15 ţări, printre care şi România, vor concura joi, 14 mai 2026, pentru calificarea în finala Eurovision 2026, în cadrul celei de-a doua semifinale a celebrului concurs muzical organizat la Viena. Conform AFP, agenție de știri citată de Agerpres, printre favorite se numără Danemarca şi Australia.
Danezul Soren Torpegaard Lund, în vârstă de 27 de ani, cu "For vi gar hjem" propune o piesă pop cu influenţe electro, susţinută de efecte vizuale de clubbing. "Sunt un mare fan al concursului încă din copilărie. Aşadar, este incredibil pentru mine să mă aflu astăzi aici", a declarat el pentru AFP.
Citește și: Regulamentul Eurovision 2026. Țările care au un loc garantat în finala concursului muzical
Australia, care participă la Eurovision pe bază de invitaţie încă din 2015, a trimis o valoare sigură, Delta Goodrem, în vârstă de 41 de ani, cu peste nouă milioane de discuri vândute la activ. Cu balada sa, "Eclipse", ea evocă o aliniere amoroasă a planetelor.
Aceste două ţări speră să se regăsească în finală, alături de Finlanda, Grecia şi Israel, ceilalţi favoriţi calificaţi marţi, în cadrul primei semifinale, sub lasere şi ploi de confetti.
Monroe, reprezentanta Franţei, se numără, de asemenea, printre artiştii cotaţi cu cele mai mari şanse să îi succeadă austriacului JJ cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a celui mai amplu concurs muzical din lume. Solista va dezvălui publicului larg scenografia piesei sale, "Regarde!", un melanj între pop şi arii de operă.
Însă, la fel ca reprezentanţii Germaniei şi Regatului Unit, principalii contributori financiari, locul său în finală este asigurat.
În calitate de ţară gazdă, Austria se bucură, de asemenea, de acest privilegiu în acest an.
Alexandra Căpitănescu are șansa să ducă România în finala Eurovision 2026
România, Malta, Ucraina, Cipru sau Republica Cehă pot spera să obţină suficiente puncte pentru a merge mai departe, spre deosebire de Armenia, de Azerbaidjan sau de Elveţia, reprezentată de Veronica Fusaro, potrivit estimărilor pariorilor online, notează AFP.
Concursul se bucură de un nucleu de fani fideli pe întreg continentul, iar satul Eurovision amenajat în faţa primăriei din Viena îi atrage pe pasionaţi cu karaoke şi cabine foto.
"Toată lumea e aici pentru Eurovision şi tuturor le place foarte mult. Nu sunt nebuni, nu sunt idioţi care nu fac decât să se îmbete şi să creeze probleme. E mereu distracţie, distracţie, distracţie", a declarat pentru AFP Sasha, un fan croat.
Pentru Markus, un fan austriac, o parte din plăcere constă în "ascultarea muzicii din diverse ţări, pe care n-o ascultăm de obicei".
Anul acesta, scena concursului Eurovision este inspirată de opera vieneză, cu diferite universuri vizuale create pentru cele 35 de melodii interpretate.
Între prestaţiile concurenţilor, spectatorii ascultă fragmente din ''Flautul fermecat'', o operă de Wolfgang Amadeus Mozart creată în 1791, precum şi sunetele unei orchestre care îşi acordează instrumentele înainte de intrarea în scenă a artiştilor.
Primele țări calificate în finala Eurovision 2026
După ce competiţia de anul trecut, organizată de Elveţia, a fost vizionată de 166 de milioane de telespectatori, organizatorii speră la un rezultat la fel de bun la actuala ediţie, zguduită de cel mai important boicot din istoria sa din cauza participării Israelului. Spania, Irlanda, Slovenia, Islanda şi Ţările de Jos s-au retras. Primele trei nu difuzează programul.
Zece ţări (Grecia, Finlanda, Belgia, Suedia, Republica Moldova, Israel, Serbia, Croaţia, Lituania şi Polonia) s-au calificat pentru finala concursului Eurovision 2025 după prima semifinală de marţi, alte cinci (Estonia, Georgia, Muntenegru, Portugalia şi San Marino) fiind eliminate după voturile publicului şi juriilor naţionale.
În cea de-a doua semifinală vor concura Albania, Danemarca, Armenia, România, Cipru, Elveţia, Norvegia, Azerbaidjan, Luxemburg, Malta, Bulgaria, Australia, Ucraina, Republica Cehă şi Letonia.
Desfăşurat sub sloganul "Uniţi prin muzică" ("United by Music"), Eurovision Song Contest 2026 va avea finala la 16 mai.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
