Atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA şi invazia Irakului de către coaliţia condusă de Statele Unite, în 2003, au împărţit Uniunea Europeană în două tabere, pro şi contra războiului, dar au împins totodată Bruxelles-ul să-şi găsească propria voce în materie de securitate şi politică externă. În acelaşi timp, aceste evenimente au alimentat o neîncredere faţă de Washington, care nu a făcut decât să se agraveze în ultimii ani, comentează EFE, agenție de presă citată de Agerpres.
Atacurile asupra Turnurilor Gemene şi răspunsul Statelor Unite prin aşa-numitul "War on Terror" ("Războiul împotriva terorismului" - n.r.) au avut consecinţe de durată şi pentru Uniunea Europeană, afectându-i proiecţia externă, cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, precum şi relaţia cu aliatul său de peste Atlantic - efecte care se resimt şi în prezent, 25 de ani mai târziu.
Invadarea Irakului, iniţiată de preşedintele american George W. Bush, a generat o diviziune profundă în cadrul UE. Franţa şi Germania au condus opoziţia faţă de unilateralismul american, în timp ce în fruntea sprijinului pentru intervenţie s-au aflat Spania, Regatul Unit, Portugalia, participante, alături de Statele Unite, la memorabilul Summit din Azore, din martie 2003, unde liderii au discutat ultimele demersuri înaintea invaziei - şi Italia.
Secretarul american al apărării de la acea vreme, Donald Rumsfeld, a descris această diviziune ca fiind una între "Vechea Europă", opusă războiului şi centrată pe axa Parisului şi Berlinului, şi "Noua Europă", "cu un centru de greutate deplasat spre est", unde se aflau atunci mulţi dintre noii aliaţi din NATO. Rumsfeld a subliniat atunci faptul că multe dintre statele devenite recent membre ale UE şi NATO au preferat să se alinieze cu Statele Unite, atrase de garanţiile de securitate oferite de Washington, în loc să parieze pe "Politica Externă şi de Securitate Comună a UE, emergentă şi încă nedovedită", potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm.
Bruxelles-ul a abordat această fragmentare, pariind pe Strategia sa de Securitate Europeană, adoptată în 2003, când Javier Solana era Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate. Prin acest plan, Bruxelles-ul a căutat să-şi creeze propria doctrină, numită de Solana "multilateralism eficient", un răspuns clar la unilateralismul american, care promova o ordine internaţională bazată pe cooperare şi instituţii precum Naţiunile Unite.
Diviziune și încredere distrusă
Experţii consideră războaiele din Afganistan şi, mai ales, pe cel din Irak, lansate de Washington în urma atacurilor de la 11 septembrie, drept un punct fără întoarcere în relaţiile dintre cele două maluri ale Atlanticului, din cauza deraierii acestor două campanii şi a justificărilor invocate de Statele Unite.
Încălcarea de către SUA a regulilor internaţionale în cazul invaziei Irakului "a erodat statutul său hegemonic", remarcă Zachary Paikin într-un articol pentru Centrul pentru Studii de Politică Europeană.
"Niciun dezacord anterior în relaţiile transatlantice nu a fost atât de toxic pentru încredere şi solidaritate", se arată pe de altă parte într-un raport publicat de Institutul de Studii de Securitate al UE în 2020.
Deşi au existat încercări ulterioare de a repara legăturile din partea administraţiilor americane, cum a fost cazul celei a preşedintelui democrat Barack Obama, sosirea lui Donald Trump la Casa Albă în 2017 şi dispreţul său faţă de multilateralism, dreptul internaţional şi proiectul european - intensificate în timpul celui de-al doilea mandat - au împins relaţiile transatlantice la cel mai scăzut nivel al lor şi au forţat UE să caute o mai mare autonomie strategică.
Terorismul în centrul atenţiei
Atacurile din 11 septembrie 2001 au atras după ele o transformare radicală a arhitecturii de securitate internă a Uniunii Europene, prin crearea unei reţele de cooperare poliţienească, judiciară şi penală care a armonizat domenii care anterior fuseseră clar compartimentate la nivel naţional şi unde aveau loc puţine schimburi de informaţii.
În acest sens, se remarcă în mod special crearea Mandatului European de Arestare în 2002, care a înlocuit calea diplomatică şi procesele lente de extrădare utilizate anterior cu un proces mai agil şi automat, eficient la nivel comunitar.
De asemenea, UE a decis să îşi consolideze "braţele" operative judiciare şi poliţieneşti. Europol şi Eurojust şi-au văzut puterile extinse în ceea ce priveşte informaţiile partajate, combaterea finanţării terorismului şi controlul frontierelor.
Expunerea clubului european la ameninţarea teroristă s-a materializat în atentatele cu bombă de la Madrid din 2004, soldate cu aproape 200 de morţi, şi în atentatele cu bombă de la Londra din 2005, care au curmat aproximativ 50 de vieţi. Aceste atacuri au oferit impulsul definitiv pentru o nouă politică de securitate internă şi au condus la prima strategie antiteroristă a UE în acelaşi an.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
