Acum la Digi FM Gabriel Cindea REMA - Calm Down
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ministrul Justiţiei, întrebat dacă a vorbit cu Lia Savonea şi dacă aceasta ar trebui să-şi dea demisia: „Demisia este un act personal pe care oricine şi-l asumă”

Radu Marinescu
Radu Marinescu, ministrul Justiției / Foto: Profimedia

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, afirmă că nu a stat de vorbă cu preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, despre dezvăluirile Recorder şi că el nu poate spune dacă cineva trebuie să demisioneze sau nu. ”Demisia este un act personal pe care oricine şi-l asumă în raport de evaluarea pe care o facem”, spune Marinescu.

Ministrul Justiţiei a adăugat că, în actualul context tensionat, a transmis sistemului judiciar mesajul: „Faceţi ordine, lămuriţi lucrurile, verificaţi toate cele care sunt semnalate, hai să aflăm adevărul şi luaţi măsurile necesare în conformitate cu competenţele”.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a fost întrebat, luni, la Digi 24, dacă şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, ar trebui să facă un pas în spate, în contextul în care mii de protestatari care au ieşit în stradă în Capitală şi în marile oraşe au cerut, printre altele, demisia acesteia şi dacă a vorbit cu ea, relatează News.ro.

„Nu, nu am discutat cu doamna Savonea. Eu am transmis un mesaj sistemului judiciar: «Faceţi ordine, lămuriţi lucrurile, verificaţi toate cele care sunt semnalate, hai să aflăm adevărul şi luaţi măsurile necesare în conformitate cu competenţele»”, a afirmat Marinescu. 

Radu Marinescu a precizat că el este ministrul Justiţiei şi că a exprimat puncte de vedere „în limitele competenţelor” sale, aşa încât nu poate spune dacă cineva trebuie să-şi dea demisia sau nu.

„Întotdeauna am exprimat puncte de vedere echilibrate şi în limitele competenţelor mele. Eu nu pot spune că cineva trebuie să demisioneze sau nu. După cum ştiţi, demisia este un act personal pe care oricine şi-l asumă în raport de evaluarea pe care o facem”, a spus Marinescu. 

Ministrul a adăugat, totuşi, că „în actualul context tensionat” trebuie acţionat „într-un mod profesionist, într-un mod raţional, care este conform statutului pe care justiţia trebuie să-l aibă într-o societate modernă” şi să corecteze şi să îndrepte „absolut toate problemele”. 

„Nimic nu trebuie ignorat, totul trebuie lămurit, iar dacă este cazul şi sunt vinovăţii concrete, atunci da, cel care a greşit trebuie să acţioneze în consecinţă. Haideţi să aflăm adevărul”, a mai spus ministrul. 

Marinescu a subliniat că a cerut verificări „prompte, obiective, imparţiale şi depline”, iar ulterior să se ia măsurile necesare, „pentru ca orice fel de abatere care afectează funcţionarea justiţiei să nu fie sub nicio formă tolerată”. 

„Doamna Moroşanu (n. red. Raluca Moroşanu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, care a spus că dezvăluirile din ancheta Recorder sunt adevărate) a invocat existenţa unor fapte de corupţie, aşa ceva este foarte grav, aşa ceva nu poate fi tolerat în societatea noastră şi în sistemul nostru de drept, este foarte bine ca si dumneaei să prezinte organelor judiciare acele dovezi pe care le are pentru că avem nevoie de adevăr şi de corectitudine”, a precizat Marinescu.

Potrivit ministrului, cine este acuzat de corupţie „nu doar că nu mai trebuie să judece, dar trebuie să şi răspundă penal în faţa legii”.

„Trebuie, deci, să tratăm cu seriozitate aceste chestiuni şi atunci când se afirmă că există corupţie în sistemul judiciar să venim cu elemente concrete şi haideţi să-i sancţionăm pe cei care fac asemenea lucruri”, a adăugat ministrul.

El a mai spus că probele pot fi prezentate de către cei care fac dezvăluiri, dar trebuie să acţioneze „categoric” şi Parchetele, „în raport de elemente concrete”.

Recorder a realizat, sub titlul ”Justiţie capturată”, un documentar referitor la starea justiţiei din România, care încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon-cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistraţi şi politicieni, jurnaliştii calificând mărturiile din interiorul sistemului de justiţie ca fiind ”de o gravitate fără precedent”.

