Acum la Digi FM TONI BRAXTON - You re Making Me High

Ursula von der Leyen, după ce liderii UE au decis creșterea capacității de apărare: „Europa se confruntă cu un pericol clar şi prezent. Astăzi se scrie istorie”

Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen / Foto: Profimedia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi seara, la încheierea summitului informal al UE, că Europa se confruntă cu un „pericol clar şi prezent” şi că a prezentat liderilor UE un plan prin care aceştia îşi asumă mai multă responsabilitate pentru securitatea blocului european, relatează The Guardian.

„Astăzi, se scrie istorie”, a declarat Ursula von der Leyen reporterilor de la Bruxelles. „Ieşim din acest Consiliu European foarte hotărâţi să asigurăm securitatea Europei şi să acţionăm cu amploarea, rapiditatea şi hotărârea pe care le cer această situaţie. Suntem hotărâţi să investim mai mult, să investim mai bine şi să investim mai rapid. Urgenţa este reală”, a spus preşedinta Comisiei Europene.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că liderii europeni au reflectat asupra „lecţiilor învăţate din războiul din Ucraina” şi vor investi în domenii prioritare.

„Astăzi marcăm un moment definitoriu pentru Europa, pentru securitatea europenilor”, a subliniat şi Antonio Costa, afirmând că liderii UE se îndreaptă „decisiv” către o apărare europeană „puternică şi mai suverană”.

Consiliul European a luat decizii „concrete” pentru a furniza noi resurse, instrumente şi mijloace pentru capacităţile de apărare ale Europei, a spus el. „Aceasta înseamnă să investim în economia noastră şi să ne protejăm cetăţenii”, a punctat preşedintele Consiliului European.

Ne punem banii acolo unde trebuie”, a asigurat Antonio Costa la conferinţa de presă comună cu Ursula von der Leyen, susţinută la încheierea summitului de la Bruxelles.

O apărare europeană mai puternică asigură, de asemenea, o descurajare necesară pentru apărarea Ucrainei. „Eforturile noastre de a consolida apărarea europeană vor aduce beneficii şi Ucrainei, deoarece securitatea Ucrainei este în centrul securităţii Europei”, a arătat Costa.

El a declarat că liderii europeni se pregătesc totodată să sprijine Ucraina pentru momentul în care aceasta va decide să se angajeze în negocieri, pentru „a o ajuta să ajungă la un rezultat pozitiv”.

Europa va intra în cursa înarmărilor

Liderii europeni au susţinut joi planurile Comisiei Europene de a cheltui mai mult pentru apărare şi de a continua să sprijine Ucraina într-o lume bulversată de inversarea politicilor americane de către Donald Trump. Summitul pentru apărare al Uniunii Europene de la Bruxelles a avut loc pe fondul temerilor că Rusia, încurajată de războiul său din Ucraina, ar putea ataca în continuare o ţară din UE, iar Europa nu se mai poate baza pe SUA pentru a-i veni în ajutor.

Liderii UE au salutat propunerile Comisiei Europene din această săptămână de a le oferi flexibilitate fiscală în ceea ce priveşte cheltuielile pentru apărare şi de a împrumuta împreună până la 150 de miliarde de euro pentru a finanţa cheltuielile pe care ţările UE le au cu armatele lor.

Într-o declaraţie comună convenită de toate cele 27 de state membre, liderii au cerut miniştrilor lor de resort să examineze urgent aceste propuneri în detaliu.

„Europa trebuie să accepte această provocare, această cursă a înarmărilor. Şi trebuie să o câştige”, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk la summitul special privind apărarea desfăşurat la Bruxelles. „Europa ca întreg este cu adevărat capabilă să câştige orice confruntare militară, financiară, economică cu Rusia - suntem pur şi simplu mai puternici”, a adăugat Tusk.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, care miercuri le-a spus compatrioţilor că Rusia este o ameninţare pentru Franţa şi Europa, a declarat că toate aceste demersuri sunt doar un prim pas. „Indiferent ce se întâmplă în Ucraina, trebuie să construim capacităţi autonome de apărare în Europa”, a declarat el după summitul UE.

Srijinirea Ucrainei, fără Viktor Orban 

Liderii UE şi-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru Ucraina, însă această declaraţie a fost convenită fără liderul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, un aliat al lui Trump, care cultivă, de asemenea, legături amiabile cu Moscova.

În declaraţia lor, ceilalţi 26 de lideri ai UE au subliniat că nu pot exista negocieri privind Ucraina fără Ucraina şi au promis să continue să îi acorde ajutor.

