Acum la Digi FM KYGO AND MIGUEL - Remind Me To Forget
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Mama Luizei Melencu nu crede în rezultatul raportului INML. Cere expertiză internațională

Monica și Luiza Melencu

Familia Luizei Melencu crede că fata de 18 ani trăiește, la fel și Alexandra Măceșanu. Mama Luizei, Monica Melencu, a declarat că nu are încredere în raportul INML potrivit căruia nu a putut fi identificat profil ADN de pe oasele din pădure. 

Concret nu mi-au spus nimic, iar eu cred că normal ar fi fost să vină cineva să ne anunțe și pe noi oficial, nu au anunțat nici măcar în al zecelea ceas să știm despre ce este vorba, iar părerea mea este că fetele sunt vii. Până nu am ceva concret, tu spui că am găsit un dinte, cenușa aceea, concret dacă fac o înmormântare o fac creștinește, ăsta-i copilul meu să știu unde mă duc, dar tu îmi spui că ai găsit că sunt umane între 15 și 19 ani, auzim de 4 luni verdictul acesta, a declarat femeia.

Monica Melencu e hotărâtă să ceară o contraexpertiză internațională.

De Luiza nu am auzit nimic, că e moartă sau vie, noi suntem supuși să suportăm și una și alta pentru că atât ne-a mai rămas. Nici nu mă las, nu am încredere, pur și simplu, vorbim cu domnul Tonel Pop (avocatul familiei, n.r.) dar vă dați seama noi nu am primit încă nimic concret, este normal. Nouă nu ni s-a spus că este moartă, au luat osemintele, rezultatul s-a dat, nu a spus că e al Luizei. O să facă alta. Până în momentul acela eu o să cred că fiica mea este vie, a mai spus mama Luizei.

Imediat după anunțul DIICOT, și bunicul Luizei a făcut declarații la Caracal, unde a spus că INML a greșit.

Numai anomalii, tâmpenii, prostii. Nu au curajul. Sunt lași. Ăsta e adevărul, am spus de la început. Să le fie rușine (procurorilor DIICOT, n.r.). Sunt plătiți să își facă datoria. Am fost mințiți, tot timpul învârtiți. Am convingerea că ei au știut din prima clipă ce se întâmplă la Caracal, că Luiza a fost răpită și acolo e o șleahtă de nemernici, că nu poți să îi numești altcumva. Am făcut afirmația că vom merge la alte laboratoare, în altă țară, indiferent unde. Ei au înțeles lucrurile că îi vom face de râs. Să își facă datoria, nu să ne mintă, a spus bunicul fetei dispărute.

La rândul său, avocatul Tonel Pop a spus că specialiștii INML ar fi trebuit să anunțe cu mult timp înainte că oasele găsite în pădure sunt prea calcinate și nu poate fi identificat un profil ADN din ele. Potrivit apărătorului, anchetatorii și-au bătut joc de întreaga țară.

Și-a bătut joc de o țară întreagă și de familiile acestor fete. Suferința este enormă. Stresul e mai mare decât suferința. Deci stresul poate omorî omul. Toată țara a stat cu sufletul la gură neștiind ce se întâmplă. Este o bătaie de joc încredibilă. Acest domn, ce-o fi el acolo, ar trebui pur și simplu luat și anchetat (cel care a preluat raportul de la INML, n.r.). Într-un astfel de caz atât de important trebuia să raporteze imediat superiorilor și să ducă acel buletin celor care decid, nu în sertarul respectiv, încuiat, a spus avocatul familiei Melencu.

Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, arată DIICOT. Procurorii au retrimis INML dispoziție de refacere a analizei.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
President Zelenskyy and First Lady of Ukraine Visit Ireland
Zelenski a marcat 12 ani de la doborârea zborului MH17 şi a cerut tragerea la răspundere a...
Explozie într-un apartament din Caracal/ Foto: ISU Olt
Explozie într-un apartament din Caracal, cu mai multe locuințe afectate. 25 de persoane au...
2026-02-05-0677
Robert Negoiţă afirmă că testul antidrog făcut la INML a ieşit negativ: „Ca să nu fie ceva...
Dominic Fritz anunţă că va contesta la ÎCCJ decizia privind raportul ANI: „Nu am nimic să-mi...
Te-ar putea interesa și
ND 2025-11-12-5296
Nicușor Dan, reacție după raportul Congresului SUA care pune sub semnul îndoielii decizia...
ND 2025-11-12-5296
Când va fi făcut public raportul privind anularea alegerilor din 2024. Nicușor Dan: „Înainte...
Alexandru Rogobete
Ministrul Sănătăţii, despre rezultatele controlului la spitalul privat din Constanţa...
Deadly Gas Explosion Hits Residential Building in Bucharest, Romania
Prima ipoteză a specialiștilor INSEMEX despre explozia din Rahova. Scurgerile de gaze ar fi...
Partenerii noștri
Digi24 Misterul morții nepoatei lui Hitler, după 95 de ani. Documente noi sugerează o posibilă mușamalizare
Misterul morții nepoatei lui Hitler, după 95 de ani. Documente noi...
DigiSport A marcat, dar și-a ”îngropat” echipa! Faza serii în Liga Națiunilor: ROȘU, după un gest ”nebun”! Goluri în `90 și `90+3
A marcat, dar și-a ”îngropat” echipa! Faza serii în Liga Națiunilor: ROȘU...
PeRoz 4 zodii lasă în urmă o perioadă grea începută acum opt ani. Până în aprilie 2027 li se schimbă perspectiva asupra vieții
4 zodii lasă în urmă o perioadă grea începută acum opt ani. Până în...
Film Now Michael Douglas și Catherine Zeta Jones, născuți în aceeași zi. Cum arată copiii lor, un băiat și o fată
Michael Douglas și Catherine Zeta Jones, născuți în aceeași zi. Cum arată...
Digi World Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte. Noile descoperiri indică o imagine cu totul diferită
Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum de baie și radiază lângă soțul ei cu 7 ani mai tânăr
Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum...
Digi Life Croșetatul, hobby-ul care ne poate ajuta să ne relaxăm. Ce se întâmplă în creier atunci când lucrăm cu mâinile
Croșetatul, hobby-ul care ne poate ajuta să ne relaxăm. Ce se întâmplă în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
laurentiu reghecampf
Laurenţiu Reghecampf e oficial noul antrenor al FCSB. E la al treilea mandat la conducerea...
Călin Georgescu părăsește sediul Tribunalului București înconjurat de susținători, 22 septembrie 2026. Inquam Photos / George Călin
Procurorii au pus sechestru pe vila din Mogoșoaia care-i aparține lui Călin Georgescu
Nicușor Dan
"Alegerile anticipate sunt rele în primul rând pentru cetăţeni". Nicușor Dan nu-și dorește să...
Cristian Pomohaci
Cristian Pomohaci, acuzat că a produs şi distribuit fotografii şi clipuri cu conținut...