Acum la Digi FM RUDIMENTAL FT JESS GLYNE AND MACKLEMORE - These Days
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Daniel Pancu s-a retras la ultimul meci al Rapidului pe Giulești

daniel pancu

Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, a intrat pe teren pe finalul partidei din Liga 3, acesta fiind meciul său de retragere din activitatea de fotbalist profesionist.

Imediat după partida Înainte Modelu, scor 1-0, Daniel Pancu a avut o primă reacție după meciul de retragere.

"Eu am spus de multe ori că e greu să mă surprindă suporterii Rapidului pentru că de asta am rămas nu numai eu, ci toți marii fotbaliști care au jucat Rapid, de aia nu am trădat și nu am mers la Steaua, la Dinamo, dar în seara asta mi-au depășit și mie așteptările și am fost foarte emoționat. După cum știți, am jucat și la Beșiktaș, iar suporterii sunt fanatici, recunoscuți în lumea asta, am avut și acolo parte de coregrafii și scenografii, dar nu i-au egalat pe ei în această seară", a spus, cu lacrimi în ochi, Daniel Pancu, potrivit DigiSport.ro.

"Pancone" i-a asigurat pe fani de loialitatea sa și le-a spus că nu ar fi putut să joace la Steaua sau Dinamo.

"Eu le mai mulțumesc încă o dată, pentru că nu puteam să trădez această echipă. Poate cariera mea ar fi fost, cel puțin la echipa națională...cifrele alea, 9 goluri, ar fi fost de 3 ori mai multe. Prezențe 27, de trei ori mai multe, dacă aș fi trădat, sunt absolut sigur. Dar sunt foarte mândru de acest lucru, sunt foarte mândru că sunt în istoria acestui club atât de minunat, iar locul acestui club minunat este în Liga 1 și în cupele europene. Sperăm ca acest drum, început foarte greu, continuat greu, evoluția echipei. Chiar dac antrenez de câteva luni, oficial, am foarte multă experiență, știam dinainte ce s-a întâmplat. Întrebați-i pe jucători ce le-am spus toată săptămâna, iar eu mă așteptam să se termine și egal un astfel de meci cu un adversar net inferior, dar mulți nu sunt obișnuiți cu astfel de atmosferă, nu sunt obișnuiți cu publicul Rapidului. Iar un jucător care poate juca la Rapid, cu asemenea public, poate juca oriunde în lume. În primul rând, au venit să*și ia la revedere de la acest loc minunat, e parte din viața lor, e o religie și pentru ei, și pentru noi. Au venit să mai cânte o dată pe acest loc. Sunt convins că va fi unul mult mai frumos, dar nu vor mai fi aceleași amintiri. Sper ca să aibă parte copiii lor, cel puțin, de ce nu au avut ei parte în această viață, mă refer la cei mai bătrâni", a mai spus Daniel Pancu.

Sursă foto: Gazeta Sporturilor

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Romanian,Lei,Currency.,Europe,Inflation,,Lei,Money
Amenzi de aproape 50.000 de lei după meciul Petrolul Ploieşti - Rapid Bucureşti
Neymar / Profimedia
Cu lacrimi în ochi, Neymar îşi anunţă retragerea din echipa naţională a Braziliei: „Am început...
Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo ar urma să spună adio naționalei Portugaliei. Anunțul făcut de sora...
Simona Halep - Officialy retired from tennis
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că...
Te-ar putea interesa și
Simona Halep - Officialy retired from tennis
S-a încheiat o eră în tenisul românesc. Simona Halep și-a luat rămas-bun, cu lacrimi în ochi...
Simona Halep, Roland Garros 2018
Simona Halep, mesaj emoționant la 8 ani de când a câștigat Roland Garros și viața ei s-a...
daniel pancu la priveghiul lui mircea lucescu (4)
Daniel Pancu, în genunchi în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu...
max (1)
Max Verstappen ia în calcul retragerea din Formula 1: „Pur şi simplu nu mai e ceea ce vreau să...
Partenerii noștri
Digi24 Fiica lui Cazimir Ionescu, găsită moartă la 22 de ani: ce știe Poliția
Fiica lui Cazimir Ionescu, găsită moartă la 22 de ani: ce știe Poliția
DigiSport Ilie Dumitrescu s-a convins, după ce Craiova a fost eliminată din Europa League: ”Nu poți cu băieții ăștia”
Ilie Dumitrescu s-a convins, după ce Craiova a fost eliminată din Europa...
PeRoz Două zodii scapă, în sfârșit, de 2 ani de greutăți și sacrificii. Din 28 august începe o perioadă complet diferită
Două zodii scapă, în sfârșit, de 2 ani de greutăți și sacrificii. Din 28...
Film Now A ales o viață de „pustnică”, dar a revenit după 2 ani. Cine este actrița care a atras toate privirile la premiera „Practical Magic 2”
A ales o viață de „pustnică”, dar a revenit după 2 ani. Cine este actrița...
Digi World Bryan Johnson nu a dormit niciodată cu iubita lui, deși sunt împreună de patru ani. Motivul surprinzător invocat de milionarul obsedat de tinerețe
Bryan Johnson nu a dormit niciodată cu iubita lui, deși sunt împreună de...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei Seling un gust amar după ce și-a asumat noua relație
"Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei...
Digi Life Ai o astfel de persoană în viața ta? Studiile arată că te-ar putea îmbătrâni biologic cu aproape un an
Ai o astfel de persoană în viața ta? Studiile arată că te-ar putea...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
inundații și valuri de noroi în nepal
"Un cimitir uriaș". Sute de persoane au murit și peste 1400 sunt încă dispărute, după ce...
Ratko Mladic
Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor bosniaci, condamnat pentru genocid, a murit...
Maria Zaharova
Maria Zaharova comentează numirea lui Claudiu Năsui în guvernul Republicii Moldova: "Predau...
Khalid Sheikh Mohammed
"Creierul" atentatelor din 11 septembrie 2001 va fi judecat abia în 2028. De ce a întârziat...