„Suntem aici pentru a apăra Ucraina”, a spus Costa în timp ce el şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ambii zâmbind larg, l-au întâmpinat călduros pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, joi, la summit, în contrast puternic cu tratamentul de care Zelenski a avut parte în Biroul Oval săptămâna trecută.

Dar deceniile de dependenţă a Europei de protecţia SUA, divergenţele privind finanţarea şi modul în care disuasiunea nucleară a Franţei ar putea fi utilizată pentru Europa au arătat cât de dificil ar fi pentru UE să umple golul lăsat de Washington după îngheţarea ajutorului militar pentru Ucraina. Potrivit NATO, Washingtonul a furnizat anul trecut mai mult de 40 % din ajutorul militar acordat Ucrainei, o parte din acesta neputând fi înlocuit cu uşurinţă de Europa.

Unii lideri încă mai speră, cel puţin în public, că Washingtonul încă ar putea fi convins să revină la atitudinea de înainte, scrie Reuters. „Trebuie să ne asigurăm, cu mintea la rece şi înţelept, că sprijinul SUA este garantat şi în lunile şi anii următori, deoarece Ucraina depinde şi de sprijinul lor pentru apărarea sa”, a declarat cancelarul german demisionar Olaf Scholz.

Liderii UE au susţinut apelul lui Zelenski de a sprijini ideea unui armistiţiu între forţele ruse şi ucrainene, în aer şi pe mare. Zelenski le-a spus liderilor UE că un astfel de armistiţiu ar fi o şansă de a testa voinţa Moscovei de a pune capăt invaziei sale de trei ani. Moscova a semnalat însă joi că n-ar agrea o astfel de idee.

Descurajare nucleară?

Într-un semn al gravităţii momentului, Emmanuel Macron a anunţat în ajungul summitului de la Bruxelles că Franţa este deschisă la discuţii privind extinderea protecţiei oferite de arsenalul său nuclear către partenerii săi europeni.

Franţa este singura putere nucleară a Uniunii Europene şi una dintre cele trei din cadrul NATO - alături de Statele Unite şi Regatul Unit.

Ideea lui Macron a fost întâmpinată cu reacţii pozitive prudente. Unii, precum preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, au afirmat că o astfel de „umbrelă nucleară” ar servi drept o descurajare „cu adevărat foarte serioasă faţă de Rusia”.

Polonia a declarat că ideea merită discutată, în timp ce alţii, precum cehii, au subliniat necesitatea de a menţine implicarea SUA.

De ani de zile, insistenţele lui Macron de a discuta această problemă cu partenerii europeni au rămas fără ecou, deoarece capitalele europene au considerat că sunt protejate de descurajarea nucleară a Washingtonului. Dar acum, realinierea preşedintelui american Donald Trump cu Rusia şi ameninţările de a retrage trupele americane din Europa declanşează schimbări în politica de apărare în Europa, inclusiv în ţări tradiţional foarte apropiate de SUA, precum Polonia şi Danemarca, scrie POLITICO.

Întrebată de reporteri dacă Danemarca ar fi dispusă să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său, prim-ministrul danez Mette Frederiksen a răspuns: „Nu este ceva la care lucrăm, dar (...) totul trebuie să fie pe masă acum”.

Deocamdată, însă, Macron nu s-a oferit oficial ca alte ţări să găzduiască arme nucleare franceze. Într-o schimbare istorică de poziţie, probabilul viitor cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, declarase deja luna trecută că Berlinul ar trebui să poarte o discuţie cu Parisul şi Londra „dacă partajarea nucleară sau cel puţin securitatea nucleară din Marea Britanie şi Franţa s-ar putea aplica” şi în ţara sa.

Trump a declarat că Europa trebuie să îşi asume mai multă responsabilitate pentru securitatea sa. Joi, el a pus la îndoială angajamentul de a apăra aliaţii, spunând că nu va face acest lucru dacă aceştia nu plătesc suficient pentru propria apărare.

Decizia sa de a trece de la sprijinul ferm al SUA pentru Ucraina la o atitudine mai conciliantă faţă de Moscova i-a alarmat profund pe europenii care consideră Rusia drept cea mai mare ameninţare.

Subliniind nivelul de îngrijorare, partidele care doresc să formeze următorul guvern al Germaniei au convenit marţi să ridice limitele constituţionale privind împrumuturile pentru finanţarea cheltuielilor de apărare.

