Acum la Digi FM Audiență Națională LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Tradiții de Sfântul Ștefan, apostolul celebrat în cea de-a treia zi de Crăciun

Sfântul Ștefan

Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus și primul martir al Bisericii creștine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi și pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace.

O veche tradiție spune că de ziua Sfântului Ștefan este bine să se aducă în casă icoana care îl înfățișează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Tradiția mai spune că, pentru sporul casei și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca, pe 27 decembrie, să se dăruiască o icoană a Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu mâncare celor care poartă numele Sfântului Ștefan.

În unele zone din Muntenia se prepară pâinicile lui Ștefan, care au formă rotundă și sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan. După ce se sfințesc la biserică, se împart de pomană copiilor săraci. Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Numele sfântului este de origine grecească - Stephanos - și înseamnă „coroană, ghirlandă, cunună”. La români, numele de botez sunt Ștefan și Ștefania sau Ștefana și derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fănica, Făniță și Fana.

Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni și au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autoritățile iudaice, deschizând drumul unui impresionant șir de martiri creștini pedepsiți pentru credința lor.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
craciun romania, craiova
Când începe Postul Crăciunului 2026 și cât durează. Zilele cu dezlegare la pește și regulile...
Sfânta Parascheva (2)
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfânta Parascheva. Ce nu este bine să faci pe 14...
Honourable Skull of Saint John Chrysostom arrives in Bucharest, Romania - 11 Jul 2025
Sfânta Ana, ocrotitoarea mamelor și a familiei. Ce este bine să faci pe 9 septembrie și cui îi...
Sfintii Constantin si Elena
Sfinții Constantin și Elena, sărbătoare în 21 mai. Tradiții, obiceiuri și ce este bine să faci...
Te-ar putea interesa și
Stained,Glass,Window,Representing,The,Saints,Constantine,And,Helen,In
Toate numele sărbătorite de Sf. Constantin și Elena. Cui îi urăm „La mulți ani!" pe 21 mai
Izvorul Tămăduirii
Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului. Ce tradiții se respectă și ce este...
biserică, paște, luminîă de înviere
Ce se face în a treia zi de Paște și de ce se numește Marțea Albă. Tradiții autentice din...
biserică, paște, luminîă de înviere
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care...
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Reacția lui Gică Hagi, după ce Ionuț Radu s-a "dat lovit" și a refuzat convocarea la națională
Reacția lui Gică Hagi, după ce Ionuț Radu s-a "dat lovit" și a refuzat...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Târgul de Crăciun Craiova (2)
Începe Târgul de Crăciun de la Craiova. Programul din 2026 și principalele atracții din...
Meghan Markle, alături de mama ei, Doria, și de prințul Harry / Foto: Profimedia
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas...
President Donald Trump Meets With German Chancellor Friedrich Merz At The White House
Donald Trump, după ce republicanii au fost învinși în midterms: "America a făcut un pas uriaş...
targul de craciun din sibiu (2)
Când începe Târgul de Crăciun din Sibiu. Principalele atracții și data până la care poate fi...