Acum la Digi FM JUSTIN TIMBERLAKE - Sexyback
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Pasagerii unei curse Nisa-Oslo, obligaţi să intre în carantină. Un minut a făcut diferența

Pasager în avion, aeronavă, transport aerian, turism

Toi cei 158 de pasageri ai unui zbor al companiei scandinave SAS între oraşul Nisa (sudul Franţei) şi capitala norvegiană Oslo vor rămâne în carantină timp de 10 zile. Avionul lor a aterizat la destinaţie chiar în momentul din care autorităţile norvegiene anunţaseră că încadrează Franţa în „zona roşie”, relatează Agerpres citând AFP şi DPA.

Avionul trebuia să aterizeze la ora 00:10. Pilotul a încercat să se grăbească pentru că de la ora 00:00, toți călătorii care veneau din Franța urmau să intre în carantină. Aeronava a aterizat la ora 00:01, cu nouă minute mai devreme decât ora programată, dar nu la timp pentru a evita carantina.

Potrivit înregistrărilor de pe aeroportul din Oslo şi ale SAS, cursa SK4700 a aterizat în capitala Norvegiei fix la miezul nopţii. Site-ul de specialitate FlightRadar24 a consemnat aterizarea pe pista de la Oslo la ora 00.01 locală, 22.01 GMT, cu nouă minute mai devreme decât ora programată.

Pasagerii pot rămâne în carantină la locul de reşedinţă şi nu trebuie să rămână în hoteluri la aeroport, a precizat pentru France Presse Elisabeth Johansen, consilieră în Ministerul Sănătăţii norvegian.

Cei aflaţi la bord sperau să scape de carantină şi au aplaudat când pilotul le-a comunicat că vor ateriza fix la miezul nopţii, a relatat cotidianul Dagbladet.

Norvegia a anunţat joi că Franţa, Elveţia, Monaco şi Cehia vor intra de a doua zi în „zona roşie” a coronavirusului. Norvegia se confruntă cu o înmulţire a contaminărilor, cu şapte noi cazuri la 100.000 de locuitori în 14 zile, adică triplarea incidenţei, conform datelor OMS Europa.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Proteste violente în Belgia/ Profimedia
Proteste violente în Franța și Belgia. Peste 270 de arestări în Franța, după manifestațiile...
Flydubai
Copilotul care și-a înjunghiat colegul a încercat să transforme avionul într-o armă. Planul...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, dezvăluiri despre cei 6 ani petrecuți în Franța: „Mi s-a propus să iau cetățenia...
Students clash with police during high-school mobilization in Nancy
„Cred în această generație!” Apelul emoționant al lui Teddy Riner, după ciocnirile dintre...
Te-ar putea interesa și
Incendiu puternic la un liceu din Franța, în timpul protestelor elevilor/ Profimedia
Incendiu puternic la un liceu din Franța, în timpul protestelor elevilor. Fațada și acoperișul...
Andy Burnham
„Welcome back!” Macron şi Sanchez salută declaraţiile lui Burnham despre o eventuală revenire...
Mii de oameni au mărșăluit în toată Franța pentru a cere măsuri urgente de atenuare a efectelor schimbărilor climatice / Foto: Profimedia
Mii de oameni au mărșăluit în toată Franța pentru a cere măsuri urgente de atenuare a...
Marine Le Pen
Marine Le Pen conduce detaşat în intenţiile de vot la alegerile prezidențiale din Franța 2027...
Partenerii noștri
Digi24 Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să...
DigiSport Filipe Coelho s-a decis în cazul lui Steven Nsimba la Craiova, după ce atacantul ar fi decis să plece
Filipe Coelho s-a decis în cazul lui Steven Nsimba la Craiova, după ce...
PeRoz Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am auzit că ieșea cu o actriță faimoasă
Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat...
Film Now Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a învățat în 46 de ani de carieră e în acest rol”
Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a...
Digi World Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care era cea mai mare teamă a artistei
Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care...
Digi Life De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Planeta, denumită WASP-17b / Profimedia
O planetă uriașă, cu aspect de bezea, ascunde un fenomen uluitor. Ce au descoperit...
Vulpe/ Shutterstock
O vulpe a fost văzută pe străzile din Iași. Ce i-a făcut pe medici să tragă un semnal de...
Papa Leon/ Profimedia
Papa Leon, primele declarații după operația pentru cancer pulmonar. Ce mesaj a transmis la...
George Simion, AUR, election calendar negotiation, Bucharest, Romania - 01 Jul 2024
Marius Lulea, fost cofondator AUR, a găsit un cap de porc la poarta casei. Ce le-a spus...