Duminică după-amiază, reprezentanţii Inspecţiei Judiciare au anunţat că instituţia face verificări după documentarul Recorder şi ca urmare a sesizării venite de la Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. ”O parte din elementele prezentate în material s-au aflat, deja, în atenţia noastră, un rezumat al acestor activităţi urmând a fi prezentat în zilele următoare”, a transmis Inpecţia Judiciară.

Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a afirmat, joi, înaintea conferinţei de presă organizate de instanţă ca urmare a anchetei Recorder, că susţine afirmaţiile judecătorului Laurenţiu Beşu - care apare în materialul de presă - ea reclamând situaţia ”toxică şi încordată” din instituţie.

”Am venit aici să îl susţin pe colegul Laurenţiu Beşu, tot ce a spus el acolo e adevărat, dacă va fi contrazis este o minciună. Aici, la Curtea de Apel Bucureşti, muncim foarte mult, conducerea nu ne ajută de niciun fel”, a declarat Raluca Moroşanu, judecător la Secţia 1 Penală a Curţii de Apel Bucureşti.

Sute de procurori şi judecători de la majoritatea instanţelor importante au semnat o scrisoare de susţinere pentru judecătorii care au vorbit despre problemele din sistem, arătând că acestea nu sunt cazuri izolate, ci probleme sistemice. Printre aceştia, se află şi şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, fost procuror general al României.

Citește și: Noi proteste, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, după ancheta Recorder. Manifestanţii cer revocarea Liei Savonea şi ca preşedintele şi premierul să apere Justiţia

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Marian Godină/ Foto: Facebook
Cum își câștigă Marian Godină banii după demisia din Poliția Română. Are mai multe surse de...
Cristian Trăilă
Cristina Trăilă și-a dat demisia din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului: "Sunt...
marian godina
Marian Godină și-a dat demisia din Poliție după 20 de ani. Motivul pentru care renunță la...
Ministrul Educației din India și-a dat demisia după scandalul examenelor de admitere la Medicină/ Profimedia
Val de proteste în India. Ministrul Educației și-a dat demisia după scandalul examenelor de...
Te-ar putea interesa și
lia savonea
Lia Savonea, mesaj de Ziua Justiţiei: Astăzi, mai mult ca oricând, avem obligaţia de a apăra...
george simion si Silvia Uscov
Avocata AUR, Silvia Uscov, și-a dat demisia din partid: "Am descoperit că nu suntem animaţi de...
Diana Matei
Diana Matei, adevărul despre motivul pentru care și-a dat demisia din MApN după 20 de ani: „Nu...
Keir Starmer
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat din funcție și de la conducerea Partidului...
Partenerii noștri
Digi24 Fructul de toamnă bogat în fibre care susține digestia. Specialiștii explică ce beneficii are și care este porția recomandată
Fructul de toamnă bogat în fibre care susține digestia. Specialiștii...
DigiSport FC Voluntari - ”U” Cluj 0-2, ACUM, DGS 1. Alibek Aliev a dublat avantajul!
FC Voluntari - ”U” Cluj 0-2, ACUM, DGS 1. Alibek Aliev a dublat avantajul!
PeRoz Irinel Columbeanu a acumulat datorii de 5.000 de euro la azil. Un român a venit special din SUA pentru a-i plăti restanțele
Irinel Columbeanu a acumulat datorii de 5.000 de euro la azil. Un român a...
Film Now Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem...
Digi World „Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați față de femei
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în mijlocul apei
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce...
Digi Life De ce nu trebuie să folosești niciodată bețișoare pentru urechi. Un medic trage un semnal de alarmă
De ce nu trebuie să folosești niciodată bețișoare pentru urechi. Un medic...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
Atac cu drone în Kiev/ Foto: Facebook
Atac cu drone în Kiev. O femeie și trei copii au fost uciși. Zeci de obiective, avariate
Baeram Florim/ Foto: X
Cum a evadat din închisoare românul căutat de patru zile în Italia: „A fost o situație...
Scandalul statuii „Domnul Goe” din Ploiești/ Foto: Facebook
Scandalul statuii „Domnul Goe” din Ploiești. Artista explică de ce a pictat-o în culorile...
Prințul Harry și Meghan Markle în Iordania
Harry și Meghan, comparați de contele Spencer cu prințesa Diana. Ce spune fratele acesteia...