Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în ultima săptămână din octombrie, urmând să scadă uşor sub mediile obişnuite în primele două săptămâni din noiembrie, la nivelul întregii ţări, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 26 octombrie – 23 noiembrie, publicate vineri de ANM.
Precipitaţiile vor fi deficitare în unele regiuni în prima săptămână, iar ulterior se vor situa în jurul valorilor normale.
Săptămâna 26 octombrie – 2 noiembrie
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, potrivit ANM, transmite News.ro.
Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile intracarpatice, în special în zona Carpaţilor Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali. În restul ţării, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal.
Săptămâna 2 – 9 noiembrie
Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele obişnuite pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 9 – 16 noiembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai scăzute decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile ţării.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, la nivelul întregului teritoriu.
Săptămâna 16 – 23 noiembrie
Mediile valorilor termice vor reveni la niveluri apropiate de cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!