Acum la Digi FM Marius Dobre DJ SNAKE FEAT BIPOLAR SUNSHINE - Paradise (Beatmix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ucraina şi Rusia continuă joi discuţiile la Abu Dhabi, după o primă zi „productivă” a negocierilor de pace mediate de SUA

Background of Ukraine country flag versus Russia flag
Drapelele Ucrainei și Rusiei / Profimedia Images

Oficialii ucraineni şi ruşi au încheiat miercuri o primă zi „productivă” a noilor negocieri mediate de SUA la Abu Dhabi, a declarat negociatorul principal al Kievului, discuţiile urmând să continue joi, în timp ce luptele din cel mai mare conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial continuă să facă ravagii, relatează Reuters.

„Lucrările au fost substanţiale şi productive, axate pe măsuri concrete şi soluţii practice”, a scris Rustem Umerov, şeful Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, pe X, potrivit News.ro. 

Un oficial american, care a oferit comentarii sub condiţia anonimatului, a calificat, de asemenea, discuţiile ca fiind productive şi a declarat că acestea vor continua joi dimineaţă.

Întâlnirile trilaterale de două zile au loc după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a profitat de armistiţiul energetic susţinut de SUA săptămâna trecută pentru a stoca muniţii, atacând Ucraina marţi cu un număr record de rachete balistice.

Zelenski a spus în discursul său video nocturn că este esenţial ca discuţiile să conducă la o pace reală şi să nu ofere Rusiei o nouă oportunitate de a continua războiul. Partenerii Ucrainei, a spus el, trebuie să exercite mai multă presiune asupra Moscovei.

„Acest lucru trebuie simţit acum. Oamenii din Ucraina trebuie să simtă că situaţia se îndreaptă cu adevărat spre pace şi spre sfârşitul războiului, nu spre o situaţie în care Rusia foloseşte totul în avantajul său şi continuă atacurile”, a spus Zelenski.

Preşedintele a mai spus că Ucraina se aşteaptă ca discuţiile să conducă în curând la un nou schimb de prizonieri.

Intervievat, miercuri, de canalul de televiziune francez France 2, Zelenski a dezvăluit că numărul soldaţilor ucraineni ucişi pe câmpul de luptă ca urmare a războiului cu Rusia este estimat la 55.000. Zelenski menţionase anterior un bilanţ de peste 46.000 de militari ucraineni ucişi, într-un interviu acordat reţelei de televiziune americane NBC în februarie 2025.

Miercuri, la scurt timp după începerea negocierilor, forţele ruse au lovit o piaţă aglomerată din estul Ucrainei cu muniţie cu dispersie, ucigând cel puţin şapte persoane şi rănind 15, a declarat guvernatorul regiunii Doneţk, Vadîm Filaşkin.

Fotografiile publicate mai devreme în aceeaşi zi de Ministerul Afacerilor Externe al Emiratelor Arabe Unite arătau cele trei delegaţii aşezate în jurul unei mese în formă de U, cu oficialii americani aşezaţi în centru, inclusiv trimisul special Steve Witkoff şi ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner.

„Procesul de negociere a continuat astăzi sub forma unui grup de lucru. Alături de mine, delegaţia ucraineană a fost formată din Kirilo Budanov, David Arahamia, Serhii Kîslîţia, Andrii Hnatov, Vadim Skibiţki şi Oleksandr Bevz”, a precizat Umerov. Din partea SUA, a arătat el, la consultări au participat Steve Witkoff, Jared Kushner, precum şi Daniel Driscoll şi generalul Alex Grynkewich, în timp ce partea rusă a fost reprezentată la nivel militar înalt, a detaliat Umerov.

Rămân diferențe majore în probleme-cheie 

Administraţia Trump a presat atât Kievul, cât şi Moscova să găsească un compromis pentru a pune capăt războiului care durează de patru ani, dar cele două părţi rămân departe una de cealaltă în câteva teme-cheie, în ciuda mai multor runde de negocieri cu oficialii americani.

„Vestea bună este că, pentru prima dată după foarte mult timp, avem echipe militare tehnice din Ucraina şi Rusia care se întâlnesc într-un forum la care vom participa şi noi cu experţii noştri”, a declarat miercuri, la Washington, secretarul de stat american Marco Rubio. „Nu vreau să spun că discuţiile în sine reprezintă un progres, dar este bine că există un angajament în acest sens”, a subliniat el.

La Paris, surse diplomatice au declarat că preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a trimis la Moscova consilierul diplomatic, Emmanuel Bonne, care s-a întâlnit marţi cu oficiali ruşi la Kremlin. Una dintre surse a declarat că scopul a fost de a purta un dialog pe teme cheie, cea mai importantă fiind Ucraina, dar nu a oferit detalii suplimentare.

