Acum la Digi FM LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA într-un dosar de trafic de influenţă

Florian Coldea
Florian Coldea / Foto: Profimedia

Florian Coldea, fost prim-adjunct al şefului SRI, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Pe 15 iulie 2024, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţau că au extins urmărirea penală pe numele a doi foşti militari şi un avocat din cadrul Baroului Bucureşti, pentru infracţiuni de trafic de influenţă.

DNA spunea că s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de patru persoane - doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială -, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă (faţă de trei persoane) şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Procurorii anticorupţie nu menţionau numele inculpaţilor, dar, potrivit unor surse judiciare, era vorba despre generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare era Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.

Potrivit DNA, în cursul anului 2023, cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti ar fi pretins de la un ales local (martor în cauză) suma de 600.000 de euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia să pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat.

Aceleaşi surse au precizat că martorul la care se face referire ar fi primarul oraşului Rovinari, Robert Filip.

"În contextul menţionat, martorul, prin intermediul unei rude, ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială din folosul pretins, respectiv suma de aproximativ 234.000 de euro. În acelaşi timp, inculpaţii ar fi folosit o societate de avocatură pentru a transfera sumele de bani provenite de la potenţialii beneficiari ai presupusului trafic de influenţă către societăţile de consultanţă pe care le controlează, creând aparenţa de legalitate a acestui circuit financiar, prin încheierea unor contracte de asistenţă juridică, respectiv contracte de consultanţă", menţionau anchetatorii.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Rareș Bogdan
Rareș Bogdan, audiat ca martor, la DNA Iași, în dosarul lui Fănel Bogos: "Am răspuns cu toată...
Mihai-Chirica
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, audiat din nou la DNA în dosarul Păcura. Ar fi...
bolojan
Ce a transmis Guvernul după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași: "Premierul a...
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan, la DNA Iași. A fost chemat la audieri în dosarul în care e vizat afaceristul...
Te-ar putea interesa și
ANAF
Un bărbat care pretindea că are "relaţii" la conducerea ANAF, reţinut de DNA. Prins în...
dna
Doi asistenți universitari și două studente de la Facultatea de Medicină din Constanța...
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Percheziții DNA la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța. Ce au...
George Simion
AUR a depus denunţ la DNA cu privire la programul SAFE: "Când sunt în joc peste 16 miliarde de...
Partenerii noștri
DigiSport A văzut ce a făcut Laurențiu Reghecampf la FCSB și a spus-o direct: ”Se întâmplă rar în fotbalul mondial”
A văzut ce a făcut Laurențiu Reghecampf la FCSB și a spus-o direct: ”Se...
PeRoz Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele șase luni le pot schimba viața
Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele...
Film Now Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în cascadele din Croația
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai...
Digi World Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a întâmplat atunci”
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul generos
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
elena mateescu
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Australia's Ban On Social Media For Under-16s Looms
Turcia interzice accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Legea a fost deja...
Amal și George Clooney
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie...
Donald Trump
Donald Trump, supărat că nu a primit Nobelul pentru Pace nici anul acesta: "O pată de neşters...
drapel steag ue uniunea europeana profimedia
Irlanda, care deține președinția UE, propune reducerea bugetului pe perioada 2028-2034...