Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu RIHANNA FEAT JUSTIN TIMBERLAKE - Rehab
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Sfântul Dimitrie cel Nou. Recomandările Jandarmeriei pe durata participării la pelerinaj. „Să dăm dovadă de responsabilitate”

Honourable Skull of Saint John Chrysostom arrives in Bucharest, Romania - 11 Jul 2025
Patriarhie. Profimedia

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, maior Ana-Maria Burchi, a îndemnat, vineri, la responsabilitate şi la adoptarea unui comportament civilizat pe durata participării la pelerinajului desfăşurat cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 19 - 29 octombrie.

"Nu e doar obligaţie de serviciu, ci aş spune că e deja o tradiţie ca Jandarmeria Română să fie alături de Patriarhia Română, pe Dealul Mitropoliei, în fiecare an, cu prilejul acestei importante sărbători religioase pe care toată lumea o aşteaptă. Rolul nostru este acela de aavea grijă ca întregul pelerinaj se se desfăşoare în condiţii de ordine şi siguranţă publică", a transmis Burchi, într-o declaraţie de presă.

Ea a precizat că, pentru acest lucru, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, alături de celelalte instituţii din Ministerul Afacerilor Interne, au luat măsuri pentru ca pelerinajul să se desfăşoare în condiţii de ordine şi siguranţă publică.

"Astfel a fost dispusă suplimentarea forţelor de ordine prezente pentru acest eveniment. De asemenea, se vor institui dispozitive de ordine publică, dar şi culoare speciale de acces, pentru a crea condiţiile optime de desfăşurare a întregului pelerinaj. Prin prezenţa noastră, urmărim evitarea aglomerărilor de persoane, tocmai de aceea, aşa cum spuneam, au fost instituite aceste dispozitive speciale şi culoare speciale pentru acces, dar şi, bineînţeles, evitarea oricăror incidente care ar putea să apară", a explicat Ana-Maria Burchi.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a recomandat adoptarea unui comportament civilizat pe durata participării la pelerinaj.

"Avem nevoie şi de sprijinul cetăţenilor, pentru a putea să ducem la îndeplinire aceste deziderate. Tocmai de aceea, venim în întâmpinarea lor cu câteva recomandări. Este necesar ca toţi participanţii să dea dovadă de răbdare şi să aibă un comportament civilizat pe toată durată timpului de aşteptare. De asemenea, să nu se implice în acţiuni care ar putea să tulbure buna desfăşurarea evenimentului. În situaţia în care sunt însoţiţi de copii, ştim că acest lucru se întâmplă în fiecare an, să îi supravegheze cu atenţie pentru că aceştia se pot pierde foarte repede în mulţime", a recomandat Burchi.

De asemenea, Ana-Maria Burchi a atras atenţia supra necesităţii ca pelerinii să aibă grijă de bunurile personale şi, în situaţia în care au nevoie de sprijin, să solicite sprijinul forţelor de ordine aflate în apropiere, dar şi dacă observă încălcări ale legii.

"Este necesar ca fiecare dintre noi să dăm dovadă de responsabilitate şi să acordăm respectul cuvenit unei astfel de sărbători. Suntem convinşi că prin dialog şi înţelegere lucrurile vor funcţiona aşa cum se cuvine", a adăugat reprezentantul Jandarmeriei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Closeup,On,Red,Chrysanthemum,Flowers,In,The,Garden,In,Sun
Obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Dumitru. Ce nume se sărbătoresc pe 26 octombrie
Jandarmeria
Jandarmeria respinge informațiile potrivit cărora imaginile de la metrou apărute pe TikTok ar...
sfantul dumitru
Manifestări religioase de Sf. Dumitru. Între ce ore se va desfășura procesiunea „Calea...
Bucharest,,Romania.,February,3,,2017.,Romanian,Patriarchal,Cathedral,(catedrala,Patriarhala
Începe pelerinajul de sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Programul...
Te-ar putea interesa și
Patriarhul Daniel
Patriarhul Daniel, mesaj pentru credincioși: Respectați cu strictețe sfatul medicilor şi...
Jandarmeria
Jandarmii din Vrancea, acuzați că și-au însușit meritele pentru salvarea unor sinistrați...
patriarhul-daniel
Patriarhul Daniel: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Când comuniștii au interzis închinarea la...
BUCURESTI - SFANTUL DUMITRU
La pelerinajul din Capitală, de Sf. Dimitrie cel Nou, vor putea participa doar bucureștenii
Partenerii noștri
DigiSport Nuno Campos și-a spus nemulțumirea, după ce Dinamo a revenit pe primul loc: ”Trebuie să înțelegem”
Nuno Campos și-a spus nemulțumirea, după ce Dinamo a revenit pe primul...
PeRoz Se întoarce roata norocului pentru 3 zodii. Până pe 8 noiembrie 2026, primesc șanse pe care le credeau pierdute
Se întoarce roata norocului pentru 3 zodii. Până pe 8 noiembrie 2026...
Film Now A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie subțire din satin
A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce...
Digi World Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii
Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la...
Digi Life Trucul simplu care menține florile proaspete mai mult timp. Adaugă aceste două ingrediente obișnuite în vază
Trucul simplu care menține florile proaspete mai mult timp. Adaugă aceste...
Donald Trump
Alegeri în SUA. 4 schimbări majore care ar putea zgudui politica externă a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit în Florida/ Profimedia
Tragedie aviatică în Florida. Un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit și a fost...
F1 Grand Prix of Mexico
Kimi Antonelli este cel mai tânăr campion mondial din istoria F1! Italianul, în lacrimi la...
Avioanele tactice de luptă F-16
Alertă aeriană în România, în toiul nopții! Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu devastator la un salon de evenimente din București. 12 autospeciale de pompieri au...