Cele mai sensibile probleme în negocieri sunt cererile Moscovei ca Kievul să renunţe la teritoriile pe care le controlează încă în Doneţk şi soarta centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, care se află într-o zonă ocupată de Rusia.

Moscova doreşte ca Kievul să-şi retragă trupele din întreaga regiune Doneţk, inclusiv din oraşele puternic fortificate considerate una dintre cele mai puternice apărări ale Ucrainei, ca o condiţie prealabilă pentru orice acord de pace.

Ucraina a declarat că războiul ar trebui îngheţat de-a lungul liniilor actuale de front şi respinge orice retragere unilaterală a forţelor sale.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că trupele ruse vor continua să lupte până când Kievul va lua acele decizii care ar putea pune capăt războiului.

Rusia ocupă aproximativ 20% din teritoriul naţional al Ucrainei, inclusiv Crimeea şi părţi din regiunea Donbas din est, capturate înainte de invazia din 2022. Analiştii spun că Rusia a câştigat aproximativ 1,5% din teritoriul ucrainean de la începutul anului 2024.

Rusia nu câştigă războiul împotriva Ucrainei”, a declarat marţi ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, pentru publicaţia online Liga.

Concesii dureroase

Sondajele arată că majoritatea ucrainenilor se opun unui acord care ar ceda Moscovei mai mult teritoriu. Locuitorii din Kiev au declarat pentru Reuters că sunt sceptici cu privire la faptul că noile negocieri vor aduce o schimbare majoră.

„Să sperăm că se va schimba (ceva), desigur. Dar nu cred că se va schimba nimic acum”, a declarat Serhii, 38 de ani, şofer de taxi. „Noi nu vom ceda şi nici ei nu vor ceda”, spune bărbatul.

Prima rundă de negocieri în format trilateral a avut loc luna trecută în Emiratele Arabe Unite.

Miercuri, în paralel cu negocierile de la Abu Dhabi şi pe măsură ce războiul se apropie de intrarea în cel de-al cincilea său an, preşedintele chinez Xi Jinping şi liderul rus Vladimir Putin şi-au salutat relaţiile în timpul unei videoconferinţe.

Kremlinul a declarat că Xi, care a susţinut negocierile, l-a invitat pe Putin în China în lunile următoare.

Beijingul a încercat să se prezinte ca un mediator de pace şi este un aliat apropiat al Moscovei, care se luptă din ce în ce mai mult pentru a-şi finanţa vasta economie de război.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 12
Ilie Bolojan
Mîndruță, despre moțiunea împotriva lui Bolojan: „Hit-ul anilor '90...
chivu (1)
Mourinho, despre Cristi Chivu: „Nu am crezut niciodată că va deveni...
Nicușor Dan
Nicușor Dan: „Am convingerea că dacă moțiunea trece, rezultatul va fi...
Pe aceeași temă
President Zelenskyy and First Lady of Ukraine Visit Ireland
Ucraina declară încetarea focului începând cu 6 mai şi se aşteaptă la acţiuni similare din...
Drona
Anchetă după ce o dronă a căzut în județul Suceava, în apropiere de frontiera cu Ucraina. „Nu...
Fighter jets - Romania
Noi atacuri ruseşti în Ucraina, în apropierea frontierei cu România. O dronă a pătruns pentru...
drona militara
MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, la granița cu România. S-au auzit explozii în zonele...
Te-ar putea interesa și
kim jong un
Kim Jong Un confirmă regula sinuciderii pentru soldații capturați în Ucraina, în războiul...
Alexandru Bălan.jp
Fostul adjunct al SIS, grațiat de Maia Sandu și dat la schimb pentru doi ofițeri moldoveni...
Informal EU Leaders Summit In Cyprus
„Un salt tehnologic fără precedent”. Polonia va crea o „armată de drone” împreună cu Ucraina...
European Leaders Discuss Ukraine Security Guarantees at Paris Summit
Zelenski acuză Rusia de ”terorism nuclear”, la 40 de ani de la accidentul de la Cernobîl
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
The Prince And Princess Of Wales Mark World Mental Health Day - Day 2
Prima deplasare oficială în străinătate a prințesei Kate, după ce a fost diagnosticată cu...
Spanish warships heading to Iran. Two spanish military vessels cruising direction Strait of Hormuz. Cadiz, Andalusia, Spain, Europe.
China declară că "numai un armistiţiu cuprinzător poate atenua tensiunile în Strâmtoarea Ormuz"
Bucharest,,Romania,-,October,18,,2022:,Romanian,Firefighters,(pompieri),During
Incendiu la un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc din apropierea Gării de Nord. O...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu exclude o colaborare cu AUR: "Nici măcar varianta ca PSD să susţină un guvern...