT AMY WINEHOUSE - Valerie
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă ordonanţa de urgenţă

Judecator
Judecător, instanță, tribunal. Shutterstock

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă ordonanţa de urgenţă care modifică legile justiţie. UNJR susţine că actul normativ a fost adoptat intempestiv şi fără minime consultări.

Judecătorii atrag atenţia că ordonanţa de urgenţă care a fost recent publicată în monitorul oficial conţine o serie de prevederi care încalcă principiul separării carierei judecătorilor de cea a procurorilor. Asta în contextul în care pentru funcţiile de conducere din Ministerul Public, avizul va fi dat de plenul CSM şi nu de secţia de procurori din cadrul Consiliului, aşa cum se făcea până acum.

UNJR critică şi modificarea condiţiei vechimii pentru a accede la Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce reprezintă un pas enorm înapoi faţă de forma anterioară a statutului celor două profesii.

În aceste condiţii, judecătorii cer Guvernului să revină asupra modificărilor, înainte ca ele să producă efecte negative iremediabile.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
ilie bolojan, congres pnl
Curtea de Apel București anulează decizia lui Ilie Bolojan de înființare a Comitetului pentru...
Stethoscope on a white desk with clipboard symbolizing diagnostics, and healthcare concept
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care stabileşte un mecanism de control al...
nazare
Ministrul Finanțelor: Guvernul a adoptat marţi seara Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri...
politia-rutiera
Noile condiţii de restituire a permisului de conducere reţinut intră în vigoare de azi
Te-ar putea interesa și
bani lei - inquam ganea
Cresc salariile bugetarilor. Guvernul adoptă vineri ordonanța de urgență
Cătălin Predoiu
Proiectul privind desființarea SIIJ a fost finalizat, anunță Ministerul Justiției
Asistați social caută locuri de muncă, joburi, AJOFM, serviciu, lucru, ajutor social, asistență socială
Statul îi trimite la muncă pe asistații social. Dacă refuză, pierd ajutorul
Claudiu Năsui
Claudiu Năsui anunță că vrea să desființeze prin OUG sinecurile administratorilor „speciali”
Partenerii noștri
DigiSport Au făcut anunțul: pun pe masă 5.000.000 € pentru transferul anului din SuperLigă! Novak Djokovic și Courtois, implicați
Au făcut anunțul: pun pe masă 5.000.000 € pentru transferul anului din...
PeRoz Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele șase luni le pot schimba viața
Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele...
Film Now Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în cascadele din Croația
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai...
Digi World Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a întâmplat atunci”
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul generos
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
elena mateescu
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Australia's Ban On Social Media For Under-16s Looms
Turcia interzice accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Legea a fost deja...
Amal și George Clooney
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie...
Donald Trump
Donald Trump, supărat că nu a primit Nobelul pentru Pace nici anul acesta: "O pată de neşters...
drapel steag ue uniunea europeana profimedia
Irlanda, care deține președinția UE, propune reducerea bugetului pe perioada 2028-2034...