În altă parte a Europei, în nord, Norvegia a anunţat că îşi va dubla promisiunea financiară faţă de Ucraina în acest an, crescând în acelaşi timp propriile cheltuieli pentru apărare, după cum a declarat prim-ministrul.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Toamnă 2025
sfantul dumitru
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru. Ce este Focul lui Sâmedru
Flag during the EU-Ukraine Association Council in the the European Council an institution of the European Union in Brussels in Belgium the 9th of Apri
Liderii UE fac un prim pas spre utilizarea activelor ruseşti în...
Meeting of the European Political Community (EPC)
Nicuşor Dan, despre candidații la alegerile pentru Primăria...
Pe aceeași temă
Ursula Von Der Leyen Speech At Italian Tech Week
Ursula von der Leyen afirmă că răspunsul Hamas la planul lui Trump este „încurajator”
Alegeri parlamentare Republica Moldova / Profimedia
Zelenski o felicită pe Maia Sandu pentru victoria PAS. „Moldova, ai făcut-o din nou”, salută...
One Year After DraghiĂS Report Conference Brussels - 16 Sep 2025
Mario Draghi deplânge lentoarea cu care Europa se reformează. Ursula von der Leyen dă vina pe...
Russia,Flag,Waving,On,White,Background,With,Clipping,Path.,Cliping
Rusia, un nou avertisment pentru Europa: „Vom fi cu ochii pe orice stat care ne confiscă...
Te-ar putea interesa și
Plenary session of the European Parliament
Ursula von der Leyen: Se trasează liniile de luptă pentru o nouă ordine mondială, trebuie să...
ucraina (13)
Atacul masiv asupra Ucrainei. Ursula von der Leyen: „Kremlinul îşi bate joc de diplomaţie”...
zelenski (16)
Zelenski va avea joi o întrevedere cu Mark Rutte, Von der Leyen şi lideri ai unor ţări europene
Ursula von der Leyen
Avionul Ursulei von der Leyen, vizat de un bruiaj presupus a fi rus. Serviciile de navigaţie...
Partenerii noștri
Digi24 Ce spune Grindeanu, după ce Bolojan i-a spus că ”poate să facă alianță cu AUR"
Ce spune Grindeanu, după ce Bolojan i-a spus că ”poate să facă alianță cu...
DigiSport Louis Munteanu, pus sub semnul întrebării, după CFR Cluj - Farul! Replica atacantului
Louis Munteanu, pus sub semnul întrebării, după CFR Cluj - Farul! Replica...
PeRoz Horoscop 27 octombrie - 2 noiembrie. Zodiile care vor avea succes pe toate planurile, odată cu intrarea lui Mercur în Săgetător
Horoscop 27 octombrie - 2 noiembrie. Zodiile care vor avea succes pe toate...
Film Now Ce avere are Jean-Claude Van Damme, după ce a jucat în numeroase filme de acțiune
Ce avere are Jean-Claude Van Damme, după ce a jucat în numeroase filme de...
Digi World De ce ni se albește părul? Explicații științifice, mituri demontate și ce putem face pentru a încetini procesul
De ce ni se albește părul? Explicații științifice, mituri demontate și ce...
ProFM Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de lux și chiar și o insulă
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias...
Digi Life Nasul îi acoperea jumătate din față. Nu putea să bea dintr-un pahar sau să-și sărute soția. Operația care i-a schimbat viața unui pensionar
Nasul îi acoperea jumătate din față. Nu putea să bea dintr-un pahar sau...
Pakistani Foreign Minister​ Khawaja Muhammad Asif
Pakistanul avertizează asupra unui "război deschis" cu Afganistanul dacă...
Ultimele știri din matinal
victor dorobantu thing
Victor Dorobanțu, „Thing” din Wednesday, invitat la Digi FM: „Rolul care mi-a schimbat viața”
anamaria vartolomei
Anamaria Vartolomei: copilăria din România, succesul în Franța și „Jaful secolului”
jo la matinal 2025
JO, despre „Iartă-mă tu”: „E o piesă pentru suflet, nu pentru topuri”
bitza matinal
Bitză: „Am pierdut timp ca să fac bani, dar nu-mi pare rău. Muzica rămâne gratis în sufletul...
Ultimele știri
Sanae Takaichi
Noua şefă a guvernului nipon afirmă că a avut o discuţie "sinceră" cu preşedintele Trump
Pupils with microscope on table in Biology class at school, back view
O profesoară de biologie din Iași, descoperită de elevi pe site-uri pentru adulți. Imaginile...
Independent candidate Catherine Connolly arrives at Claddagh National School in Galway city, Co Galway, to cast her vote in the election for the next Irish president. Picture date: Friday October 24, 2025.
Cine este Catherine Connolly, femeia care a câștigat alegerile prezidențiale în Irlanda...
View,Of,Pantheon,In,The,Morning.,Rome.,Italy.
Un turist japonez a murit după ce a căzut de pe un zid al Panteonului din Roma