Orientul Mijlociu "nu are nevoie de un jandarm", a declarat sâmbătă preşedintele iranian Masoud Pezeshkian, referindu-se la Statele Unite, cu care Iranul se află în război, în special pentru controlul asupra strategicei strâmtori Ormuz, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Nu avem nevoie de un jandarm regional; integritatea teritorială şi securitatea regiunii pot fi garantate doar de actorii săi cheie şi de ţările care o compun", a subliniat Masoud Pezeshkian în timpul unei întâlniri în India cu premierul malaezian Anwar Ibrahim, în marja summitului BRICS.
"În ciuda tuturor nedreptăţilor pe care le-a îndurat poporul nostru, nu urmărim nici războiul, nici continuarea acestuia. Pacea rămâne prioritatea noastră", a asigurat preşedintele iranian, conform declaraţiilor difuzate de preşedinţia de la Teheran.
La şase luni de la începerea ostilităţilor, blocada Strâmtorii Ormuz continuă să ducă la creşterea preţurilor petrolului; în această săptămână, acestea au urcat din nou peste pragul simbolic de 100 de dolari pe baril.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!