Acum la Digi FM MR. PROBZ - Waves (Robin Schulz Radio Edit)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Sorin Grindeanu, după ce fostul lui șef de cabinet a fost reținut de DNA: "Nu l-am adus eu la Ministerul Transporturilor. N-am avut referințe proaste despre el"

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu / Foto: Profimedia

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, 1 aprilie, că îl cunoștea pe Cristian Anton, fostul său șef de cabinet, din Timișoara, dar nu l-a adus el la Ministerul Transporturilor și că nu a avut referințe proaste despre acesta când l-a numit în funcție.

"Eu, când am venit la Ministerul Transporturilor, evident am încercat să îmi găsesc colaboratori cu care am interacționat în trecut și pe care-i cunoșteam. L-am cunoscut pe Cristian Anton din Timișoara, fiind timișorean, și mai era ceva, lucra în cadrul Ministerului Transporturilor. Eu am venit ministru la finalul anului 2021. El era acolo de prin 2012. Nu l-am adus eu. N-am avut referințe proaste dinspre cei care trebuiau să mă semnalizeze că există anumite lucruri nelocul lor. De altfel, n-am avut nici pe perioada mandatului. Dacă aș fi avut asemenea referințe și lucruri care erau în afara legii, fiți sigur că aș fi acționat", a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că numele lui nu apare în dosarul lui Anton de la DNA și că nu are niciun fel de emoție legată de acest caz, scrie Agerpres.

"Uitați-vă pe rechizitoriu. Nu apare niciunde numele de Sorin Grindeanu, așa că n-am de ce să nu spun lucrurile așa cum stau. N-am niciun fel de emoție. Dacă aș fi știut lucrurile de acest tip, în mod sigur le-aș fi semnalat celor care trebuie să le pedepsească. Dar vă aduc aminte că el nu a fost director ARR cât am fost eu ministru", a menționat acesta.

Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă o cunoaște pe Mariana Ioniță, secretar general în perioada în care era el ministru al Transporturilor.

"Era secretarul general al Ministerului Transporturilor. Ar fi posibil să nu o cunosc? N-am cunoscut-o înainte de a merge la Ministerul Transporturilor. E un om care în trecut a fost director și la CNAIR și a avut diverse funcții în cadrul Ministerului Transporturilor. Pe perioada cât am fost ministru și-a făcut treaba ca secretar general, din perspectiva mea de manager al acelui minister. Dacă oricare dintre colaboratorii mei au încălcat legea și oricine încalcă legea în România, plătește. Că e șef de cabinet, că e consilier, că e secretar general, că e ministru, că e președinte de țară, prim-ministru, dacă încalci legea, plătești penal. Dacă guvernezi prost, plătești politic", a mai spus șeful PSD.

Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), reținut marți de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, folosire de informații nedestinate publicității și grup infracțional, a fost prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare pentru 30 de zile. În casele lui s-au găsit circa 500.000 de euro cash, unele sume fiind păstrate în cutii de pantofi.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Oana Gheorghiu Briefing On State-Owned Companies Reform, Bucharest, Romania - 16 Apr 2026
Oana Gheorghiu îl acuză pe Grindeanu că "a aruncat România în haos": "Ne minte în fiecare zi...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu spune că PSD nu are voturile pentru un guvern minoritar condus de el: "Suntem...
grindeanu
Grindeanu: „Pare că dacă vom avea un Guvern va fi unul care va trece nu cu o largă majoritate”
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Șefă din cadrul ONJN, reținută de DNA. Procurorii susțin că primea mită pentru urgentarea...
Te-ar putea interesa și
sorin grindeanu si ilie bolojan
Sorin Grindeanu: 'Pro-europeanul' Bolojan recunoaşte că şi-a salvat scaunul prin înţelegeri...
Gheorghe Hagi will have a stadium named after him in Constanta, Bucharest, Romania - 30 Sep 2024
Kelemen Hunor, despre un posibil guvern după 15 august: "Nu vreau să stric feng shui-ul...
grindeanu
Grindeanu: Nu rămânem în acest blocaj. Sunt foarte optimist că după 15 august vom avea un...
Bucharest,,Romania,-,October,31,,2019:,Sorin,Grindeanu,,President,Of
Grindeanu, un nou avertisment pentru Ilie Bolojan: „PSD nu va vota niciodată o lege a...
Partenerii noștri
Digi24 Ce se întâmplă cu actualul card de sănătate de la 1 septembrie. Documentul care ar urma să îi preia treptat funcțiile
Ce se întâmplă cu actualul card de sănătate de la 1 septembrie. Documentul...
DigiSport Florin Prunea, fără niciun dubiu după Rapid - Dinamo: ”E victoria lui” / ”N-are rost să mai vorbesc, e numărul 1”
Florin Prunea, fără niciun dubiu după Rapid - Dinamo: ”E victoria lui” /...
PeRoz Patru zodii scapă, în sfârșit, de doi ani de ghinion. Astrolog: "Testele karmice s-au încheiat"
Patru zodii scapă, în sfârșit, de doi ani de ghinion. Astrolog: "Testele...
Film Now Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima dobândită cu „Dallas”
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru...
Digi World De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte. Cercetătorii au răspunsul
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Digi Life O carte a fost returnată unei biblioteci după 150 de ani. Ce s-a întâmplat cu amenda de 28.000 de dolari australieni
O carte a fost returnată unei biblioteci după 150 de ani. Ce s-a întâmplat...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Erupție spectaculoasă pe Etna/ Profimedia
Aeroportul din Catania își reia zborurile după reducerea alertei pentru Etna. Cenușa vulcanică...
Marea Neagră
Un fragment de dronă a fost adus de valuri la ţărm în Olimp. Bucata de dronă, observată de un...
Jason Arday/ Profimedia
Un fost profesor la Cambridge, implicat într-un scandalul de plagiat, a fost găsit mort...
Momentul în care drona găsită la Plauru a fost detonată de MApN/ Foto: Captură video
Momentul în care drona găsită la Plauru a fost detonată de MApN. Explozia controlată...