Acum la Digi FM Alex Vidia JESS GLYNNE - Hold My Hand
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un mormânt de pe vremea lui Tutankhamon, descoperit în Egipt. Cui îi aparține

mormant egipt
Mormânt de acum 3500 de ani, descoperit în Egipt. / Foto: Profimeda

Un nou mormânt antic, aparţinând probabil unei soţii regale din cea de-a 18-a dinastie egipteană, din care au făcut parte Akhenaton şi Tutankhamon în urmă cu aproape 3.500 de ani, a fost descoperit recent în oraşul Luxor, supranumit Teba faraonilor, au anunţat autorităţile din Egipt.

Mormântul regal a fost descoperit de cercetători egipteni şi britanici pe malul vestic al Nilului, unde se află celebra "Vale a regilor", iar săpăturile arheologice sunt încă în curs de desfăşurare, a declarat Mostafa Waziri, directorului Departamentului de Antichităţi Egiptene, într-un comunicat citat de Agerpres.

"Primele elemente descoperite până acum în interiorul mormântului par să indice deja că acesta datează din timpul celei de-a 18-a dinastii", considerată apogeul şi perioada cea mai prosperă a Egiptului Antic, a adăugat el.

Piers Litherland, profesor la Universitatea Cambridge şi coordonatorul echipei britanice de arheologi care participă la această misiune, a spus că "mormântul este cel al unei soţii regale sau al unei prinţese din linia ierarhică a faraonilor Tutmes, din care foarte puţine au fost dezgropate până acum".

Interiorul mormântului se află "într-o stare proastă de conservare", cu "numeroase construcţii şi inscripţii distruse de inundaţiile din Antichitate, care au umplut camerele mortuare cu sedimente nisipoase şi calcaroase", a adăugat arheologul egiptean Mohsen Kamel, citat în acelaşi comunicat.

mormant egipt

Egiptul a prezentat în ultimele luni mai multe descoperiri majore, realizate în principal în nectropola Saqqara, la sud de Cairo.

Egiptul, o ţară cu 104 milioane de locuitori şi aflată într-o gravă criză economică, mizează pe aceste anunţuri pentru a-şi relansa turismul, grav afectat de pandemia de COVID-19. Acest sector de activitate în care lucrează 2 milioane de egipteni şi care generează peste 10% din PIB-ul naţional a intrat în declin după Primăvara Arabă din 2011.

Autorităţile de la Cairo promit de mai multe luni deschiderea iminentă a "Marelui Muzeu Egiptean", construit în apropiere de Platoul din Gizeh, fără să anunţe însă deocamdată o dată certă de inaugurare.

Mulţi specialişti în arheologie prevedeau că evenimentul urma să fie organizat în 2022, cu ocazia bicentenarului descoperirii Pietrei din Rosetta de francezul Jean-Francois Champollion şi a centenarului descoperirii mormântului faraonului Tutankhamon. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 18
daianu
Daniel Dăianu lansează un avertisment dur: „România riscă să intre cu...
mihai tatulici
Mihai Tatulici, prima voce din seria „Ca să știi ce se întâmplă”: O...
horia brenciu2
Ce l-a învățat Ana Bogdan pe Horia Brenciu și dezvăluirea...
Pe aceeași temă
vacanta dezastru egipt
Vacanță de coșmar în Egipt pentru o familie cu doi copii: "Totul era degradat, umed și...
Image of graves on cemetery at night
Misterul mormântului din care se aud ciocănituri a îngrozit Slovacia. O familie susţine că...
Ilie Balaci
A fost prinsă persoana care a vandalizat mormântul lui Ilie Balaci. Anunțul făcut de polițiști...
avioane tarom
Două zboruri Tarom de la Cairo au aterizat cu bine în România cu 318 cetăţeni români, pelerini...
Te-ar putea interesa și
Emmanuel Macron şi Giorgia Meloni/ Profimedia
Ce lideri mondiali vor participa la "summitul de pace "din Egipt. Hamas a confirmat că nu va...
Washington,D.c.,,Usa,-,April,7,,2025:,United,States,President
"Israelul îl aşteaptă pe Preşedintele Păcii". Donald Trump, vizite în Israel și Egipt,ca parte...
Mohamed Salah
O dublă a lui Mohamed Salah trimite Egiptul la Cupa Mondială din 2026
Un tren de călători a deraiat în Egipt/ Foto: X
Un tren de călători a deraiat în Egipt. Cel puţin trei persoane au murit şi 94 au fost rănite
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
Monaco Grand Prix 2026 - Race - Circuit de Monaco
Kim Kardashian, criticată dur de fanii Formulei 1 după cursa de la Monaco. Ce a făcut vedeta...
HSBC Championships - Previews
Serena Williams: „Probabil că trebuie să mă antrenez puţin mai mult dacă vreau să joc la...
Gheorghe Hagi will have a stadium named after him in Constanta, Bucharest, Romania - 30 Sep 2024
Gheorghe Popescu, despre absența României la CM 2026: „E frustrant să vezi Curacao şi Haiti la...
ploaie, vremea, meteo
Atenționare ANM. Cod galben de averse și vijelii, luni, în mai multe zone din țară