Acum la Digi FM Palm Monkey ft DELAXO AND PALM TREE BOY - GIVE IT UP (BEATMIX)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Sanitas anunță grevă generală în Sănătate: "Conducerile unor instituţii solicită numele salariaţilor care şi-au dat acordul pentru participarea la grevă"

greva sanitas
Grevă Federația Sanitas / Foto: Facebook

Federaţia Sanitas a anunţat că marţi, 28 iulie, începe greva generală în sistemul de sănătate şi acuză că, înainte de declanşarea protestului, în unele spitale au început presiuni asupra angajaţilor care şi-au exprimat intenţia de a participa la grevă.

Într-un comunicat citat de Agerpres, organizaţia sindicală susţine că a primit informaţii potrivit cărora conducerile unor unităţi sanitare solicită liste cu numele salariaţilor care au semnat pentru participarea la grevă.

"Mâine, 28 iulie 2026, începe greva generală în Sănătate. Astăzi au început deja presiunile asupra angajaţilor. Federaţia Sanitas a primit informaţii din spitale potrivit cărora conducerile unor instituţii solicită liste cu numele salariaţilor care şi-au exprimat acordul pentru participarea la grevă, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă ale acestora încă de astăzi, luni, 27 iulie. Considerăm că asemenea demersuri, făcute înainte de declanşarea efectivă a grevei, pot fi interpretate drept instrumente de presiune şi intimidare a angajaţilor care şi-au exercitat un drept recunoscut de lege. Spunem foarte clar: semnarea pentru declanşarea grevei nu înseamnă că salariatul se află deja în grevă şi nu justifică suspendarea anticipată a contractului individual de muncă", a transmis Biroul Operativ al Federaţiei Sanitas din România, într-un comunicat de presă postat pe Facebook.

Preşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope, afirmă că dreptul la grevă este garantat de lege şi nu poate constitui motiv de intimidare a angajaţilor.

"Exercitarea lui nu poate fi transformată într-un motiv de ameninţare, presiune sau intimidare. Solicităm conducerilor unităţilor sanitare să respecte cu stricteţe legea şi să nu transforme procedurile administrative într-un instrument de descurajare a participării la grevă. Iar celor care cred că, în ajunul grevei generale, pot opri nemulţumirea oamenilor prin liste, ameninţări sau suspendări anticipate ale contractelor de muncă le spunem atât: Nu veţi opri greva prin intimidare!", a declarat Pope, citat în comunicat.

Sanitas subliniază că un contract individual de muncă nu poate fi suspendat pentru participarea la o grevă care încă nu a început, suspendarea putând interveni numai din momentul în care salariatul participă efectiv la grevă şi numai pentru perioada în care acesta se află efectiv în grevă. ÎCCJ arată, de altfel, că momentul relevant este cel al încetării lucrului, suspendarea producându-se pe durata grevei.

"Reamintim, de asemenea, că Legea nr. 367/2022 protejează expres salariaţii care participă la o grevă organizată cu respectarea legii: participarea la grevă sau organizarea acesteia nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu şi nu poate atrage sancţionarea salariaţilor. (...) Mâine, 28 iulie, începe greva generală în Sănătate şi nicio presiune politică, managerială sau de altă natură nu ne poate opri!", a mai transmis Federaţia Sanitas. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
malpensa airport,lombardia,italy
Atenţionare de călătorie pentru Italia. Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian...
greva sanitas iulie 2026 (2)
Federaţia SANITAS anunţă suspendarea grevei generale: „Dăm o şansă politicului să se reseteze...
Ilie Bolojan
Bolojan, despre greva angajaților din Sănătate: „S-a bazat pe minciună și dezinformare legat...
greva sanitas iulie 2026 (4)
Sanitas a declanșat greva generală în Sănătate. Revendicările sindicaliștilor
Te-ar putea interesa și
Federatia Sanitas
Grevă de avertisment de 2 ore în sănătate, luni. Sanitas, atac la Guvernul Bolojan: „Nu își...
Federatia Sanitas
Grevă generală în spitale. Semnalul de alarmă tras de SANITAS: „Pacienții cronici vor avea de...
MAE
Atenţionare de călătorie emisă de MAE. Grevă în Grecia pe 1 mai, toate feriboturile și navele...
ATM Strike In Milan: Metro, Bus, And Tram Services At Risk On November 30th.
Atenţionare de călătorie. Grevă generală în Italia. Va fi afectată circulaţia tuturor...
Partenerii noștri
DigiSport Reacția-fulger a francezilor, după ce Kylian Mbappe a pierdut Balonul de Aur 2026: ”Ce dezamăgire!”
Reacția-fulger a francezilor, după ce Kylian Mbappe a pierdut Balonul de...
PeRoz Regina Letizia a Spaniei, protagonista unui moment stânjenitor. A căzut pe puntea unei ambarcațiuni în timpul unei vizite oficiale
Regina Letizia a Spaniei, protagonista unui moment stânjenitor. A căzut pe...
Film Now A cucerit Hollywoodul, apoi a dispărut. Evangeline Lilly explică de ce a renunțat la actorie: "Am urât mereu să fiu celebră"
A cucerit Hollywoodul, apoi a dispărut. Evangeline Lilly explică de ce a...
Digi World 3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM S-a despărțit recent de iubita actriță, iar acum a fost surprins ținând-o de mână pe Sofia Vergara. Cine este celebrul solist rock
S-a despărțit recent de iubita actriță, iar acum a fost surprins ținând-o...
Digi Life Țigările electronice, pericol ascuns pentru sănătate. Ce se întâmplă cu vocea celor care folosesc vape
Țigările electronice, pericol ascuns pentru sănătate. Ce se întâmplă cu...
Luca Niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu Mugur Isărescu: "Dialogul constant...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Show Chris Brown em Săo Paulo
Chris Brown a scăpat de o pedeapsă de închisoare cu executare după ce a recunoscut că e...
Jobul de vis în Finlanda! Se caută o persoană plătită să miroasă păduri, stânci și pâine proaspătă/ Profimedia
Jobul de vis în Finlanda! Se caută o persoană plătită să miroasă păduri, stânci și pâine...
Irinel Columbeanu/ Foto: Facebook
Cum arăta viața lui Irinel Columbeanu înainte de Revoluție. Ce rol ar fi avut în perioada...
Călin Georgescu
Tribunalul Bucureşti a respins cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin...